De multă vreme nu am mai văzut un meci cu atâta încărcătură și spectacol cum a fost cel de ieri dintre Andrei Arădoaie și olandezul Kraus Gradus din sferturile de finală ale Cupei Europei. În fața unui adversar care are pe lista ultimelor două victorii un dublu campion olimpic (Arlen Lopez) și un rus (Dmitry Karmanov), Andrei a pornit mai greu. Planul inițial de luptă din distanță s-a dovedit insuficient pentru a-l domina pe mobilul boxer olandez. Mai mult, în urma unei acțiuni de atac prelungite terminate cu o serie de croșee, Andrei este vizibil afectat și în consecință numărat de arbitru. Cu prima repriză pierdută pe toate cărțile de arbitraj, Andrei intră pe terenul adversarului aruncând în luptă toate resursele și într-o luptă de totul sau nimic reușește să-l pună pe piciorul din spate pe Kraus.

Se abandonează orice instinct de conservare, schimburile de lovituri ridicând publicul în picioare. În cei peste 20 de ani de când urmăresc box, nu sunt multe momentele în care am văzut atâta dăruire de sine ca în această a doua repriză. Într-o secvență ce amintea de legendarele întâlniri Gatti-Ward sau Muhammad Ali-Joe Frezier, cu publicul în extaz, gongul vine să ne readucă la condiția de pământeni. 10-9 pentru Andrei pe linie. Rundul trei a fost unul cu aspect împărțit, prima parte aparțănându-i boxerului nostru, olandezul preluând controlul în partea a doua și terminând mai bine meciul.

La finalul a nouă minute de show pugilistic, decizia, oricare ar fi fost ea, nedreptățește pe unul din luptători. Din fericire, acum noi suntem de partea mâinii ridicate. Dar și dacă ar fi fost invers, nu era loc de regret. Pentru că într-o încleștare în care ambii și-au dat ultimele picături de energie punând la bătaie tot ce au avut pentru a învinge, nu există învins. Doar unul poate merge mai departe în competiție, dar și celălalt este încununat de respectul celor care au asistat la reprezentație. Felicitări Andrei Arădoaie! Felicitări Kraus Gradus! Prin prestația voastră ați readus boxului amator aminte de statutul de nobilă artă.

În semifinală, azi, Andrei îl va înfrunta pe slovacul Csemez Andrej, în al nouălea meci al galei care va începe la ora 18.30 și va putea fi urmărită aici.

După umilința suferită în fața lui Tank Davis, Ryan Garcia își calcă pe orgoliu și revine între corzi pentru a spăla rușinea și a-și reconstrui încrederea. Oscar De La Hoya i-a ales cu grijă adversarul, așa încât să nici nu pară foarte slab dar nici să nu-i pericliteze reabilitarea, planurile Golden Boy fiind de a continua să facă bani cu el până când se va lămuri lumea că nu e material de făcut istorie ci doar unul de amăgit speranțele fanilor înfocați.

Garcia îl va avea în față pe 2 decembrie în Alamodomul din San Antonio pe Oscar Duarte (26-1-1, 21 KO), un mexican care și-a construit palmaresul înfruntând boxeri din așaloane inferioare întreaga carieră. Pata din palmares a venit în urmă cu patru ani când a fost învins de Adrian Estrella, boxer distrus de Eden Sonsona, Subriel Matias și Shohjahon Ergashev, de atunci înregistrând unsprezece victorii la nume obscure ca Alex Martin, Mark Bernaldez sau D’Angelo Keyes. În ciuda ratei mari de partide terminate prin ko, Duarte se evidențiază printr-un box sabotat de brațe lente și o deplasare greoaie, fiind în mod normal o sarcină ușoară pentru băiatul de Instagram, Garcia.

Greul însă abia apoi va veni din nou, Oscar De La Hoya având planuri de a-l pune în același ring cu Teofimo Lopez sau Rolando Romero, adversari care cel mai probabil îi vor scufunda din nou barca încrederii în sine. Deși Garcia vine cu un nou antrenor, Derrick James, mă îndoiesc că acesta va reuși să-l transforme în starul care promitea a fi, pentru că în nobila artă, dacă inimă nu e, nimic nu e.

În finala turneului memorial Enrique Rodriguez din Spania, reprezentantul nostru Alexandru Buleu a fost învins în limitele categoriei 75 de kilograme de francezul Chadi Baraia printr-o decizie împărțită, arbitrul care l-a văzut învingător pe sportivul nostru fiind, așa cum era de așteptat cel român, care probabul și-a dorit să aibă cu cine sta de vorbă pe drumul de întoarcere acasă.

Finala a fost una lipsită de acțiune, ambii boxeri fiind cu predilecție defensivi, dar în toate cele trei reprize loviturile clare le-a avut francezul, care a gestionat mai bine schimburile. Chiar dacă i-a închis bine unghiurile, ținând piciorul din față în exterior, Alexandru nu a reușit să penetreze consistent apărarea atent gestionată de Baraia, care bazându-se pe viteza de execuție superioară a avut câștig de cauză la capitolul lovituri decisive. Important e însă că a fost competitiv în fața unui sportiv valoros, fiind singura rază de speranță pentru naționala noastră în această competiție. Alexandru are calități fizice deosebite, care, cu îndrumare corespunzătoare, îl pot duce departe.

În ceea ce privește naționala noastră, evoluția ei la această competiție a fost mai degrabă descurajantă. Cu un palmares de șase înfrângeri și două victorii, ambele obținute de Alexandru Buleu, nu prea poți găsi unghiurile din care lucrurile să pară luminoase. Ne-am prezentat cu șase sportivi din care doar unul a reușit să ajungă mai departe de primul tur. Într-un turneu de calitate medie, nu am învins niciun adversar de calibru, în câteva cazuri fiind învinși de sportivi cu un nivel tehnic sub al nostru, dar care au înțeles mai bine ce trebuie făcut pentru a câștiga un meci de box amator.

Am practicat un box din altă apocă, static, lipsit de volum și eficiență, neactualizat rigorilor actuale ale ringului internațional, arătând în continuare ca o națională care se bazează mai degrabă pe blândețea tragerii la sorți decât pe consistența și competitivitatea prestației.

Urmează Jocurile Balcanice, la care, pentru a obține mai mult va fi nevoie de o altfel de abordare.

Două meciuri excelente și o finală binemeritată pentru Alexandru Buleu în urma evoluției de la Memorialul Enrique Rodriguez din Spania. Proaspătul senior a boxat fără complexe și ieri în fața lituanianului Erikas Laurikietis pe care l-a învins clar prin decizie unanimă. La fel ca în prima partidă, Alexandru a reușit să-și impună calitățile fizice superioare practicând un box eficient din distanță și deplasare ținându-l pe adversar la lungimea brațelor și bombardându-l cu serii de directe atunci când acesta încerca să rupă distanța. Superioritatea absolută i-a fost recunoscută și de arbitrii care l-au punctat în consecință.

În finala competiției Alexandru îl va întâlni pe francezul Chadi Baraja, care ieri a livrat un knockout spectaculos din croșeu de stânga defensiv în meciul cu spaniolul Juan Del Barco încheind conturile în chiar prima repriză. Baraja își bazează stilul pe viteză și reflexe, practicând un box eficient pe contră și ieșind în unghiuri bine alese după combinații. O oportunitate foarte bună pentru Alexandru de a-și verifica potențialul în vederea competițiilor oficiale care îl așteaptă.

Finalele vor avea loc azi începând cu ora 17 și vor putea fi urmărite în direct aici. Succes Alexandru Buleu!

Toți cei trei români care au boxat ieri în turneul din Spania au pierdut, arătând că mai e mult până departe în boxul internațional. Doi dintre ei au făcut-o pe mâna lor, având meciurile la îndemână dar cedând din cauza lipsei suficiente de concentrare în momentele cheie și a autosuficienței, în timp ce altreilea, Saly Palapiuc a plătot prețul lipsei de experiență, fiind dominat clar în punctele esențiale de reprezentantul Țării Galilor.

Palapiuc a boxat primul ieri, avându-l adversar pe galezul Owain Harris-Allan. Chiar dacă a stat bine în ghete în prima repriză, Saly nu și-a putut impune superioritatea fizică. Galezul a fost mai activ, a avut lovituri mai multe și mai clare. Pe fond de oboseală, atenția lui Palapiuc a scăzut, oferindu-i lui Owain oportunitatea de a pune stăpânire complet pe ring. Momentele sportivului nostru sunt izolate, galezul fiind agresorul eficient și cel care dictează ritmul partidei. Numărătoarea destul de ușor acordată împotriva lui Saly nu face decât să adâncească amarul unei înfrângeri categorice.

Într-o țară în care boxul profesionist luptă de ani buni la limita subzistenței, fiecare gală reprezintă o gură de oxigen vitală. Supraviețuirea nobilei arte este asigurată doar de ambiția dusă dincolo de interese a unor oameni cu inimi în formă de mănușă de box, care pun pasiunea deasupra profitului. Am intrat de câteva ori în amănuntul organizării unor astfel de evenimente și m-am convins ce eforturi umane și materiale sunt făcute pentru a pune în fața publicului un eveniment pugilistic.

În trecut, idealist și privind lucrurile de la înălțimea unor sisteme care funcționau normal, am criticat gale și carduri care nu îmi îndeplineau standardele, dar pe măsură ce am cunoscut mai bine dedesubturile, am lăsat mult mai jos tonul, convins fiind de realitate că nu îmbunătățesc deloc lucrurile doar criticând chiar și puținul care se face. Am început să particip și la galele care erau mai îndepărtate, iar la unele din cele la care nu am putut ajunge am cumpărat bilete pe care le-am donat tinerilor practicanți ai nobilei arte. Ideea este că am realizat că poți ajuta în orice situație dacă îți dorești cu adevărat.

Vinerea aceasta, în Sala Sporturilor din Brașov, Ursache Boxing Club îi aduce în fața iubitorilor boxului pe unii dintre puținii gladiatorii ce au mai rămas să sufere sub albastrul cer românesc în loc să-și caute destinul prin alte zări. Avem pe card de la nume consacrate ca Bogdan Dinu, Viorel Simion, Daniel Buciuc sau Alexandru Jur, la tineri sau mai puțin tineri care-și doresc să arate de ce sunt în stare în fața propriilor suporteri. În speranța unor evoluții convingătoare și a unui spectacol agreabil, mult succes tuturor!

Gala va fi transmisă în direct de Digi Sport 3, începând cu ora 19

Biletele pot fi achiziționate de aici, prețul celor comune fiind echivalentul a două pachete de țigări, adică 50 de ron.

Nu degeaba se spune să fii atent cu cine te însoțești. O certifică încă o dată Amir Khan, care după ce a fost prins dopat cu ostarină anul trecut în urma partidei pierdute prin KO la Kell Brook, a ieșit acum la rampă cu niște declarații de o logică bovină. Pe scurt, domnul Khan zice că el are o mulțime de prieteni care is pe steroizi fiindcă vor mușchi vizibili. Și că ei împart băuturile la ocazii, drept care cu siguranță că a tras o dușcă din sticla vreunul amic doritor de masă musculară pe scurtătură, ceea ce a dus la acuzele nedrepte de dopaj.

Din ciclul dacă tăcea filosof rămânea, e clar că Khan își crede fanii mai proști decât sunt. Din ditai biblioraftul de scuze de boxeri prinși dopați, nu a tras-o nici pe departe pe cea mai credibilă, dacă mai există așa ceva. Mai bine o dădea pe aia că i-a adus chelnerul sticla gata desfăcută și i-a pus ostarină în limonadă.

Dar el nu și nu. Om cinstit, s-a decis să spună adevărul necoafat. Prieteni, neprieteni, realitatea trebuie asumat complet. Ieși la un suc de portocale cu băieții și te trezesti că dudui de substanțe interzise, tu fiind curat la conștiință ca lacrima lui Ovidiu. Și cum aveai meci, intri și în ringul nobilei arte ca să-ți iei încă un somn de zile mari, după care, ca ghinionul să fie complet, mai vin și ăia cu testul antidoping.

Bine, Khan a mai demonstrat și cu alte ocazii că nu e cel mai ascuțit creion din cutie, în urmă cu ceva vreme acuzându-l pe Anthony Joshua că s-a culcat cu soția lui, după care s-a acoperit de scuze cumpărându-i nevestei mașină scumpă. Apoi, a fost el acuzat că a trimis mesaje în care solicita poze deocheate de la o domnișoară model. Evident a negat, prost se pare, încât a acceptat să meargă ulterior la un terapeut în detextificare fotografică sexuală. Bravo Khan. Dacă box nu e, măcar circ să fie.

Celor care mai văd boxul ca pe un sport care te îmbogățește sigur, fascinați fiind de mașinile și gacicile cu care se afișează Mayweather sau McGregor, le supun atenției un studiu de caz recent, bazat pe fapte reale și anume licitația pentru un meci eliminator (asta înseamnă că se bat primii clasați din versiunea respectivă) pentru centura IBF la categoria welterweight (66 kg) dintre Cody Crowley și Ekow Essuman.

Crowley are 30 de ani, un palmares de 22 victorii, 0 înfrîngeri fiind clasat pe trei în ratingul IBF-ului. Esuman, 35 de ani, neînvins și el având 19 victorii adunate în cei șapte ani de carieră profesionistă, este cllasat al patrulea, primele două poziții fiind neocupate. Deci doi boxeri cu palmarese excelente, aflați la apogeul carierei sau chiar dincolo de ea, se bat pentru a accede mai apoi la centura deținută de Terence Crawford. Câți bani credeți că vor câștiga în urma acestui meci?

Împreună, “șocanta” sumă de 63 000 $, adică 31 500 $ dacă banii s-ar împărți egal. Din aceștia, probabil vor rămâne cam cu jumătate în mână, deci pe la 16 000 $. Hmm? După mii de pumni și ani de slăbiri și sacrificii … Parcă sună mai bine adusul mașinilor de pe Franța, nu? Citeam mai demult că doar 3% din boxeri reușesc să trăiască de pe urma banilor câștigați în ring.

Sigur că speranțele lui Crowley șiEssuman de îmbogățire se leagă de meciul cu Crawford, dar până acolo e cale destul de lungă și întortocheată, campionul, aflat pe cai mari după victoria convingătoare la Errol Spence, nefiind foarte încântat să boxeze cu sportivi sub un anumit grad de notorietate, așa încât cel mai probabil va urma pentru ei o cursă lungă de urmărit himere și speranțe. C’așa-i în box.

Într-o vreme în care boxul este și așa sărac în confruntări epice, pe lângă motivele obiective care anulează partidele, cum sunt accidentările sau îmbolnăvirile, apar multe altele care fac din acest sport o adevărată loterie a imprevizibilului. Mă enervează teribil să anunț o partidă care peste câteva zile este anulată fiindcă unul a fost prins dopat, adversarul nu mai vrea să boxeze pe banii ăia sau vine cu zece kilograme peste categorie.

Două din meciurile anunțate de mine pe blog în ultimele zile au fost anulate din cauze care frizează ridicolul. Sergio Martinez, omul care a reușit să învingă timpul fiind competitiv la 49 de ani, a fost la rîndul său învins și împiedicat să arate ce poate de un manager supărat. Așa cum spuneam, el primise și acceptase oferta de a boxa pe 25 noiembrie în Germania cu Etinosa Oliha pentru centura IBO, dar o neînțelegere cu cel care ar trebui să-i reprezinte în mod normal interesele, managerul Elvis Grant, i-a luat argentinianului această oportunitate. Martinez a anunțat că în aceste condiții se va retrage pe bune, nemaiavând niciun chef de antrenamente.

Și mai penibilă e povestea meciului Shakur Stevenson – Frank Martin, anunțat cu surle și trâmbițe, pentru ca doar câteva zile mai târziu să se afle că Martin nu mai vrea să boxeze, deși se pretinde cel mai bun din lume și urma să încaseze bursa carierei. Și ca absurdul să fie mai profund, Martin a ieșit deranjat de acuzațiile de lașitate, dar nu a dat niciun motiv solid pentru care se retrage din main event. Ce să mai înțelegi? Se vorbește că ar fi fost momit de un cec mult mai mare pentru o luptă cu Gervonta Davis, dar atunci de ce naiba a mai acceptat termenii contractului cu Stevenson? Unde e bărbăția de altădată? Unde e onoarea cuvântului dat?

Trăim un timp al ambalajului gol de conținut, în care sintagma “pentru a fi cel mai bun, trebuie să te bați cu cei mai buni” a devenit o simplă inscripție pe tricouri. Boxul modern se face în afara ringului, departe de principiile pe care marchizul de Queensberry le-a imaginat pentru acest sport cu pretenții nobiliare.