Tags
Arabia Saudita, Artur Beterbiev, box profesionist, Daniel Dubois, Deontay Wilder, Dmitry Bivol, Filip Hrgovic, Zhang Zhilei

Bani arabilor continuă să facă minuni în box, împlinind dorințele iubitorilor acestui sport de a-i vedea înfruntându-se pe cei mai buni cu cei mai buni. Gala de pe 1 iunie din Arabia Saudită, care are ca main event meciul dintre Artur Beterbiev și Dmitrii Bivol tocmai și-a mai adăugat două întâlniri de interes maxim pe card.
Deontay Wilder (43-3-1) vs Zhang Zhilei (26-2-1) și Filip Hrgovic (17-0-0) vs Daniel Dubois (20-2-0) vor completa podiumul acestei gale de excepție. Wilder și Zhang caută să se reabiliteze după eșecurile din ultimele meciuri susținute învinsul de aici fiind cel mai probabil trimis spre pensionare, în timp ce la Hrgovic – Dubois e vorba despre dorința de afirmare a doi boxeri aflați la apogeul carierelor. Cu toții sunt artiști ai knockouturilor, dintre cele 106 victorii ale lor 96 fiind obținute înainte de limită.



