După ce a boxat în Germania, Australia, România și Uzbekistan, hunedoreanul James Chereji testează în această săptămână și ringul spaniol. Cu 19 victorii și 3 înfrângeri, ocupant al locului 123 mondial la categoria 59 de kilograme, James va urca din nou în ring peste doar trei zile într-o gală în Sedavi, unde îl va întâlni într-un meci programat pe durata a șase runde pe Edinso Torres, un spaniol cu palmares de 16 victorii și 11 meciuri pierdute.
La cum arată meciul pe hârtie, este de așteptat o victorie a reprezentantului nostru, poate chiar înainte de limită, având în vedere că din cele 11 înfrângeri ale lui Torres, 9 sunt prin KO sau TKO. Mult succes, James Chereji!
După cele cinci reprize a câte trei minute, rusul Pavel Fedorov a fost declarat învingător în confruntarea cu compatriotul nostru James Chereji. Decizia a fost unanimă și a venit la capătul unui meci controlat de rus, dar în care Chereji și-a jucat onest șansele, încercând tot ce a fost posibil pentru a se apropia de adversar și a-și lansa croșeele preferate. Nu s-a putut mai mult, alonja lui Fedorov mult superioară fiind dublată și de o mobilitate foarte bună în ring și de reflexe pe măsură.
Cele mai bune momente ale românului au venit pe finalul meciului când a reușit să rupă distanța să să expedieze câteva lovituri eficiente la corp, care însă nu au modificat rezultatul final. James iese astfel cu capul sus din ring și cu un cec consistent care-i recompensează curajul de a se bate cu cei mai buni.
În meciul vedetă al serii, Julio La Cruz a făcut o nouă demonstrație de siguranță și flexibilitate care a adus aminte de seria Matrix, ascunzându-și excelent bărbia în spatele umerilor și în fața rusului Muslim Gadzhimagomedov, care a lovit mai mult aerul decât adversarul. Gadzhimagomedov a rămas fidel aceleiași eroari tactice pe care a mai făcut-o și în trecut în fața cubanezului, de a ataca exclusiv capul, fiind salvat de această dată de niște judecători care au notat mai mult în spiritul evenimentului decât al regulamentului, dându-l învingător pe rus deși nu a fost dominant în nicio repriză, La Cruz alegând în permanență termenii înfruntării.
Dar acesta este boxul la momentul actual, plin de decizii de neînțeles și de interese care alterează realitatea dintre corzi.
Boxerul român James Chereji va evolua mâine în unul din cele nouă meciuri programate în cadrul galei IBA Champions’ Night, care va avea loc în Serpukhov, Russia. El îl va întâlni în cadrul categoriei 63,5 kilograme pe rusul naturalizat în Serbia, Pavel Fedorov. Hunedoreanul Chereji boxează în ultimul timp atât la amatori cât și la profesioniști, unde are un palmares de 19 victorii și 3 înfrângeri.
În evenimentul principal al galei, dublul campion mondial, rusul Muslim Gadzhimagomedov se va bate cu legendarul boxer cubanez Julio La Cruz, de 5 ori campion mondial si dublu campion olimpic. Cei doi supergeri s-au mai întâlnit de două ori, în ambele La Cruz fiind declarat învingător.
Prin acest format de gale IBA urmărește să readucă interesul publicului pentru boxul amator, punând să lupte cei mai titrați pugiliști într-un format hibrid de 5 reprize a câte 3 minute. Precedentul eveniment s-a desfîșurat în 15 iulie în Phuket, Tailanda, atunci Imam Kahatev învingându-l surprinzător pe Arlen Lopez iar Julio La Cruz adjudecânduși victoria în fața spaniolului Emmanuel Reyes Pla
Cardul complet:
Egor Nazarov (Russia) vs Shohrukh Jiyanov (Tadjikistan), 67kg
Stanislav Vasilev (Russia) vs Muzaffar Rasulov (Uzbekistan), 70kg
Pavel Fedorov (Serbia) vs James Chereji (Romania), 63.5kg
Odiljon Aslonov (Uzbekistan) vs Shadiri Musa Bwogi (Uganda), 75kg
Bakhodur Usmonov (Tadjikistan) vs Luis Arcon (Venezuela), 63.5kg
Mark Petrovskii (Russia) vs Julio Castillo (Ecuador), +92kg
Vsevolod Shumkov (Russia) vs Lazaro Alvarez (Cuba), 63.5kg
Khariton Agrba (Russia) vs Xolisani Ndongeni (RSA), 67kg
Muslim Gadzhimagomedov (Russia) vs Julio La Cruz (Cuba), 92kg
Gala va fi transmisă în direct de canalul de youtube al IBA putând fi vizionată aici.
Săptămâna aceasta lotul olimpic de box al României se află în Bulgaria la unul dintre cele mai puternice turnee organizate Europa. Peste 30 de țări sunt prezente, aliniind la start mai bine de 300 de sportivi. Pentru toți, turneul de la Stranjda reprezintă un barometru pentru viitoarele turnee preolimpice ce vor avea loc în martie și aprilie la Londra respectiv Paris.
România a deplasat 4 sportivi: Chereji James (63 kg), Arădoaie Paul Andrei (81) kg, Filip Cristian (91 kg) și Daniel Burciu (+91 kg). Surprinde din nou absența lui Robert Jitaru de la 57 kg, cântarul fiind cel mai probabil din nou obstacolul ce îl împiedică să participe la competiție. Continue reading →
Inspirat de titlul cunoscutei emisiuni a PROTV-ului, i-am întrebat și eu la început de an pe boxerii noștri ce așteptări au de la anul ce tocmai a început, pentru a transmite mai departe spre voi gândurile și aspirațiile lor. N-au fost o sută fiindcă nu avem atâția. Unii au răspuns, alții nu.
Bogdan Dinu: Imi doresc sa prind cat mai repede un meci de titlu, sa pot fi clasat. Vreau sa boxez pt un titlu mondial.
Rafael Chiruță: La mulți ani și multă sănătate! Deocamdată sunt concentrat pe cele doua meciuri din Martie. Aspirații ? Sa zicem un titlu european, mi s-a oferit unul dar cu doar 2 săptămâni înainte de meci si a trebuit sa refuz … as fi vrut să știu măcar cu o luna înainte.
Cei patru boxeri români care au urcat în ring la sfârșitul săptămânii au obținut tot atâtea victorii.
Constantin Bejenaru (13-0-0) a avut cel mai greu și important meci, pe masă fiind centurile WBC International și WBC Continental Americas la categoria cruiser. Adversaru lui a fost sudafricanul Thabiso Mchunu, boxer care înaintea acestui meci avea un palmares de 18 victorii și 3 înfrângeri, ultima dintre ele la regele categoriei, Oleksandr Usyk. Chiar dacă a reuțit în rundul 7 să-l trimită la podea pe Mchunu, Bejenaru nu a avut forța să încheie conturile înainte de limită, așa încât la capătul a zece reprize, carțile de arbitraj au arătat 97-92, 98-91 și 97-92 pentru moldovean, care își continuă astfel parcursul foarte bun, el fiind deja intrat sănătos în prima sută mondială și aflându-se pe locul 15 la WBC, poziție de pe care poate fi ales în orice moment ca challenger la titlu, după ce turneul Super Series își va fi încheiat socotelile.
Și James Chereji a terminat învingător la puncte (partida lui poate fi văzută Continue reading →
Alexandru Marin (9-0-0, 6 KO) e primul român care urcă în ring în 2016. Stabilit în Statele Unite unde a și debutat în boxul profesionist acum doi ani și jumătate, Marin va avea ca adversar un boxer maghiar, Szilvezter Ajtai (4-1-1) într-o întâlnire prevăzută pe durata a 8 reprize, ce va avea loc duminică dimineața la ABC Sport Complex, Springfield, Virginia. E un pas important în cariera lui Marin, ungurul fiind primul adversar cu palmares pozitiv, în cazul unei victorii, de preferat înainte de limită, boxerul nostru va urca serios în clasamentul mondial unde ocupă la acest moment locul 376.
Tot pe durata a 8 reprize e programat să lupte și “neamțul” James Chereji (10-0-0, 6 KO). El îl va avea ca adversar pe 27 februarie pe georgianul Anzor Gamgebelli (26-12-3). Chereji poate face o declarație serioasă în acest meci, o victorie convingătoare urmând să-l propulseze în primii 150 de boxeri ai lumii, lucru care la 21 de ani chiar înseamnă ceva.
Compatrioții noștri au câștigat aseară la puncte meciurile pe care le-au disputat în Germania. Chereji, cap de afiș în gală, l-a învins la puncte pe Oszkar Fiko (14-12-0), luptător născut la Miercurea Ciuc. “Meciul nu a fost unul foarte bun deoarece nu m-a lasat sa boxez deloc m-a tinut tot meciul in brate . A boxat murdar, mi-a spart arcada cu capul.” mi-a spus James după partidă.
Xenia Jorneac a învins-o pe sportiva spaniolă Meribel de Sousa (1-4-0), ajungând astfel la patru victorii în ringul profesionist.
Doi români vor urca în ringul profesionist la sfârşitul acestei săptămâni. Sâmbătă seara, în Germania, James Chereji va încerca să obţină a noua victorie în faţa georgianului Kakhaber Avetisian (39-30-1). Avetisian ocupă locul 471 în ierarhia boxrec, are 3 înfrângeri şi 3 victorii în ultimele şase partide şi a mai avut în faţă un compatriot de-al nostru în anul 2007, când a fost învins la puncte într-o gală desfăşurată la Drobeta Turnu Severin de Sorin Eugen Tănăsie.
Ronald Gavril şi-a reînceput urcuşul după înfrângerea surprinzătoare din luna martie şi va da piept luni dimineaţă în Las Vegas cu americanul Jessie Nicklow (24-6-3). Nicklow se află pe toboganul carierei şi vine de la o categorie inferioară, aşa încât Ronald porneşte favorit cert, iar când spun asta mă gândesc la o victorie înainte de limită.
Aflat într-un vid de rezultate şi perspective, boxul românesc are nevoie acută de aceste victorii, pentru a reaprinde o speranţă tot mai palidă pe zi ce trece. Mult succes!