Boxul e un sport în care rareori împaci pe toată lumea. Îndeosebi atunci când decizia e una strânsă dar nu numai, armatele de fani își împart instantaneu vocalizele între “hoție” și “au văzut corect arbitri, domne”, prea puțini fiind dispuși la concesii sau la analiza obiectivă a lucrurilor. Dacă înainte de meci susținătorii boxului, printre care m-am găsit și eu, afirmau că va fi un galop de sănătate pentru Tyson și că ori din ce unghi ai privi nu se vede capătul meciului pentru Ngannou, acum, după ce au văzut cum au stat lucrurile, cei mai mulți își găsesc scăparea în decizia la limită dată de arbitrii și analiza strict din punctul de vedere al criteriilor de judecată.

Dar acest meci a spus mult mai multe. Din punctul meu de vedere, a fost o victorie care lui Fury i-a făcut mai mult rău decât bine, în timp ce pentru Ngannou lucrurile au ieșit bine independent de decizia meciului. Dar să îi iau pe rând.

Intâi tunurile pe englez. Diferența dintre ce s-a așteptat de la Fury și ce a arătat el în ring a fost enormă. Precipitat, chiar speriat pe alocuri, a practicat un box de începător, lipsit de consistență și spectaculozitate. Odată moartă speranța ca Ngannou să cadă la primele directe de dreapta, reprizele pe care Fury și le-a adjudecat au fost hoțești, furate cu ajutorul brațului din față dublat de fuga de la locul faptei. Cel puțin patru dintre acestea (R1, R5, R6 și R11) au fost luate în acest mod, aportul lor fiind decisiv în stabilirea rezultatului oficial. În termeni de măiestrie și prezență scenică, imaginea lui Fury în ring a fost jalnică. Pus la podea de un sportiv aflat la primul meci de box, dominat la capitolul forță și activitate în clinciuri, panicat de-a dreptul în multe faze de atac în care se lipea de camerunez ca de un colac de salvare după ce lansa câte o directă anemică, englezul iese mai bogat cu alte cateva zeci de milioane dar și cu reputația șifonată serios din această înfruntare. Și cum la el psihicul și nu grosimea portofelului era problema, putem spune ca mai mult a pierdut decât a câștigat din înfruntarea asta.

Deși lăsat cu brațul jos la final, camerunezul a adunat toți laurii câștigând din eșec mai mult decât a obținut Fury din succes. Pentru el victoria sau înfrângerea erau prea puțin importante, la 37 de ani și cu zero meciuri de box, construirea palmaresului nu mai reprezintă o prioritate viabilă, scopul lui primordial fiind să câștige banii pe care boxul îi aruncă cu generozitate în evenimentele care captează atenția. Și a reușit acest lucru din plin. Cu zece milioane de dolari mai bogat și cu o evoluție care a trezit respectul majorității și care îi deschide ușile spre alte înfruntări bănoase, Francis Ngannou poate spune că și-a atins obiectivele, scriind încă un capitol magic din uimitoarea lui poveste începută într-o mină de nisip din Camerun unde muncea pentru 1 dolar pe zi, și continuată mai apoi pe străzile din Paris care i-au fost și cămin o vreme.

În concluzie, chiar dacă privit prin prisma criteriilor de judecată ale boxului profesionist Tyson Fury a fost învingător și nu se poate reclama vreo furăciune din acest punct de vedere, adevăratul câștigător al serii a fost Francis Ngannou. Părerea mea, desigur.