Tags

Băimăreanul Florin Cardoș a acceptat oferta de a boxa peste doar două săptămâni în Franța pentru centura EBU Silver European. El îl va întâlni într-un meci de 12 reprize pe reprezentantul gazdelor Diego Natchoo (29-3-5), sportiv de 32 de ani aflat pe locul 88 mondial la categoria mijlocie. Cel mai cunoscut nume din palmaresul lui Natchoo este al compatriotului Bruno Surace, cel care a produs cutremurul anului trecut făcându-l knockout pe Jaime Munguia.
Natchoo a pierdut în 2021 la Surace la puncte. Celelalte două înfrângeri, cât și cele 29 de victorii sunt la nume fără rezonanță, francezul petrecându-și majoritatea carierei pe teren propriu luptând cu sportivi cu palmarese modeste.
Deși anunțat de meci cu doar trei săptămâni înainte, fiindcă așa se face când vrei să protejezi gazda, Florin Cardoș a dat curs invitației. Ajuns la maturitate și conștient de statutul pe care îl are, Florin își joacă fiecare șansă cu onestitate și cu convingerea că în box, indiferent de calculele hârtiei, gloria este doar la un pumn distanță.
Încep anul cu o mare provocare, cu centura Europeană EBU Silver pusă în joc 01.02.2025 – Franța. Deși timpul este scurt de pregătire, sunt foarte determinat să aduc centura acasă. Mulțumesc Antonela Obreja ca ați făcut posibil acest meci. Promit să fac un meci mare. – Florin Cardoș
Succes Florin!
Bafta Florin Cardos. Nu stiu cat de bun este Diego Natchoo, dar sper ca Florin sa faca un meci bun si sa ofere un spectacol frumos in fata francezilor. Observ ca aceasta tara este intr-o revenire pe prima sceana a boxului mondial, Mbili, Sadjo si Bruno Surace sunt toti la aceeasi categorie si foarte aproape de meci pt centura. Boxeri onesti, muncitori, “de la classe ouvrière” cum zice frantuzul, si nu boxeri alintati si umflati cu pompa cu a fost cazul cu Tony Yoka
P.S. Imi face deosebita placere sa citesc din nou articolele domnului Nechita, multa sanatate in noul an !
Da, observ si eu ca ai dreptate. Dupa Australia care taras grapis a ajuns sa aiba o duzina de boxeri respectati pe ringurile lumii, uite acum ca si francezii, care erau ciuca batailor incep sa scoata capul incet incet, bucata cu bucata.
Mbili e meserie, de Sadjo acum aud prima oara dar vad ca e bine situat in top si cu palmares excelent. Surace e surpriza anului. Vin din trupa de amatori olimpici Murad Aliev, Moreno Fendero si Sofiane Oumiha.
P:S. Multumesc mult pentru apreciere si urari.
Cum s-a mentionat deja speram sa faca o figura frumoasa.
E interesant si locul unde are loc gala,in sala de langa oraselul Agde,care e chiar langa Golful Lion al Marii Mediteranene.Nu mai ai mult si esti in Spania de acolo.
Unul dintre cele mai exotice locuri pentru o gala.