Ajuns în semifinalele Cupei Europei după două evoluții curajoase, Andrei Arădoaie nu a mai repetat jocul bun în fața slovacului Csemez Andrej, fiind învins prin decizie unanimă. Andrei a jucat toate cele trei reprize pe terenul adversarului, lăsându-i distanța în care acesta se simțea confortabil și timpul de a-și pregăti fazele de atac. Agresivitatea nu a mai fost cea din precedentele întâlniri, sportivul nostru acceptând majoritatea timpului tempoul impus de slovac, căruia i-a convenit boxul economicos, din distanță, pe viteză de reacție, capitole la care era superior.
Tresăririle de orgoliu au fost puține și fără consistența care să întoarcă soarta partidei, probabil și pe fond de oboseală, Andrei nemaigăsind energia pentru a tăia distanța eficient pentru a-l implica pe Csemez în lupta la baionetă care l-ar fi avantajat în situația de față.
Vestea bună e că a reușit să rupă șirul meciurilor pierdute, cea mai puțin bună e că este singurul care la acest moment reușește să fie competitiv în afara granițelor, România întorcându-se de la această competiție cu un bilanț de două victorii și cinci înfrângeri.
Fruntașele competiției după numărul de sportivi ajunși în finale sunt Rusia (6) și Bulgaria (5).
De multă vreme nu am mai văzut un meci cu atâta încărcătură și spectacol cum a fost cel de ieri dintre Andrei Arădoaie și olandezul Kraus Gradus din sferturile de finală ale Cupei Europei. În fața unui adversar care are pe lista ultimelor două victorii un dublu campion olimpic (Arlen Lopez) și un rus (Dmitry Karmanov), Andrei a pornit mai greu. Planul inițial de luptă din distanță s-a dovedit insuficient pentru a-l domina pe mobilul boxer olandez. Mai mult, în urma unei acțiuni de atac prelungite terminate cu o serie de croșee, Andrei este vizibil afectat și în consecință numărat de arbitru. Cu prima repriză pierdută pe toate cărțile de arbitraj, Andrei intră pe terenul adversarului aruncând în luptă toate resursele și într-o luptă de totul sau nimic reușește să-l pună pe piciorul din spate pe Kraus.
Se abandonează orice instinct de conservare, schimburile de lovituri ridicând publicul în picioare. În cei peste 20 de ani de când urmăresc box, nu sunt multe momentele în care am văzut atâta dăruire de sine ca în această a doua repriză. Într-o secvență ce amintea de legendarele întâlniri Gatti-Ward sau Muhammad Ali-Joe Frezier, cu publicul în extaz, gongul vine să ne readucă la condiția de pământeni. 10-9 pentru Andrei pe linie. Rundul trei a fost unul cu aspect împărțit, prima parte aparțănându-i boxerului nostru, olandezul preluând controlul în partea a doua și terminând mai bine meciul.
La finalul a nouă minute de show pugilistic, decizia, oricare ar fi fost ea, nedreptățește pe unul din luptători. Din fericire, acum noi suntem de partea mâinii ridicate. Dar și dacă ar fi fost invers, nu era loc de regret. Pentru că într-o încleștare în care ambii și-au dat ultimele picături de energie punând la bătaie tot ce au avut pentru a învinge, nu există învins. Doar unul poate merge mai departe în competiție, dar și celălalt este încununat de respectul celor care au asistat la reprezentație. Felicitări Andrei Arădoaie! Felicitări Kraus Gradus! Prin prestația voastră ați readus boxului amator aminte de statutul de nobilă artă.
În semifinală, azi, Andrei îl va înfrunta pe slovacul Csemez Andrej, în al nouălea meci al galei care va începe la ora 18.30 și va putea fi urmărită aici.
Andrei Arădoaie a debutat cum nu se poate mai bine la Cupa Europei, competiție care are loc zilele acestea la Budva și la care România aliniază cinci boxeri. Avându-l în primul tur ca adversar pe Hakobyan Hambardzum, sportiv experimentat și bine clasat, care anul acesta a ajuns până în finala prestigiosului turneu de la Strandja, Andrei a abordat cu mare încredere startul de meci boxând frumos din deplasare și după o scurtă perioadă de tatonare l-a electrocutat pe armean cu o combinație croșeu de stânga – directă de dreapta care i-a tras acestuia preșul de sub picioare. Vizibil afectat de lovitură și cu echilibrul nerestabilit după numărătoare, Hambardzum a fost oprit de arbitru să continue spre binele său, consfințind astfel victoria reprezentantului nostru.
În turul următor Andrei îl va întâlni pe olandezul Kraus Gradus, un boxer cu un stil extrem de ciudat dar agreat de arbitri, bazat pe lovituri de forță și pe o apărare aproape inexistentă. Gradus încasează extrem de mult în fiecare partidă, dar în mod miraculos reușește să și lovească foarte mult. După trei reprize de luptă parte în parte, el l-a învins ieri pe rusul Karmanov Dmitrii cu o decizie de 3-0. Marea surpriză pe care Gradus a produs-o a fost la finele lunii trecute în competiția IBA Champions Night, când l-a învins pe campionul olimpic și mondial Arlen Lopez după cinci reprize de bătaie crâncenă în care de asemenea a rezistat unor lovituri incredibile, reușind să ducă lupta pe terenul pe care-i convine. Să sperăm că nu va mai reuși. acest lucru în fața lui Andrei Arădoaie.
În orice domeniu ai activa, eșecurile sunt dureroase. Dar în box, la fel ca loviturile, cele mai amare și provocatoare de daune sunt cele pe care nu le vezi venind. Se spune că unul dintre cele mai rele lucruri care ți se pot întâmpla în sportul cu mănuși e sa-ți dai cea mai bună lovitură iar adversarul să nu se clatine, iar pentru Eric asta s-a întâmplat duminică dimineața. Și-a jucat cartea onest, a lovit cu tot ce a avut atâta timp cât l-au ținut forțele, dar pur și simplu nu a fost suficient.
Nimic nu anunța deznodământul nefericit. Pornind favorit în fața veteranului Jose Luis Sanchez, a boxat relaxat prima repriză întâmpinându-și adversarul cu combinații de forță cu care reușește să-i oprească avansul. Începe bine și rundul doi, dezmorțind tribunele cu o combinație jab – jab – directă de dreapta. După cum decurgea acțiunea, era clar că cheia meciului va sta în capacitatea lui Eric de a menține ritmul ridicat la care era supus și de a domina prin deplasare și consistența combinațiilor. Din păcate nu a reușit să facă asta mult timp, el stingându-se în mod vizibil încă din repriza a treia.
A fost trădat și de rezistența feței la lovituri, ambii ochi umflându-i-se și făcându-i misiunea mult mai grea în fața unui tăvălug care venea peste el fără oprire și arunca lovituri decisive la fiecare combinație. Jumătatea a doua a meciului este mai mult o cursă pentru supraviețuire cu Eric având momente bune sporadice, dar în lipsa forței cu care să-l pună pe gânduri și pe piciorul din spate pe Sanchez, consistența a fost de cealaltă parte. În acord, toți cei trei judecători au consemnat prima înfrângere în dreptul lui Eric Tudor, 75-77 de două ori și 74-78 arătând cărțile de arbitraj la finalul meciului. 74 – 78 am punctat și eu deznodământul unei înfruntări din care compatriotul nostru are multe învățăminte de tras.
În box, victoria și înfrângerea sunt pe aceeași pagină. Felul în care gândim atunci când am dat greș determină cât timp va trece până vom câștiga din nou. Golit de conotațiile sale negative, eșecul este doar un semnal că undeva în timpul procesului ai făcut ceva greșit, un indicator pe care dacă ști să-l interpretezi îți arată calea spre succes. Capul sus Eric Tudor!
După umilința suferită în fața lui Tank Davis, Ryan Garcia își calcă pe orgoliu și revine între corzi pentru a spăla rușinea și a-și reconstrui încrederea. Oscar De La Hoya i-a ales cu grijă adversarul, așa încât să nici nu pară foarte slab dar nici să nu-i pericliteze reabilitarea, planurile Golden Boy fiind de a continua să facă bani cu el până când se va lămuri lumea că nu e material de făcut istorie ci doar unul de amăgit speranțele fanilor înfocați.
Garcia îl va avea în față pe 2 decembrie în Alamodomul din San Antonio pe Oscar Duarte (26-1-1, 21 KO), un mexican care și-a construit palmaresul înfruntând boxeri din așaloane inferioare întreaga carieră. Pata din palmares a venit în urmă cu patru ani când a fost învins de Adrian Estrella, boxer distrus de Eden Sonsona, Subriel Matias și Shohjahon Ergashev, de atunci înregistrând unsprezece victorii la nume obscure ca Alex Martin, Mark Bernaldez sau D’Angelo Keyes. În ciuda ratei mari de partide terminate prin ko, Duarte se evidențiază printr-un box sabotat de brațe lente și o deplasare greoaie, fiind în mod normal o sarcină ușoară pentru băiatul de Instagram, Garcia.
Greul însă abia apoi va veni din nou, Oscar De La Hoya având planuri de a-l pune în același ring cu Teofimo Lopez sau Rolando Romero, adversari care cel mai probabil îi vor scufunda din nou barca încrederii în sine. Deși Garcia vine cu un nou antrenor, Derrick James, mă îndoiesc că acesta va reuși să-l transforme în starul care promitea a fi, pentru că în nobila artă, dacă inimă nu e, nimic nu e.
Dacă nu-și bagă iarăși dracul coada, în două luni ar trebui să avem un meci interesant și demult așteptat. David Benavidez și Demetrius Andrade au ajuns se pare la un acord urmând să se înfrunte pe 25 noiembrie pentru titlul WBC interimar deținut de cel dintâi.
Sincronizarea e perfectă. Neînvinși, aflați la apogeul carierelor și suficienți de vizibili încât să stârneacă interesul, oportunitatea este numai bună pentru a dovedi că sunt ceea ce se pretind, adică doi boxeri de clasă mondială, subestimați pe nedrept.
Ar fi totodată o ocazie excelentă pentru cei doi să-și mai îmbunătățească imaginile șifonate după provocările pe care le-au refuzat de curând, Benavidez evitându-l pe talentatul și extrem de periculosul David Morrell Jr. iar Andrade renunțând la centuri pentru a nu-și periclita palmaresul în fața lui Janibek Alimkhanuly și Zach Parker.
Într-un sport în care imprevizibilul reprezintă sarea și piperul, anticiparea viitorului în amănunt distruge suspansul și răpește din plăcerea privitorului. E ca filmul la care dacă ți se dă spoiler moare ceva din interesul cu care-l urmărești. Mult așteptatul eveniment al finalului de an s-a încadrat în categoria previziunilor îndeplinite mai mult decât mi-aș fi dorit. De la primele lovituri s-a conturat un scenariu placid, fără sinusoide și schimbări de inițiativă. Cu toate că era greu să facă față provocării la acest nivel, Charlo nici măcar nu a încercat să conteze, răspunzând încă din prima secundă a meciului cu NU la toate întrebările pe care le ridicam în prefața meciului.
Nu și-a adus forța cu el la 168 de pounds, de viteză nici nu mai putem vorbi din timp ce a mers toate cele 12 reprize pedalând pe piciorul din spate preocupat mai degrabă să meargă acasă cu fața intactă decât să-și înscrie numele în istorie. Nu a periclitat nicio secundă supremația lui Canelo, a fost părăsit de o inimă mult mai mică decât gura, umplându-și de jenă susținătorii care-l vedeau capabil de mai mult. S-a dovedit din nefericire încă unul din baloanele de săpun umflate de media, balon care s-a spart la primul contact cu aerul rarefiat al înălțimilor.
Culmea e că a cedat și la capitolele la care datorită fizicului era așteptat să performeze, ajungând să fie dominat de Canelo la directele cu brațul din față (56 la 40) deși alonja lui era net superioară. Practic, Charlo nu a existat în ring, entitatea prezentă fiind un simplu sac de box mobil cu care Canelo s-a antrenat 12 reprize. Replica lui de la final “Aș fi putut face mai mult” se înscrie în catalogul adevărurilor incontestabile, din moment ce nu a făcut aproape nimic acum, orice cât de mică încercare fiind mai mult decât atât.
Din partea mexicanului, lucrurile au fost extrem de simple. Cu un Charlo docil încă de la primul pumn, nu a fost nevoie de vreo ajustare a planurilor, strategia inițială bazată pe avans cu bloc urmat de croșee la corp funcționând da capo al fine și aducându-i repriză după repriză în cont. Și-a câștigat corect banii, în jur de 50 de milioane de dolari după unele estimări, fiind deja cu ochii pe următoarele provocări pe care statutul de star planetar i le va aduce în cale.
Și a mai confirmat un lucru întâlnirea de azi dimineață: Freddie Roach e mult pe arătură în ceea ce privește capacitatea de analiză, predicția sa de victorie a lui Charlo prin KO fiind mai îndepărtată de realitate decât planeta Pământ de galaxia HD1, cel mai îndepărtat obiect văzut vreodată de oameni.
Promoterul Frank Warren a anunțat acum câteva ore că a fost semnat contractul întâlnirii dintre Tyson Fury și Oleksandr Usyk, meciul urmând a avea loc la finele acestui an sau începutul lui 2024, în Arabia Saudită.
Fury trebuie să treacă mai întâi cu bine de meciul demonstrativ din 28 octombrie contra vedetei UFC Francis Ngannou și dacă va fi un galop de sănătate așa cum majoritatea se așteaptă, există șanse să-l vedem în ring vu Usyk acest an, mai exact pe 23 decembrie. Mie personal mi se pare puțin probabil, chiar dacă englezul nu va fi întrebuințat foarte mult de Ngannou, el având nevoie de 8-10 săptămâni de pregătire serioasă pentru Usyk și îmi vine greu să cred că se va putea mobiliza atât de din scurt.
Tyson Fury deține la momentul acesta titlul WBC, iar Usyk celelalte trei centuri importante (WBO, WBA, IBF), pe care i le-a confiscat lui Anthony Joshua în septembrie 2021, apărându-le mai apoi cu succes de două ori, în fața aceluiași Joshua și Daniel Dubois. Deci ar fi un meci de unificare a tuturor titlurilor supergreilor, fiind pentru prima oară în istorie când un boxer ar deține toate titlurile la supergrea, ultimul campion absolut fiind Lennox Lewis, pe vremea a trei centuri, el deținând titlurile WBA, WBO și IBF din noiembrie 1999 până în aprilie 2000
Au început ieri în Albena, Bulgaria Jocurile Balcanice, competiție destinată așa cum îi spune numele țărilor din Europe de Sud Est: Albania, Bosnia and Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Greece, Kosovo, Montenegro, Moldova, North Macedonia, Romania, Serbia, Slovenia și Turkey, cărora li s-a adăugat Ucraina.
Pe fondul unei prezențe extrem de reduse, la 54 și 57 de kilograme fiind înscriși doar trei sportivi iar la 63.4 patru, România aliniază la start patru boxeri, din care trei au boxat deja în gala de deschidere.
Primul care a urcat în ring a fost Iulian Bârsănescu, care a avut o evoluție sigură în fața kosovarului Murati Lorent, pe care l-a surclasat toate cele trei reprize. Practicând un box pe contră eficient și având pumnul mai tare, Iulian l-a pus repede pe piciorul din spate pe Murati, obținând o decizie unanimă și o victorie meritată. În turul următor, el îl va întâlni pe surprinzătorul sârb Camovic Stefan, care a produs surpriza trecând de ucraineanul Zhyharov Maksym după o evoluție curajoasă caracterizată de mișcare permanentă, volum bun de lovituri și un control excelent al distanței.
Așa cum pentru fanii fotbalului american există Super Bowl iar pentru cei ai omonimului european e finala Champions League, iubitorii boxului au ca reper noaptea în care luptă cel mai popular boxer pentru a-și aduce aminte de anul respectiv. Au fost Muhammad Ali, Mike Tyson, Oscar De La Hoya, Floyd Mayweather sau Manny Pacquiao cei care au electrizat milioanele de iubitori ai nobilei arte și au lăsat urme de neșters pe aleea amintirilor prin evoluțiile lor. Acum, este timpul lui Saul Canelo Alvarez. El este cel care produce spectacolul umplând sălile de oameni și inimile de bucurie atunci când își pune măiestria în acțiune. A curățat câteva categorii de greutate, a câștigat centuri cât pentru zece vieți, la doar 33 de ani însemnând istoria boxului cu recorduri de necontestat.
E timpul pentru o nouă reprezentație a copilului minune. La finele acestei săptămâni, mai face un pas spre neuitare, Jermell Charlo (35-1-1,19 KOs) fiind cel ales pentru un meci de tipul undisputed vs undisputed, cei doi fiind deținători a câte patru centuri la supermijlocie (Canelo) respectiv super welter (Charlo).
Magazin de ring 