Un procedeu defensiv eficient împotriva loviturilor la cap (jab, directă cu brațul din spate, croșeu) atunci când adversarul este mai înalt decât tine, este scăderea de nivel (eng. duck). În esență e vorba de o cădere a întregului corp pe axa verticală prin îndoirea genunchilor și aplecarea trunchiului foarte puțin spre înainte. Mișcarea trebuie să fie explozivă, pentru a putea reveni rapid la poziția inițială, în cazul în care rămâi prea mult jos, riști să devii o țintă fixă, lucru care nu este de dorit.

În timp ce execuți căderea, ține ochii în permanență pe oponent pentru a-i putea vedea brațele. Dacă nu le vezi, înseamnă că te-ai aplecat prea mult. Exersează la oglindă sau cu partener ca să găsești timingul și poziționarea optime pentru tine.
Poți combina scăderea de nivel cu jabul la corp sau cu directa cu brațul din spate la corp. având grijă se te repliezi rapid pentru a nu te lăsa descoperit prea mult timp.

