• Despre

Ring Magazin

~ Ora exactă în box

Ring Magazin

Tag Archives: EBU

Ionuț Băluță, un nou meci pentru titlul european EBU

20 Thursday Aug 2026

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ Leave a comment

Tags

box profesionist, EBU, Francesco De Rosa, Ionut Baluta

Pe 9 octombrie, într-o sală din Calangianus, Sardinia, Ionuț Băluță va urca în ring împotriva italianului Francesco De Rosa pentru titlul european EBU la categoria supercocoș. Centura este vacantă; promotorul, publicul și decorul aparțin adversarului. Pentru Băluță, nimic din toate acestea nu este nou.

La 32 de ani, românul stabilit în Spania nu mai este boxerul care așteaptă să fie descoperit, ci boxerul pe care promotorii îl cheamă atunci când vor să afle cât valorează cu adevărat un favorit. În ultimii șapte ani, cu o singură excepție a luptat doar în deplasare, în seri construite pentru altcineva și în fața unor adversari cărora li se pregătea următorul pas și, de multe ori, le-a stricat planurile.

Un palmares care trebuie citit dincolo de cifre

Francesco De Rosa intră în meci cu un bilanț perfect: 12 victorii, 8 obținute înainte de limită. Este mai tânăr, boxează acasă și vine cu autoritatea celui aflat în ascensiune. În decembrie 2025, chiar la EXPO Calangianus, l-a oprit în repriza a zecea pe Geram Eloyan și a cucerit centura EBU Silver. Va reveni, așadar, într-un loc în care are deja amintirea unei seri victorioase și sprijinul unei organizații care îi cunoaște fiecare detaliu al carierei.

Băluță are 18 victorii, șase înfrângeri și un egal, cu patru succese obținute înainte de limită. Privite superficial, cifrele par să favorizeze italianul. Numai că palmaresurile din box nu spun întotdeauna cine este mai bun. De multe ori, ele arată doar cine a fost protejat mai atent.

De Rosa nu a întâlnit încă un adversar cu experiența românului. Băluță a boxat cu Michael Conlan, Liam Davies, Dennis McCann și Peter McGrail. I-a învins pe fostul campion mondial TJ Doheny, pe olimpicul David Oliver Joyce, pe Brad Foster, Andrew Cain și Brad Strand. Majoritatea acestor meciuri au avut loc în Marea Britanie, împotriva boxerului local și într-un context în care românul pornea din colțul mai puțin avantajat. Niciun adversar nu l-a oprit vreodată înainte de limită, cele șase înfrângeri fiind toate la puncte.

Continue reading →

Florin Cardoș luptă pe 1 februarie în Franța pentru centura EBU

14 Tuesday Jan 2025

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 3 Comments

Tags

Baia Mare, box profesionist, EBU, Florin Cardos, Franta

Băimăreanul Florin Cardoș a acceptat oferta de a boxa peste doar două săptămâni în Franța pentru centura EBU Silver European. El îl va întâlni într-un meci de 12 reprize pe reprezentantul gazdelor Diego Natchoo (29-3-5), sportiv de 32 de ani aflat pe locul 88 mondial la categoria mijlocie. Cel mai cunoscut nume din palmaresul lui Natchoo este al compatriotului Bruno Surace, cel care a produs cutremurul anului trecut făcându-l knockout pe Jaime Munguia.

Natchoo a pierdut în 2021 la Surace la puncte. Celelalte două înfrângeri, cât și cele 29 de victorii sunt la nume fără rezonanță, francezul petrecându-și majoritatea carierei pe teren propriu luptând cu sportivi cu palmarese modeste.

Deși anunțat de meci cu doar trei săptămâni înainte, fiindcă așa se face când vrei să protejezi gazda, Florin Cardoș a dat curs invitației. Ajuns la maturitate și conștient de statutul pe care îl are, Florin își joacă fiecare șansă cu onestitate și cu convingerea că în box, indiferent de calculele hârtiei, gloria este doar la un pumn distanță.

Încep anul cu o mare provocare, cu centura Europeană EBU Silver pusă în joc 01.02.2025 – Franța. Deși timpul este scurt de pregătire, sunt foarte determinat să aduc centura acasă. Mulțumesc Antonela Obreja ca ați făcut posibil acest meci. Promit să fac un meci mare. – Florin Cardoș

Succes Florin!

Ionuț Băluță aproape de un nou meci cu Dennis McCann

04 Thursday Apr 2024

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 9 Comments

Tags

box profesionist, Dennis McCann, EBU, Ionut Baluta

Așa cum anticipam într-un articol precedent, deținătorul titlului european la categoria super bamtamweight Liam Davies a renunțat la acesta, favoriți pentru a și-l adjudeca fiind aspirantul obligatoriu Ionuț Băluță și următorul în ierarhia EUBC, britanicul Dennis McCann. McCann a declarat deja că își dorește un nou meci cu Ionuț, conturile între ei rămânând neîncheiate după meciul din august 2023 când partida a fost întreruptă exact la timpul potrivit pentru ca englezul să nu piardă, Ionuț câștigând clar reprizele de dinainte de întreruperea cauzată de tăietura de pe fruntea protejatului. Doi arbitri aveau ca prin minune 86-86, așa încât verdictul a fost unul de egalitate cu un profund iz de nedreptate.

Între timp McCann a mai luptat o dată, chiar luna trecută, obținând o victorie la puncte în fața lui Brad Strand (11-0-0). Ionuț nu a avut niciun meci în aceste 8 luni, refuzând în mai multe rânduri meciurile care i-au fost puse în față și care îl puneau în postura de tester pentru prospectele britanicilor aflate în căutarea afirmării. Aici îl înțeleg și aprob cu tărie, el obținându-și poziția actuală cu propriile eforturi și după o carieră lungă și extrem de grea. Faptul că are pretenția la meciuri mari, pe măsura locului ocupat în ierarhii și al spectacolului pe care îl generează este absolut normal.

Într-o declarație făcută celor de la AEBOX, Ionuț se îndoiește cu tărie de dorința lui McCann de a se mai bate cu el:

Continue reading →

Alexandru Jur, meci pentru titlul european în luna mai

24 Wednesday Mar 2021

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 3 Comments

Tags

Alexandru Jur, EBU, Tommy McCarthy

Alexandru Jur a confirmat știrea apărută inițial pe site-ul bihorpenet.ro, conform căreia va avea un meci extrem de important în luna mai. El va lupta pentru centura EBU a categoriei cruiser împotriva campionului Tommy McCarthy (17-2-0), locul 20 mondial în clasamentul boxrec. O șansă extraordinară pentru boxerul nostru să fie ales de deținătorul titlului, șansă de care sper să profite la maxim. Alexandru ocupă la momentul actual locul 13 în ierarhia europeană într-un clasament care conține nume importante ca: Lawrence OKOLIE (#2), Alexander PAPIN (#4), Tervel PULEV (#5) sau Dmitry KUDRYASOV (#7).

Datele vehiculate sunt 1 mai, 8 mai sau 15 mai, întâlnirea urmând să aibă loc în Anglia și să fie organizată de celebrul Eddie Hearn. Dacă toate aceste date sunt exacte, având în vedere că Hearn are contract cu platforma de transmisiuni sportive DAZN, proaspăt acesibilă și la noi în țară, n-ar fi exclus să putem vedea gala în direct.

Ultimul dată când Alexandru a urcat în ring a fost pe 1 august 2020, în Germania, la Neuwied unde l-a învins la puncte pe cehul Jiri Svacina într-un meci de șase runde. El a adunat în cei zece ani și jumătate de carieră profesionistă 19 victorii și 4 înfrângeri, fiind clasat pe locul 92 de cei de la boxrec la categoria 90.7 kg. În măsura în care Alexandru va fi disponibil, voi reveni cu amănunte.

Calendar:

  • Programare REGINA MARIA 28/09/2026 at 9:00 am Campus Medical Baia Mare Programarea ta la medicul Recoltare Copii Si Adulti la specialitatea Analize Laborator

Top comentarii:

Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Victorie pentru Giorgio Isăilă…
radupidu's avatarradupidu on Victorie pentru Giorgio Isăilă…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Șoc total la Londra: Filip Hrg…
radupidu's avatarradupidu on Șoc total la Londra: Filip Hrg…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Meciul săptămânii: Moses Itaum…
radupidu's avatarradupidu on Meciul săptămânii: Moses Itaum…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Meciul săptămânii: Moses Itaum…

Top popularitate

  • Croșeul a deschis drumul, dreapta a închis meciul: Florin Șerban, victorie prin KO în Mexic
  • Victorie pentru Giorgio Isăilă la primul main event al carierei
  • Joshua vs Fury: factura anilor pierduți se plătește la Cardiff
  • Răzvan Cojanu - Manuel Alberto Pucheta pe 25 iulie
  • Videoclipul zilei: Top 10 knockouturi Sergio Martinez
  • Jipeanu și Butan, victorii înainte de limită în ziua a doua de la BOXAM
  • CE Sofia: Lăcrămioara Perijoc, demonstrație de forță în fața croatei Cacic. Găvae și Buleu se opresc în optimi

Categorii

  • Ajut boxul (6)
  • Analize (163)
  • Antrenament (32)
  • Antrenament mental (5)
  • Box (56)
  • Box amator (18)
  • Burse (5)
  • Citatul zilei (35)
  • Dezvoltare personala (11)
  • Diverse (45)
  • Familie, sport, copii, sanatate (3)
  • Filme (7)
  • interviu (7)
  • Istoria boxului (1)
  • Istoria zilei (11)
  • K1 (2)
  • Lectia de box (22)
  • Medicale (1)
  • MMA (1)
  • Motivationale (15)
  • Nutritie (11)
  • performanta (5)
  • Q&A (2)
  • Recuperare (1)
  • Rezultate (15)
  • Scandaluri (2)
  • Statistici (11)
  • Stiri (557)
  • Tehnica (3)
  • Tehnologie (1)
  • Uncategorized (191)
  • Video (138)
  • Vieti distruse de box (1)
  • Vieti salvate de box (2)

Arhiva

Follow Ring Magazin on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

  • Unknown's avatar
  • Nicholas Franco's avatar
  • Alexis's avatar
  • Owen Wilkerson's avatar
  • Immerse Food's avatar
  • Unknown's avatar
  • Unknown's avatar
  • Dine Chef's avatar
  • Cookingzilla's avatar
  • Comparison Travel's avatar

4Brands

Treizaruri

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    Ring Magazin
    Join 39 other subscribers

    Have a WordPress.com account? Log in now.

  • Ring Magazin
    View site in Reader
    Manage subscriptionsSign upLog in
    Report this content
    Collapse this bar
Loading Comments...