
Sunt momente pentru care nu poți decât să fii recunoscător că ai fost contemporan cu ele, iar meciul dintre Dmitrii Bivol și Artur Beterbiev din seara trecută a fost fără doar și poate unul dintre acestea pentru orice iubitor adevărat de box. Măiestrie în formă pură, forță fără egal, rezistență dincolo de limitele umane, răsturnări de situație, le-am văzut pe toate la un loc pe ringul din Ryiadh într-o încleștare dintre doi dintre cei mai buni boxeri ai planetei.
A fost probabil cea mai bună performanță de box pe care am văzut-o vreodată în direct. A fost de necrezut.
Eddie Hearn
Greu să găsești cuvintele cu care să caracterizezi un meci de o asemenea încărcătură și desfășurare. Bivol începe tare și ia primele două reprize, apoi e pus pe corzi de un Beterbiev care îl vrea dezintegrat. Patru reprize în care canadianul face aproape ce vrea, îl lovește din toate pozițiile pe rival și pare să defileze spre o nouă victorie. Apoi, Bivol reușește ceea ce foarte puțini luptători pot, să se adune și să riposteze cu o forță încredibilă. Picioarele îi renasc, volumul de lovituri revine, reflexele apar ca de nicăieri ajutându-l să contreze cu succes torpilele tăvălugului Beterbiev.
Orgoliul se trezește și în Beterbiev pe final și trece pe modul autodistrugere dând tot ce mai avea și jucându-și fiecare lovitură ca și cum ar fi ultima a vieții. Bivol supraviețuiește iureșului și ripostează cu un volum care compensează forța scăzută, dar cu care reușește să oprească avansul oponentului său.
La final, Bivol nu a avut nevoie de mila arbitrilor, el reușind să fie consistent pentru mai mult de jumătate de partidă și obținând o victorie corectă și meritată cărțile de arbitraj arătând 114-114, 115-113, și 116-112, valori care nu pot cuprinde decât într-o foarte mică măsură spectacolul și tensiunea din ring. Evident, a fost anunțată trilogia care ar urma să lămurească această rivalitate, dar nu cred că acest lucru îl avantajează pe Beterbiev, fiecare zi care trece nefiind în avantajul său.
Diferența dintre ultima luptă și aceasta am fost doar eu. Am arătat mai bine și am tras mai tare de mine. A contat și plusul de încredere în forțele mele pe care l-am avut. Mi-am dorit atât de mult să câștig.
Dmitrii Bivol
A fost oarece suspans și în celelalte meciuri de pe card, doi dintre favoriți fiind puși la respect (Joshua Buatsi și Hamzah Sheeraz) de realitate și de adversari mai buni, Sheeraz fiind salvat in extremis de arbitri de la o înfrângere absolut meritată și fiind recompensat cu un egal care nu îl onorează deloc, iar Buatsi fiind nevoit să simtă pentru prima oară gustul amar al înfrângerii în fața incredibilului Callum Smith.
Joseph Parker a reușit ceea ce puțini anticipau, un knockout spectaculos chiar la debutul întâlniri cu temerarul Martin Bakole, care a plătit scump curajul de a accepta meciul cu doar 48 de ore înainte. Lipsa pregătirii a fost evidentă din primul moment, Bakole părând ridicat direct de pe o terasă a McDonalds-ului, dar chiar și așa fragilitatea lui la lovituri a surprins, Parker nefiind cunoscut nicidecum prin forța loviturii de knockout.
Agit Kabayel a furnizat surpriza reveninduți după knockdown-ul din repriza a cincea și făcându-l knockout pe chinezul Zhang Zhilei pe care cel mai probabil l-a trimis spre pensie.
Victor Ortiz și-a respectat statutul și a obținut o victorie muncită dar meritată în fața mobilului uzbec Israil Madrimov. Primele reprize au fost dificile pentru american, nefiind în stare să își fixeze adversarul care se deplasa în continuu și lovea din toate unghiurile. Apoi, după ce energia lui Madrimov s-a consumat, plusul de forță a făcut diferența.
Un meci foarte bun. Ma asteptam ca primul meci sa fie castigat de Bivol, dar nu s-a intamplat.
In continuare imi place Beterbiev si mi-ar placea sa vad si al treilea meci.
Singura sansa pt Beterbiev o vad daca pune presiune constant pe Bivol minim 10 reprize. Si din acestea sunt sigur ca 2-3 le fura Bivol.
De meciul dintre Davis si Roach ce parere aveti? Personal mi-a placut mult Roach si mi-ar placea sa vad si aici un alt meci intre ei.
Intr-adevar un spectacol legendar. Si mie mi-ar placea sa vad meciul cu numarul trei, dar cu fiecare zi care trece Beterbiev este in dezavantaj din cauza varstei. Impresionanta revenirea lui Bivol in partea a doua.
Da, Roach mi-a placut si mie pentru modul in care si-a aparat sansele, dar din pacate pentru el va fi vesnic un contender. Cred ca in rematch il bate clar Gervonta, ca asta e mai bandit. Daca lucrurile erau cum trebuie, trebuia sa primeasca aici decizia, dar boxul e un sport in care coruptia are o inertie foarte mare si nu se lasa dusa cu una cu doua.