Duminică noapte, la New York, sub luminile primei gale Zuffa Boxing în care a evoluat, Mihai Nistor a suferit prima înfrângere a carierei profesioniste. Americanul Kashaun Davis i-a stricat palmaresul după opt reprize în care diferența nu a fost una de talent, ci de ritm, prospețime și adaptare la realitatea boxului profesionist. După ultimul gong, toți cei trei arbitri l-au văzut inferior pe boxerul nostru, punctând 79-72 și de două ori 80-71 pentru favoritul local și al caselor de pariuri.

Boxul este sportul în care timpul lovește mai tare decât orice croșeu. Nu pentru că îți ia puterea din pumni, ci pentru că îți fură fracțiuni de secundă, exact acele fracțiuni care fac diferența dintre a lovi la țintă și a ajunge prea târziu. Nistor a intrat în ring după aproape doi ani de inactivitate. Pentru un greu de 35 de ani, aceasta nu este doar o pauză statistică, ci de cele mai multe ori și o ruptură în ritmul competițional. Sacul, sparringul și antrenamentele nu pot reproduce intensitatea unui adversar care vine să-ți ia locul.

A dovedit că încă are reflexele de amator de elită. Citește bine anumite situații, poate găsi unghiuri pe care alții nu le văd. Problema este că boxul profesionist nu recompensează doar momentele spectaculoase, ci mai ales consistența și eficacitatea, capitole la care boxerul nostru a suferit amarnic.

Americanul, un colos de peste 138 de kilograme, neînvins și obișnuit să termine rapid meciurile, nu a încercat să impresioneze prin rafinament tehnic. A făcut ceea ce fac mulți grei moderni: a profitat de avantajul fizic, a împins lupta înainte și a obligat adversarul să reacționeze, nu să conducă. A lovit cu precizie, apăsând pe accelerație doar atunci când a fost necesar.

Parcă pentru a aprofunda senzația de nefavorit, lui Mihai i-au fost împotrivă și râul și ramul. Intrat în ring cu 30 de kilograme mai ușor, s-a văzut încă din start că nu are suficientă putere pentru a compensa lipsa de masă. Apoi, din repriza a treia, o ciocnire accidentală i-a deschis o tăietură deasupra ochiului drept, de acolo lupta transformându-se într-un exercițiu de supraviețuire mai mult decât într-o încercare de a răsturna scorul. Ca și cum nu era suficient, pe fondul ținerilor repetate, arbitrul i-a mai scăzut și un punct în repriza a cincea, din puținele acumulate.

Pentru mine, ca simplu privitor din tribuna boxului, înfrângerea nu doare atât de mult cât diferența dintre potențial și parcurs.

În România și nu numai, avem obiceiul să vorbim despre el ca despre omul care l-a învins pe Anthony Joshua. Mai rar se discută despre faptul că pandemia, accidentările, lipsa activității, lipsa unui management de calitate i-au frânat dezvoltarea profesională exact în anii în care un boxer greu își construiește experiența. În timp ce Joshua, Usyk sau Dubois acumulau zeci de reprize la cel mai înalt nivel, Nistor aduna prea puține apariții pentru a ține pasul cu elita.

Există și o ironie în această poveste, în urmă cu doar câteva zile, publicațiile britanice reluau imaginile knockoutului aplicat lui Joshua și aminteau că românul încă visa la o revanșă în boxul profesionist. Era o poveste frumoasă, care vindea nostalgie. Dar boxul nu trăiește din nostalgie; ringul nu întreabă cine ai fost, ci doar cine ești în seara respectivă.

Înfrângerea cu Davis nu șterge ceea ce Mihai Nistor a realizat în boxul amator. Rămâne unul dintre cei mai valoroși supergrei pe care i-a produs România în ultimele decenii. Rămâne omul care a demonstrat că Anthony Joshua poate fi vulnerabil, campionul care a purtat tricolorul la campionate europene, mondiale și jocuri olimpice.

Însă aceeași înfrângere obligă și la sinceritate. Dacă Zuffa Boxing caută grei care pot deveni nume importante în noul proiect construit de Dana White și Turki , atunci această prestație nu a fost argumentul de care Nistor avea nevoie. Noroc că Dana este cunoscut ca omul care oferă și a doua șansă, care sper că va fi mai cu noroc pentru el.