În boxul românesc nu e liniște nici între războaie. Mizeria din care acest sport pare să se alimenteze iese la suprafață de câte ori un sportiv se hotărăște să vorbească. Ultimul este Mihai Nistor, cel mai valoros produs al generației actuale și până la ora asta singurul boxer român calificat la Olimpiadă. Sătul de promisiuni, aflat la vârful carierei și în poziția de a  se gândi și la binele propriu, el a decis să schimbe clubul, lucru greu de realizat într-un sistem bazat pe căpușare în care binele sportivului este cea din urmă preocupare.

Ocazie foarte bună pentru ca cei care au trecut recent în opoziție să arate rapid cu degetul, deși și pe vremea lor sportivul o ducea la fel de prost și promisiunile erau tot neonorate. Dar asta nu mai conteaza. De fapt, în avalanșa de acuze zilnice, este și greu să mai vezi cine de partea cui este. Preocuparea principală este păruiala reciprocă în timp ce sportivii rabdă și încasează.

Proaspătul președinte Vasile Câtea s-a dovedit incapabil să rupă plasa intereselor județene alegând tabăra exploatatorului: Continue reading →