Tags

, , , , ,

Lăcrămioara Perijoc a adus singura victorie a României în ziua de 21 septembrie, într-un meci în care forța a făcut diferența. Andrei Găvae și Alexandru Buleu au încheiat parcursul european în fața unor adversari care au gestionat mai bine distanța și momentele de atac.

Jabul poate părea o lovitură modestă într-un meci cu schimburi spectaculoase. Ieri, la Sofia, importanța lui s-a văzut în ambele întâlniri ale băieților noștri. Găvae a pierdut controlul distanței când a încetat să-l folosească suficient, iar Buleu a simțit diferența dintre un jab care doar caută adversarul și unul care îl oprește.

Lăcrămioara Perijoc a avut alte argumente. Loviturile sale au impus de la început un raport de forțe pe care Nikolina Ćaćić nu l-a putut răsturna, chiar dacă finalul meciului i-a oferit croatei mai multă libertate decât ar fi trebuit.

Găvae, competitiv cu Rosenov, dar prea puțin pentru victorie

Andrei Valentin Găvae și Radoslav Rosenov au oferit un meci frumos la 60 kg. Asemănările dintre stilurile lor au produs secvențe de box tehnic, în care viteza execuțiilor, deplasarea și alegerea distanței au contat mai mult decât presiunea fizică.

Românul s-a ridicat la nivelul schimburilor propuse de adversar. Nu este puțin lucru în fața unui boxer care, în noiembrie 2025, câștiga al patrulea titlu european consecutiv la U23. Rosenov are o experiență competițională care se vede în felul în care recunoaște și exploatează ezitările adversarului.

Repriza a doua a surprins cel mai bine problema lui Găvae. Mai puțin activ și aparent frustrat, românul a folosit tot mai rar jabul pentru a păstra distanța și pentru a pregăti intrările. Rosenov a primit astfel libertatea de a stabili când și unde se desfășoară schimburile.

La finalul rundei, Găvae a conectat o lovitură care i-a aruncat capul pe spate bulgarului. O reușită clară, dar insuficientă pentru a schimba evaluarea unei reprize în care adversarul controlase prea mult timp desfășurarea luptei. Execuția a demonstrat că românul putea găsi ținta; dificultatea era să o facă suficient de des.

Găvae a intrat mai hotărât în ultima repriză. L-a implicat pe Rosenov în schimburi și a terminat în forță, arătând mai multă inițiativă tocmai când avea cea mai mare nevoie de ea. Punctajul arbitrilor într-o repriză controlată de romând, 1-4 a demonstrat că indiferent de ce ar fi făcut ieri decizia era foarte greu spre imposibil de obținut.

Verdictul, previzibil, 5–0 pentru Rosenov, cu patru scoruri de 30–27 și unul de 29–28. Unanimitatea deciziei nu șterge momentele bune ale românului, dar arată incapacitatea de a le lega între ele.

Perijoc impune forța

Lăcrămioara Perijoc a făcut repede cunoscută diferența de forță dintre ea și Nikolina Ćaćić. La primul schimb serios, o directă la cap a trimis-o la podea pe croată și a stabilit termenii unei întâlniri în care românca avea să se dovedească sportiva mai puternică.

Overhandurile Lăcrămioarei au fost deosebit de eficiente. Loviturile venite peste gardă au pus-o repetat în dificultate pe Ćaćić, care nu a găsit răspunsuri suficiente pentru a opri atacurile. În repriza a doua, croata a pierdut și un punct pentru țineri repetate, complicându-și suplimentar situația.

Perijoc își construise un avantaj confortabil. Probabil de aceea, ultima repriză a lăsat piciorul de pe pedala presiunii, într-un meci câștigat fără dubii.

Românca a cedat inițiativa și a încasat o serie de lovituri evitabile. Ćaćić a primit timp să pornească atacurile și să lege acțiuni pe care, în primele șase minute, presiunea Lăcrămioarei le făcuse mult mai greu de realizat.

Calificarea nu a scăpat din mâinile româncei, însă asemenea minute merită analizate. Într-un turneu, controlul unui meci câștigat trebuie să însemne și limitarea loviturilor primite. Mai ales când adversarele următoare vor putea exploata mult mai sever o scădere de activitate.

Perijoc s-a impus cu 5–0, trei judecători punctând 29–27, iar ceilalți doi 30–26. O victorie meritată și o calificare în sferturile categoriei 57 kg, obținută prin superioritatea evidentă din primele două runde.

Buleu și Makin: precizia face diferența

Marian Alexandru Buleu a avut în față, la 75 kg, un adversar care știe să transforme apropierea celuilalt într-o oportunitate de atac. Callum Makin așteaptă intrarea în raza sa de acțiune și răspunde imediat cu lovituri puternice, executate scurt și precis.

Britanicul venea cu un reper solid în palmares: medalia de bronz la Campionatele Mondiale din 2025, de la Liverpool și locul 6 mondial în clasamentul Worl Boxing al categoriei 75 de kilograme. Întâlnirea reprezenta, așadar, un test serios pentru progresul arătat de Buleu în meciul precedent.

Românul s-a deplasat mai bine decât în alte apariții și a redus numărul situațiilor în care rămânea expus unor lovituri clare. A fost o îmbunătățire reală, însă nu suficientă pentru a echilibra eficiența ofensivă.

Makin și-a găsit ținta mai des. A folosit mai bine momentele în care Buleu intra la schimb și a dat greutate unor execuții care, la român, aveau un efect mult mai redus.

Diferența dintre jaburile celor doi a fost grăitoare. Al lui Buleu a rămas prea moale pentru a descuraja răspunsul adversarului. Makin l-a folosit frecvent ca lovitură de forță, capabilă să întrerupă apropierea și să pregătească următoarea execuție. Aceeași lovitură, cu efecte diferite în economia meciului.

În repriza a doua, o contră l-a surprins pe Buleu cu picioarele într-o poziție deficitară și l-a obligat să asculte numărătoarea arbitrului. Secvența a evidențiat cât de repede putea britanicul să taxeze o intrare insuficient pregătită.

Makin a câștigat cu 5–0, prin patru scoruri de 30–27 și unul de 30–26. Pentru Buleu, competiția se încheie cu victoria asupra lui Viktar Murashkin și cu o înfrângere care arată destul de exact unde trebuie continuată munca. Mișcarea mai bună l-a ajutat să se protejeze. Pentru a câștiga la acest nivel, are nevoie ca și atacurile sale să producă mai mult.

Astăzi, Crinuța Sebe boxează pentru medalie

Programul de 22 septembrie o aduce în ring pe Crinuța Andra Nicoleta Sebe, împotriva armencei Elida Kocharyan, în sferturile categoriei 65 kg.

Conform programului oficial, întâlnirea este a treia de pe Ringul B, meciul 246, în sesiunea care începe la 13:30. Ora indică începutul sesiunii, intrarea Crinuței depinzând de durata primelor două confruntări.