Într-un anunț așteptat de toată lumea cu interes, existând inclusiv spaima unei retrageri, Saul Canelo Alvarez și-a dezvăluit data următorului meci, 4 mai, păstrând însă misterul asupra adversarului. A dat totuși un indiciu despre el, spunând că va fi american, ceea ce îl scoate din cărți pe Jaime Munguia. Calculele hârtiei îl indică în poll position, așa cum am mai spus aici pe blog, pe fratele Charlo, care ar fi cumva alegera perfectă reprezentând doza optimă între risc și beneficii.
Jermall are doar un meci în trei ani și din perspectiva lui lucrurile au o conotație personală, răzbunarea fratelui Jermell pe care Canelo l-a bătut rău anul trecut putând asigura tensiunea necesară construirii evenimentului. Privit din partea lui Canelo, geamănul e neînvins și nu reprezintă un pericol exagerat. Posibil să se predea mai greu ca Jermell, dar oricum va fi e departe de riscul pe care l-ar fi prezentat un Jaime Munguia, David Benavidez sau Terrence Crawford, numele pe care fanii mexicanului și le-ar fi dorit.
Până la anunțul oficial, sunt curios să aflu și părerile voastre referitoare la potențialul Canelo vs Charlo.
Se arată a fi un an în care cel puțin la nivel de planificări multe din meciurile de vis par să prindă contur de realitate. În ceea ce îl privește pe mexicanul Canelo Alvarez, probabilitățile spun că în luna mai numele luat la țintă va fi tot Charlo, printr-un rematch cu Jermell sau, ceva mai interesant, un meci cu celălalt frate, Jermall, care la revenirea din noiembrie anul trecut a arătat surprizător de bine în partida cu Jose Benavidez Jr. Ar fi un meci cu sens și priză la public, faptul că Alvarez l-a bătut pe Jermell, ducând lucrurile pe plan personal pentru american și făcând atmosfera mai atractivă. Pugilistic vorbind, nu văd ca Alvarez să aibă cu mult mai multe probleme decât a avut cu fratele Jermell pe care l-a bătut clar și fără vreo secundă de suspans.
Dacă lucrurile vor merge în direcția firească, în septembrie mexicanul ar trebui să îl abordeze pe compatriotul Jaime Munguia, care a trimis duminică un mesaj de forță dominându-l pe englezul John Ryder într-o manieră mult mai categorică decât a făcut-o Canelo cu câteva luni mai devreme și obligându-i antrenorii să arunce prosopul în repriza a noua după ce fusese numărat deja de patru ori. Canelo a dus meciul cu Ryder la puncte, provocându-i doar o numărătoare. Ar fi foarte interesant ca anul curent sa îi pună în același ring pe Canelo și Munguia și cred că e un meci pe care toată lumea își dorește să îl vadă.
Din partea lui Munguia nu par să fie probleme și nici din cea a managerului acestuia, Oscar De La Hoya, mingea fiind în terenul lui Canelo.
Cred că ar fi o luptă pe cinste și pentru Canelo, așteptată de toți mexicanii. Îi vrem pe cei mai buni de la 168 și îl așteptăm pe cel mai bun. Dacă ne va oferi [Canelo] această șansă, ar fi o onoare să împart ringul cu el.
Jaime Munguia
Mai e și David Benavidez în ecuație, care bagă bățul și prin gardul lui Canelo și prin cel al lui Munguia reproșându-le că le e frică să-l întâlnească. Stați pe fază, lucruri bune se anunță.
Într-un sport în care imprevizibilul reprezintă sarea și piperul, anticiparea viitorului în amănunt distruge suspansul și răpește din plăcerea privitorului. E ca filmul la care dacă ți se dă spoiler moare ceva din interesul cu care-l urmărești. Mult așteptatul eveniment al finalului de an s-a încadrat în categoria previziunilor îndeplinite mai mult decât mi-aș fi dorit. De la primele lovituri s-a conturat un scenariu placid, fără sinusoide și schimbări de inițiativă. Cu toate că era greu să facă față provocării la acest nivel, Charlo nici măcar nu a încercat să conteze, răspunzând încă din prima secundă a meciului cu NU la toate întrebările pe care le ridicam în prefața meciului.
Nu și-a adus forța cu el la 168 de pounds, de viteză nici nu mai putem vorbi din timp ce a mers toate cele 12 reprize pedalând pe piciorul din spate preocupat mai degrabă să meargă acasă cu fața intactă decât să-și înscrie numele în istorie. Nu a periclitat nicio secundă supremația lui Canelo, a fost părăsit de o inimă mult mai mică decât gura, umplându-și de jenă susținătorii care-l vedeau capabil de mai mult. S-a dovedit din nefericire încă unul din baloanele de săpun umflate de media, balon care s-a spart la primul contact cu aerul rarefiat al înălțimilor.
Culmea e că a cedat și la capitolele la care datorită fizicului era așteptat să performeze, ajungând să fie dominat de Canelo la directele cu brațul din față (56 la 40) deși alonja lui era net superioară. Practic, Charlo nu a existat în ring, entitatea prezentă fiind un simplu sac de box mobil cu care Canelo s-a antrenat 12 reprize. Replica lui de la final “Aș fi putut face mai mult” se înscrie în catalogul adevărurilor incontestabile, din moment ce nu a făcut aproape nimic acum, orice cât de mică încercare fiind mai mult decât atât.
Din partea mexicanului, lucrurile au fost extrem de simple. Cu un Charlo docil încă de la primul pumn, nu a fost nevoie de vreo ajustare a planurilor, strategia inițială bazată pe avans cu bloc urmat de croșee la corp funcționând da capo al fine și aducându-i repriză după repriză în cont. Și-a câștigat corect banii, în jur de 50 de milioane de dolari după unele estimări, fiind deja cu ochii pe următoarele provocări pe care statutul de star planetar i le va aduce în cale.
Și a mai confirmat un lucru întâlnirea de azi dimineață: Freddie Roach e mult pe arătură în ceea ce privește capacitatea de analiză, predicția sa de victorie a lui Charlo prin KO fiind mai îndepărtată de realitate decât planeta Pământ de galaxia HD1, cel mai îndepărtat obiect văzut vreodată de oameni.
Așa cum pentru fanii fotbalului american există Super Bowl iar pentru cei ai omonimului european e finala Champions League, iubitorii boxului au ca reper noaptea în care luptă cel mai popular boxer pentru a-și aduce aminte de anul respectiv. Au fost Muhammad Ali, Mike Tyson, Oscar De La Hoya, Floyd Mayweather sau Manny Pacquiao cei care au electrizat milioanele de iubitori ai nobilei arte și au lăsat urme de neșters pe aleea amintirilor prin evoluțiile lor. Acum, este timpul lui Saul Canelo Alvarez. El este cel care produce spectacolul umplând sălile de oameni și inimile de bucurie atunci când își pune măiestria în acțiune. A curățat câteva categorii de greutate, a câștigat centuri cât pentru zece vieți, la doar 33 de ani însemnând istoria boxului cu recorduri de necontestat.
E timpul pentru o nouă reprezentație a copilului minune. La finele acestei săptămâni, mai face un pas spre neuitare, Jermell Charlo (35-1-1,19 KOs) fiind cel ales pentru un meci de tipul undisputed vs undisputed, cei doi fiind deținători a câte patru centuri la supermijlocie (Canelo) respectiv super welter (Charlo).
Marele meci al săptămânii, de unificare a tuturor centurilor categoriei 154 lb dintre Jermell Charlo și argentinianul Brian Castano s-a terminat cu amândoi boxerii având brațele ridicate dar figurile dezamăgite. După douăsprezece reprize de luptă aprigă, surprinzător controlată în cea mai mare parte de nefavoritul Castano, arbitrii nu s-au putut pune de acord asupra celui care ar fi trebuit să intre în istorie ca fiind primul boxer de la categoria super welter care poartă la brâu toate cele patru centuri, așa încât au amânat verdictul pentru un viitor improbabil. Surpriza unei evoluții peste așteptări a celui programat să piardă, a activat coruptul mecanism de protecție care modifică realitatea după bunul plac al deținătorilor de bani.
Nelson Vazquez, incompetentul de serviciu
Unul din lucrurile bune în revenirea spectatorilor lângă ringul de box este sancționarea momentelor când bun simțul este încălcat flagrant. Huiduielile nu au rezolvat niciodată nimic și nici nu au schimbat vreo decizie nedreaptă, dar ele sunt garanția că nu totul poate fi cumpărat și corupt. Pentru că în definitiv despre corupție este vorba. Altfel nu poate fi nicicum explicat acel 117-111 dat de judecătorul Nelson Vazquez după un meci de la al cărui mijloc încolo un lucru s-a conturat foarte clar: Charlo nu mai putea să câștige decât dacă își oprea adversarul înainte de limită. Pierduse prea multe reprize din cauza inactivității și a prudenței excesive. Împins de la colț, a apăsat pe accelerație în ultimele trei runduri, câștigate de altfel pe toate cărțile de arbitraj (Steve Weisfeld, unul din cei mai buni arbitri din boxul profesionist, punctând în cea de-a zecea chiar cu 10-8) dar asta nu a compensat evoluția sub așteptări din restul partidei.
Un singur român a urcat în ring săptămâna trecută, Răzvan Cojanu, fiind învins la puncte de britanicul Nathan Gorman (14-0-0, 11 KO). De câte ori văd câte un meci al lui Răzvan, rămân cu impresia că e un sportiv care evolueaza mult sub capacitățile fizice. La fel și acum, cred că deși a fost adus să piardă, Răzvan putea scoate mai mult de la acest meci. Nefolosirea jabului, volumul mult prea mic de lovituri și momentele prea dese de deconcentrare au făcut să nu poată emite nici un fel de pretenții în fața unui Gorman care nu a arătat mare lucru. Din păcate schimbarea antrenorului nu a adus după ea și o ajustare a atitudinii lui Răzvan la rigorile boxului actual. Scorurile arbitrilor: 119-109 de două ori și un 120-108. Păcat. Continue reading →
Magazin de ring 