
Desfășurare incredibilă a meciului dintre Evgeny Romanov (19-0-0, 12 KO) și chinezul adus pe post de victimă Zhaoxin Zhang (11-2-1). Atât de incredibilă încât chiar și după ce citisem știrea, văzând imaginile am crezut că este o greșeală de editare. Chinezul era bătut secundă cu secundă, însângerat, numărat la finalul primei reprize și luat din nou la pumni la începutul celei de-a doua. Și când toată lumea aștepta ca arbitrul să pună capăt meciului care se transforma în măcel ….. dar mai bine vă las să priviți imaginile. Meciul întreg la viteză normală aici.
Wow !! Asta da surpriza, ori are Zhang dinamita in pumn, ori Ghenea n-are deloc barbie, din doua, una. As zice ca mai degraba rusul e fragil. Rar vezi asa ceva, chiar si la big boys. Mie, sincer imi place aceasta noua categorie, chiar daca multi o critica. Cred ca ne va da multe meciuri tari si e totusi binevenita, era un pas mare de la Cruiser la Heavy, chiar daca au fost unii ( legende, trebuie spus ) care au avut succes.
Nu ma astept sa-l vad pe chinez facand lucruri importante. A parut fragil si fara vlaga pana la lovitura aceea de duminica. Dar tocmai astfel de momente de soc fac din box un spectacol imprevizibil si care electrizeaza.