E dovedit de timp faptul că banii produc răzgândiri, distrug loialități și pervertesc principii. E valabil atât în viața de zi cu zi, cât și în sport. Nu degeaba s-a năcut expresia “pentru bani și ursul joacă“. Cel mai recent exemplu este al lui Canelo Alvarez, care după ce a anunțat cu surle și trâmbițe despărțirea de PBC nemulțumit de schimbarea contractului și negociind ulterior cu cel puțin alte două entități, revine cuminte înapoi în băncuță și acceptă o înțelegere pe o singură luptă, cu o bursă garantată de peste 35 de milioane de dolari și cu un adversar pe care nu și l-ar fi dorit neapărat, în persoana lui Jaime Munguia, știut fiind că nu se dă în vânt să lupte cu conaționalii mexicani.

Lupta va avea loc în cel mai important weekend pentru suflarea mexicană, celebrul Cinco de Mayo și va fi transmisă de Amazon Prime și cel mai probabil și de DAZN, cu care Munguia e sub contract de ceva vreme.

Nu e neapărat lupta pe care fanii lui Canelo și-au dorit-o, fanteziile lor avându-i în prim plan pe David Benavidez și David Morell Jr, dar nici nu e cea mai proastă alegere. Munguia este neînvins, dar adversarii lui nu au fost din primul eșalon. A avut noroc de câteva ori, în meciul cu Sergiy Derevyanchenko scăpând cu o victorie la limită, unde a a vut nevoie l-au mai împins arbitrii, important e că a ajuns aici cu un palmares de invidiat, 43 de victorii dintre care 34 înainte de limită. Mesajul pe care i l-a trimis lui Canelo în ultimul meci când l-a spulberat pe John Ryder, pe care Canelo îl bătuse doar la puncte, este unul important pentru a crea suspans până pe 4 mai.

Boxul e un sport în care rareori împaci pe toată lumea. Îndeosebi atunci când decizia e una strânsă dar nu numai, armatele de fani își împart instantaneu vocalizele între “hoție” și “au văzut corect arbitri, domne”, prea puțini fiind dispuși la concesii sau la analiza obiectivă a lucrurilor. Dacă înainte de meci susținătorii boxului, printre care m-am găsit și eu, afirmau că va fi un galop de sănătate pentru Tyson și că ori din ce unghi ai privi nu se vede capătul meciului pentru Ngannou, acum, după ce au văzut cum au stat lucrurile, cei mai mulți își găsesc scăparea în decizia la limită dată de arbitrii și analiza strict din punctul de vedere al criteriilor de judecată.

Dar acest meci a spus mult mai multe. Din punctul meu de vedere, a fost o victorie care lui Fury i-a făcut mai mult rău decât bine, în timp ce pentru Ngannou lucrurile au ieșit bine independent de decizia meciului. Dar să îi iau pe rând.

Intâi tunurile pe englez. Diferența dintre ce s-a așteptat de la Fury și ce a arătat el în ring a fost enormă. Precipitat, chiar speriat pe alocuri, a practicat un box de începător, lipsit de consistență și spectaculozitate. Odată moartă speranța ca Ngannou să cadă la primele directe de dreapta, reprizele pe care Fury și le-a adjudecat au fost hoțești, furate cu ajutorul brațului din față dublat de fuga de la locul faptei. Cel puțin patru dintre acestea (R1, R5, R6 și R11) au fost luate în acest mod, aportul lor fiind decisiv în stabilirea rezultatului oficial. În termeni de măiestrie și prezență scenică, imaginea lui Fury în ring a fost jalnică. Pus la podea de un sportiv aflat la primul meci de box, dominat la capitolul forță și activitate în clinciuri, panicat de-a dreptul în multe faze de atac în care se lipea de camerunez ca de un colac de salvare după ce lansa câte o directă anemică, englezul iese mai bogat cu alte cateva zeci de milioane dar și cu reputația șifonată serios din această înfruntare. Și cum la el psihicul și nu grosimea portofelului era problema, putem spune ca mai mult a pierdut decât a câștigat din înfruntarea asta.

Deși lăsat cu brațul jos la final, camerunezul a adunat toți laurii câștigând din eșec mai mult decât a obținut Fury din succes. Pentru el victoria sau înfrângerea erau prea puțin importante, la 37 de ani și cu zero meciuri de box, construirea palmaresului nu mai reprezintă o prioritate viabilă, scopul lui primordial fiind să câștige banii pe care boxul îi aruncă cu generozitate în evenimentele care captează atenția. Și a reușit acest lucru din plin. Cu zece milioane de dolari mai bogat și cu o evoluție care a trezit respectul majorității și care îi deschide ușile spre alte înfruntări bănoase, Francis Ngannou poate spune că și-a atins obiectivele, scriind încă un capitol magic din uimitoarea lui poveste începută într-o mină de nisip din Camerun unde muncea pentru 1 dolar pe zi, și continuată mai apoi pe străzile din Paris care i-au fost și cămin o vreme.

În concluzie, chiar dacă privit prin prisma criteriilor de judecată ale boxului profesionist Tyson Fury a fost învingător și nu se poate reclama vreo furăciune din acest punct de vedere, adevăratul câștigător al serii a fost Francis Ngannou. Părerea mea, desigur.

De multă vreme nu am mai văzut un meci cu atâta încărcătură și spectacol cum a fost cel de ieri dintre Andrei Arădoaie și olandezul Kraus Gradus din sferturile de finală ale Cupei Europei. În fața unui adversar care are pe lista ultimelor două victorii un dublu campion olimpic (Arlen Lopez) și un rus (Dmitry Karmanov), Andrei a pornit mai greu. Planul inițial de luptă din distanță s-a dovedit insuficient pentru a-l domina pe mobilul boxer olandez. Mai mult, în urma unei acțiuni de atac prelungite terminate cu o serie de croșee, Andrei este vizibil afectat și în consecință numărat de arbitru. Cu prima repriză pierdută pe toate cărțile de arbitraj, Andrei intră pe terenul adversarului aruncând în luptă toate resursele și într-o luptă de totul sau nimic reușește să-l pună pe piciorul din spate pe Kraus.

Se abandonează orice instinct de conservare, schimburile de lovituri ridicând publicul în picioare. În cei peste 20 de ani de când urmăresc box, nu sunt multe momentele în care am văzut atâta dăruire de sine ca în această a doua repriză. Într-o secvență ce amintea de legendarele întâlniri Gatti-Ward sau Muhammad Ali-Joe Frezier, cu publicul în extaz, gongul vine să ne readucă la condiția de pământeni. 10-9 pentru Andrei pe linie. Rundul trei a fost unul cu aspect împărțit, prima parte aparțănându-i boxerului nostru, olandezul preluând controlul în partea a doua și terminând mai bine meciul.

La finalul a nouă minute de show pugilistic, decizia, oricare ar fi fost ea, nedreptățește pe unul din luptători. Din fericire, acum noi suntem de partea mâinii ridicate. Dar și dacă ar fi fost invers, nu era loc de regret. Pentru că într-o încleștare în care ambii și-au dat ultimele picături de energie punând la bătaie tot ce au avut pentru a învinge, nu există învins. Doar unul poate merge mai departe în competiție, dar și celălalt este încununat de respectul celor care au asistat la reprezentație. Felicitări Andrei Arădoaie! Felicitări Kraus Gradus! Prin prestația voastră ați readus boxului amator aminte de statutul de nobilă artă.

În semifinală, azi, Andrei îl va înfrunta pe slovacul Csemez Andrej, în al nouălea meci al galei care va începe la ora 18.30 și va putea fi urmărită aici.

După umilința suferită în fața lui Tank Davis, Ryan Garcia își calcă pe orgoliu și revine între corzi pentru a spăla rușinea și a-și reconstrui încrederea. Oscar De La Hoya i-a ales cu grijă adversarul, așa încât să nici nu pară foarte slab dar nici să nu-i pericliteze reabilitarea, planurile Golden Boy fiind de a continua să facă bani cu el până când se va lămuri lumea că nu e material de făcut istorie ci doar unul de amăgit speranțele fanilor înfocați.

Garcia îl va avea în față pe 2 decembrie în Alamodomul din San Antonio pe Oscar Duarte (26-1-1, 21 KO), un mexican care și-a construit palmaresul înfruntând boxeri din așaloane inferioare întreaga carieră. Pata din palmares a venit în urmă cu patru ani când a fost învins de Adrian Estrella, boxer distrus de Eden Sonsona, Subriel Matias și Shohjahon Ergashev, de atunci înregistrând unsprezece victorii la nume obscure ca Alex Martin, Mark Bernaldez sau D’Angelo Keyes. În ciuda ratei mari de partide terminate prin ko, Duarte se evidențiază printr-un box sabotat de brațe lente și o deplasare greoaie, fiind în mod normal o sarcină ușoară pentru băiatul de Instagram, Garcia.

Greul însă abia apoi va veni din nou, Oscar De La Hoya având planuri de a-l pune în același ring cu Teofimo Lopez sau Rolando Romero, adversari care cel mai probabil îi vor scufunda din nou barca încrederii în sine. Deși Garcia vine cu un nou antrenor, Derrick James, mă îndoiesc că acesta va reuși să-l transforme în starul care promitea a fi, pentru că în nobila artă, dacă inimă nu e, nimic nu e.

În finala turneului memorial Enrique Rodriguez din Spania, reprezentantul nostru Alexandru Buleu a fost învins în limitele categoriei 75 de kilograme de francezul Chadi Baraia printr-o decizie împărțită, arbitrul care l-a văzut învingător pe sportivul nostru fiind, așa cum era de așteptat cel român, care probabul și-a dorit să aibă cu cine sta de vorbă pe drumul de întoarcere acasă.

Finala a fost una lipsită de acțiune, ambii boxeri fiind cu predilecție defensivi, dar în toate cele trei reprize loviturile clare le-a avut francezul, care a gestionat mai bine schimburile. Chiar dacă i-a închis bine unghiurile, ținând piciorul din față în exterior, Alexandru nu a reușit să penetreze consistent apărarea atent gestionată de Baraia, care bazându-se pe viteza de execuție superioară a avut câștig de cauză la capitolul lovituri decisive. Important e însă că a fost competitiv în fața unui sportiv valoros, fiind singura rază de speranță pentru naționala noastră în această competiție. Alexandru are calități fizice deosebite, care, cu îndrumare corespunzătoare, îl pot duce departe.

În ceea ce privește naționala noastră, evoluția ei la această competiție a fost mai degrabă descurajantă. Cu un palmares de șase înfrângeri și două victorii, ambele obținute de Alexandru Buleu, nu prea poți găsi unghiurile din care lucrurile să pară luminoase. Ne-am prezentat cu șase sportivi din care doar unul a reușit să ajungă mai departe de primul tur. Într-un turneu de calitate medie, nu am învins niciun adversar de calibru, în câteva cazuri fiind învinși de sportivi cu un nivel tehnic sub al nostru, dar care au înțeles mai bine ce trebuie făcut pentru a câștiga un meci de box amator.

Am practicat un box din altă apocă, static, lipsit de volum și eficiență, neactualizat rigorilor actuale ale ringului internațional, arătând în continuare ca o națională care se bazează mai degrabă pe blândețea tragerii la sorți decât pe consistența și competitivitatea prestației.

Urmează Jocurile Balcanice, la care, pentru a obține mai mult va fi nevoie de o altfel de abordare.

Două meciuri excelente și o finală binemeritată pentru Alexandru Buleu în urma evoluției de la Memorialul Enrique Rodriguez din Spania. Proaspătul senior a boxat fără complexe și ieri în fața lituanianului Erikas Laurikietis pe care l-a învins clar prin decizie unanimă. La fel ca în prima partidă, Alexandru a reușit să-și impună calitățile fizice superioare practicând un box eficient din distanță și deplasare ținându-l pe adversar la lungimea brațelor și bombardându-l cu serii de directe atunci când acesta încerca să rupă distanța. Superioritatea absolută i-a fost recunoscută și de arbitrii care l-au punctat în consecință.

În finala competiției Alexandru îl va întâlni pe francezul Chadi Baraja, care ieri a livrat un knockout spectaculos din croșeu de stânga defensiv în meciul cu spaniolul Juan Del Barco încheind conturile în chiar prima repriză. Baraja își bazează stilul pe viteză și reflexe, practicând un box eficient pe contră și ieșind în unghiuri bine alese după combinații. O oportunitate foarte bună pentru Alexandru de a-și verifica potențialul în vederea competițiilor oficiale care îl așteaptă.

Finalele vor avea loc azi începând cu ora 17 și vor putea fi urmărite în direct aici. Succes Alexandru Buleu!

Toți cei trei români care au boxat ieri în turneul din Spania au pierdut, arătând că mai e mult până departe în boxul internațional. Doi dintre ei au făcut-o pe mâna lor, având meciurile la îndemână dar cedând din cauza lipsei suficiente de concentrare în momentele cheie și a autosuficienței, în timp ce altreilea, Saly Palapiuc a plătot prețul lipsei de experiență, fiind dominat clar în punctele esențiale de reprezentantul Țării Galilor.

Palapiuc a boxat primul ieri, avându-l adversar pe galezul Owain Harris-Allan. Chiar dacă a stat bine în ghete în prima repriză, Saly nu și-a putut impune superioritatea fizică. Galezul a fost mai activ, a avut lovituri mai multe și mai clare. Pe fond de oboseală, atenția lui Palapiuc a scăzut, oferindu-i lui Owain oportunitatea de a pune stăpânire complet pe ring. Momentele sportivului nostru sunt izolate, galezul fiind agresorul eficient și cel care dictează ritmul partidei. Numărătoarea destul de ușor acordată împotriva lui Saly nu face decât să adâncească amarul unei înfrângeri categorice.