Tags

, , , ,

Nu degeaba se spune că soarta îi răsplătește pe cei curajoși. Curajul de a înfrunta orice adversar i s-a pus în față i-a adus lui Ionuț o oportunitate de zile mari. Pe 21 iunie în Resorts World Arena din Birmingham, Anglia, Ionuț “Il Capo” Băluță (17-5-1, 3 KO) va urca în ring pentru a-l înfrunta pe britanicul Peter McGrail (11-1, 6 KO), înlocuindu-l în ultimul moment pe accidentatul Shabaz Masoud în main event-ul galei.

Ionuț și-a construit o reputație de temut în boxul european în ultimii ani, stricând de mai multe ori planurile britanicilor de a-și promova prospectele și câștigându-și pe bună dreptate statutul de “Professional Headache” (Durere de Cap Profesională) de când l-a învins pe TJ Doheny în 2020. Ultima sa victorie, din martie 2025 asupra lui Brad Strand, nu a făcut decât să-i întărească renumele de boxer care evoluează dincolo de palmares și de sorții cu care este creditat de casele de pariuri sau specialiști.

Adversarul lui, Peter McGrail (11-1, 6 KO) este un produs al școlii de box amator a Marii Britanii, el fiind cuprins în programul lor olimpic timp de mai mulți ani și făcând parte de asemenea din echipa națională. A cucerit bronzul la Jocurile Olimpice de Tineret din 2014, a ieșit campion european în 2017 la Kharkiv iar un an mai târziu a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Jocurile Commonwealth-ului. Este de asemenea medaliat cu bronz mondial în două rânduri (2017 și 2019), iar în 2021 a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a fost învins în primul tur.

După Tokyo a semnat cu Eddie Hearn și Matchroom, totul mergând conform planului până în 2023 la meciul cu americanul Ja’Rico O’Quinn, când în mod cu totul neașteptat, după ce și-a pus adversarul de două ori la podea în reprizele 2 și 4, a fost făcut knockout de acesta în repriza a 5-a, moment care l-a împins înapoi la punctul reconstrucției carierei. De atunci și-a învins trei compatrioți printre care si pe fostul adversar al lui Ionuț, Brad Foster, pe care l-a făcut KO în repriza a doua.

În ultimul meci, contra lui Rhys Edwards, oponent anunțat cu doar trei zile înainte de meci după ce Dennis McCann a picat un test antidoping, s-a întrebuințat serios pentru a obține o victorie la limită, terminând cu ochiul drept puternic însângerat, ceea ce îi oferă lui Ionuț noi strategii de abordare.

Ionuț Balută nu este doar un boxer, ci și un simbol al perseverenței, el demonstrând de-a lungul carierei că talentul și munca grea pot depăși barierele. Faptul că va fi în centrul atenției pe 21 iunie, într-o gală organizată de Matchroom Boxing, este un moment de mândrie pentru toți iubitorii sportului de la noi și o ocazie de a susține un compatriot care luptă la nivel înalt.

Evenimentul va fi transmis în direct pe platforma DAZN și va include și alte meciuri interesante, cum ar fi confruntarea dintre Galal Yafai și Francisco Rodriguez Jr.

Să-i urăm succes lui Ionuț Băluță în această provocare importantă!