
Într-o gală organizată de noul proiect Zuffa Boxing pe 26 iulie la Madison Square Garden, în care capul de afiș este meciul dintre Edgar Berlanga și Steven Butler, Mihai Nistor va urca în ring împotriva americanului Kashaun “Big Baby” Davis, într-un duel între doi grei neînvinși care au încheiat toate meciurile profesioniste înainte de limită. Cumulat, cei doi au 19 victorii, 19 knock-outuri, o statistică rară chiar și pentru categoria regină.
Mihai Nistor – profeția neîmplinită
Nistor a fost unul dintre cei mai respectați amatori ai generației sale. A reprezentat România la Jocurile Olimpice din 2016 și rămâne omul care l-a făcut knockout pe Anthony Joshua în perioada amatorilor, într-un rezultat care încă este amintit ori de câte ori numele său apare în presa internațională. Apoi au urmat anii pierduți.
Cariera sa profesionistă, chiar dacă este fără pată, nu a decurs așa cum și-ar fi dorit și nici cum ne-am fi dorit. Accidentări, probleme contractuale, inactivitate. Momente în care părea că boxul profesionist va rămâne doar o promisiune neîmplinită.
Astăzi, la 35 de ani, cu momentul retragerii tot mai aproape, Nistor nu mai boxează pentru a demonstra că este un prospect, ci pentru a arăta că mai are ceva în rezervor, că poate încă împlini acea promisiune care s-a făcut în 2011, odată cu croșeul de stânga devastator aplicat lui Anthony Joshua.
Big Baby Davis – noua speranță a boxului american
În colțul opus se află exact genul de adversar pe care promotorii americani îl aleg cu grijă.
Kashaun Davis are doar 27 de ani, este originar din Mississippi și a semnat în această primăvară cu Zuffa Boxing, proiectul prin care Dana White încearcă să revoluționeze boxul profesionist. Promotorii îl văd drept unul dintre viitorii grei importanți ai Americii.
Palmaresul impresionează:
- 11 victorii
- 11 knock-outuri
- 100% procentaj de KO
Este exploziv, agresiv, lovește cu intenții rele încă de la primul gong. Majoritatea adversarilor nu au rezistat suficient pentru a-i testa rezistența sau boxul pe distanță. Tocmai aici apare una dintre marile necunoscute.
Davis a demolat până acum fiecare obstacol. Dar nu a întâlnit încă un adversar cu experiența internațională și pedigree-ul lui Mihai Nistor.
Momentul adevărului
La categoria grea există o regulă consacrată de la începuturile acestui sport. Un singur pumn poate rescrie tot scenariul.
Nistor știe asta mai bine decât oricine. Nu va intra în ring intimidat de recordul perfect al americanului. A întâlnit adversari mai rapizi, mai experimentați și cu CV-uri mult mai impresionante încă din perioada amatorilor.
În schimb, Davis pășește într-un teritoriu nou. Pentru prima dată întâlnește un adversar care poate răspunde cu aceeași forță, știe să lupte sub presiune și care nu va fi impresionat de atmosfera de la Madison Square Garden.
Pentru publicul american, acest meci este prezentat drept confruntarea dintre doi puncheri neînvinși. Pentru Mihai Nistor, miza este infinit mai mare.
O victorie îl poate transforma instantaneu într-un nume important în noul proiect Zuffa Boxing și îl poate readuce pe radarul marilor meciuri ale categoriei grele. O înfrângere nu îi închide definitiv ușa către elită, dar o face mult mai îngustă. La 35 de ani, oportunitățile de acest nivel nu apar prea des.
România, cu ochii spre New York
În ultimii ani, boxul profesionist românesc a avut puține momente capabile să atragă atenția publicului internațional. Confruntarea dintre Mihai Nistor și Kashaun Davis este fără doar și poate unul dintre ele.
Duelul dintre un olimpic care încearcă să recupereze timpul pierdut și unul dintre cei mai promițători grei americani ai noii generații. Pe hârtie, promotorii par să mizeze pe ascensiunea lui Davis. Dar boxul nu se joacă pe hârtie. Iar dacă istoria ne-a învățat ceva despre Mihai Nistor, este faptul că nu are nevoie de statutul de favorit pentru a produce surprize.
Mult succes, Mihai Nistor!
Ultimul tren pentru Nistor. Mi-ar placea sa-l vad ca boxeaza pentru o centura. Merita.
Corect, cam ultimul. Sa speram ca il prinde. Sincer nu il mai vad pe Mihai luptand pentru centuri, dar macar niste burse sanatoase sa prinda si n-ar fi rau.
Singura șansă să lupte pt vreo centura este să câștige acest meci și încă vreo 4-5 meciuri cu adversari din top 100 boxrec, dar doar la bridgerweight. Sper să câștige dar nu știu exact care e planul. Meciul pare făcut pt american și sunt convins că e strategic adus Nistor aici. Daca câștiga americanul va urca in clasament și va confirma că poate avea adversari de alt calibru. Daca pierde nu e afectat enorm deoarece poate fi corectat palmaresul.
Pe mine,personal,nu ma convinge americanul. Pare un boxer de low profile,nu are calitati iesite din comun,nici vreun arsenal tehnic de valoare. Boxeaza bine din distanta cu adversari mai scunzi decat el si e agresiv doar cand oponentul e static si nu raspunde. Nu e un prospect precum Jared Anderson,Torrez Jr sau altii ai momentului,nicidecum nu se poate compara cu Itauma sa zicem. Nistor inca are avantajul acelui ,,one punch knockout power” care il poate duce departe,asta daca va stii cand si cum sa il foloseasca. Sper ca va avea si suficienta stamina pentru a rezista ultimelor reprize daca va fi cazul.
Si din punctul meu de vedere soarta meciului sta in mainile lui Mihai. Poate fi americanul cine vrea el, daca al nostru vine cum trebuie, are armele sa il dezintegreze. Doar ca sunt niste semne de intrebare la mijloc: a boxat numai 6 reprize, incomplete si acelea, in ultimii trei ani. Nu i-am vazut inca potentialul cu adevarat la profesionisti. A incasat doua numaratori de la un boxer mai prost clasat ca si Kashaun asta. Sper din toata inima ca Mihai sa raspunda la toate cu un ko rasunator.
Americanul e favorit cu siguranta,si e A sideul aici.Mihai nu a mai luptat de 2 ani si atunci a facut,in mod incredibil pt mine la momentu lrespectiv,90 kg.
Nu stiu ce o sa fie,americanul e clar favorit dar dupa cum am tot vazut in galele acestea Zuffa,favoritii castiga la o cota muuuuuulllllt mai mica decat favoritii din galele ,cum zicea reclama la detergent,obisnuite.
Davis e 11-0 cu 11 KOuri si nu l-am vazut luptand niciodata dar analizand cifrele sale vad multe lacune.
Doar unul din cei 11 adversari ai sai au avut un palmares castigator si ala in debutul sau la profi unde a intalnit un boxer 1-0.Prin comparatie adversarii lui Nistor desi nu au fost cei mai buni nici ei sunt clar mai buni.
Meciul e programat sa fie bubuiala scurta caci,desi este programat pe 8 reprize,pana acum cel mai mult dintre ei a mers Davis care a intrat odata si in repriza a 5-a dar in general adversarii cedeaza mai repede.Nistor a intrat maxim in a 3-a.
Asta ma face sa cred ca Davis nu stie ce inseamna ca adversarul sa dea si el inapoi.
Am mari indoieli ca auzim ultimul gong indiferent care castiga.
In ultimul rand conditia fizica,Davis abia in ultimul meci a avenit in o forma buna la 240 lbs avand in cariera sa intre 280 si chiar,la penultimul meci peste 300 lbs.Ala e teritoriu de lenes.
Eu unul nu sunt chiar asa de pesimist,Nistor DACA e in forma are experienta mai buna si inprimele 3 reprize si chiar si dupa aceasta(WSB sau meciul de titlu AIBA cu Pfeifer in Germania) si cu boxeri de calibru spre deosebire de Davis.
Prevad un duel de tipul “cine conecteeza un pumn mare primul castiga” cu Davis fiind mai proaspat insa ii dau lui Nistor undeva la 40 % sanse sa castige.Nu stiu daca e bine sau nu dar cred ca e realist.
Realista si corecta viziunea ta. Adversarii lui Davis nu spun absolut nimic despre potentialul sau, toti fiind extrem de subtiri. Ingrijorarea mea cea mai mare e legata de rezistenta la lovituri pe care o mai are Mihai.