Victorie, înfrângere și neprezentare în prima zi la Boxam. Programul de azi.

Tags

, , , , , , , ,

După prima zi a turneului din Spania nu putem spune că lucrurile arată cum ne-am dori. Am început cu o înfrângere, Roxana Hamza nereușind să-și impună fizicul superior în fața spanioloaicei Gutierrez. Fără a dicta distanța cu jabul, românca a cedat mult prea ușor distanța, imlicându-se în schimburi scurte care i-au conveit mult mai tare adversarei ei mai mică de înălțime și cu alonjă inferioară. Practic Roxana a boxat toate trei reprizele pe terenul adversarei, care și-a atins ținta mai clar și mai des. Decizia finală, una corectă a fost de 4-1 pentru Gutierrez, doar arbitrul român văzând cu totul alt meci decât cel desfășurat în ring.

Pe ringul B ceva mai tarziu, Claudia Nechita și-a respectat statutul făcând un meci bun în fața kazacei Ubbinyazova. După o primă repriză echilibrată în care cazaca a reușit să evite verva sportivei noastre prin ieșiri laterale cu croșeu defensiv, motoarele au lăsat-o în rundele următoare, Claudia ajungând-o mult mai ușor și reușind să-și expedieze seriile de lovituri. Decizie fără dubii în favoarea sportivei noastre care o va întâni mâine în semifinale pe unguroaica Kukhta Vladislava, care a trecut cu o decizie de 5-0 de reprezentanta gazdelor Gonzales Isabel.

Din păcate singurul nostru reprezentant de pe tabloul masculin, Andrei Arădoaie nu s-a prezentat pentru întâlnirea cu uzbecul Batyrbek Beynur, cel mai probabil din cauza unei accidentări sau probleme de sănătate. Păcat.

Astăzi vor intra in ring și celelalte reprezentante ale noastre, toate trei având în față reprezentante ale gazdelor. Lăcrămioara Perijoc care se va bate cu Fernandez Romero Jenifer, Mihaela Bădescu cu Garmendia Goncalves, iar Loredana Marin cu Sotto Torres Mariana. Transmisiile în direct vor putea fi urmărite la următoarele linkuri: Ringul A, Ringul B tot ca și ieri, cu începere de la ora 17 ora României.

Boxeri români la Boxam. Unde poți vedea meciurile?

Tags

, , , , , , , ,

În pregătirea Campionatului Mondial din luna martie, lotul național feminin se află în aceste zile în Spania, participând la turneul internațional Boxam. Din echipă fac parte Bădescu Mihaela și Roxana Hamza, ambele la 52 de kilograme, Lăcrămioara Perijoc la 57 de kilograme, Nechita Claudia la 60 de kilograme și Loredana Marin la 63 de kilograme. Au rămas acasă pentru susținerea competențelor la bacalaureat Amalia Niță și Crinuța Sebe, care se vor alătura ulterior lotului după ce acesta va reveni în țară. Avem și un băiat la Boxam, pe Andrei Arădoaie care va boxa chiar astăzi la categoria 86 de kg.

În prima zi a turneului vor urca în ring trei români. Roxana Hamza o va întâlni pe reprezentanta gazdelor Gutierrez Noelia, Nechita Claudia pe sportiva din kazahstan Ubbyniazova Gulzhana, iar în penultimul meci al galei, Andrei Arădoaie va boxa contra kazacului Batyrbek Beknur, campionul Jocurilor Asiatice Under 22 de anul trecut. Meciurile vor putea fi urmărite aici: Ringul A Ringul B cu începere de la ora 17 ora României. Vă voi ține la curent cu evoluția sportivilor noștri. Mult succes tuturor!

Legat de articolul de ieri cu venirea cubanezilor, unul din numele amintite a picat, fiindcă l-am descoperit în lotul Spaniei. E vorba de Fresneda Ricardo Adrian, campionul mondial de la tineret la categoria 92 de kilograme.

Vin cubanezii?

Tags

,

Nu să ne ocupe, ci să ne salveze. Conform președintelui Federației Române de Box, Vasile Cîtea, există tratative avansate cu patru sportivi și un antrenor din Cuba pentru a încerca revitalizarea zonei de seniori din boxul nostru amator.

După ce soluțiile autohtone s-au epuizat fără succese notabile sau măcar perspective dătătoare de speranțe, se pare că se va merge și pe această variantă a naturalizării de talente externe în speranța că acestea vor reuși pe de o parte să aducă rezultatele pe care nu le mai avem de ceva ani, iar pe de alta să contamineze cu profesionalism spațiul carpato-danubiano-pontic.

O fi bine? O fi rău? Doar viitorul ne va răspunde. Experimentele similare încercare în alte țări europene au dat rezultate bune. Franța a renăscut sub bagheta lui Luis Mariano Gonzalez, mai recent, Bulgaria a crescut sistemic și ea sub coordonarea lui Joel Arate iar Azerbaidjanul a obținut medalie olimpică cu naturalizatul Loren Alfonso.

Primele semne sunt de bun augur și la noi. La Brăila se află de câteva luni un antrenor cubanez în persoana domnului Alexander Izaguirre, de care eu personal sunt plăcut impresionat. Am avut mai multe întâlniri cu dânsul și de fiecare dată a fost extrem de receptiv la analizele pe care i le-am prezentat. Modest, foarte simțit, dar puternic pe poziții atunci când e vorba de box, a adus cu el din Cuba etica muncii impecabilă în ceea ce privește pregătirea pugiliștilor.

Continue reading

David Benavidez învinge categoric. Îi refuză revanșa lui Morrell (video)

Tags

, ,

David Benavidez a făcut duminică dimineața o demonstrație de box matur, spectaculos, profesionist. Cei peste zece ani de experiență în ringul pe bani și-au spus din plin cuvântul în evoluția sa, relaxarea, încrederea cu care și-a expediat loviturile de forță, anticiparea loviturilor adversarului aducându-i în final o victorie pe deplin meritată. La finalul a douăsprezece reprize spectaculoase cărțile de arbitraj au arătat 115-111, 115-111 și 118-108, toate în favoarea lui David Benavidez.

A fost clar de la primul gong că Morrell va avea o zi grea. Benavidez a luat din primele secunde distanța care îi convine și din care și-a putut trimite torpilele spre adversar. Volumul mare de lovituri și presiunea permanentă au fost imposibil de gestionat de un counterpuncher cum este Morrell, ritmul infernal impus de mexican fiind peste puterea lui de reacție.

Continue reading