Nu degeaba se spune să fii atent cu cine te însoțești. O certifică încă o dată Amir Khan, care după ce a fost prins dopat cu ostarină anul trecut în urma partidei pierdute prin KO la Kell Brook, a ieșit acum la rampă cu niște declarații de o logică bovină. Pe scurt, domnul Khan zice că el are o mulțime de prieteni care is pe steroizi fiindcă vor mușchi vizibili. Și că ei împart băuturile la ocazii, drept care cu siguranță că a tras o dușcă din sticla vreunul amic doritor de masă musculară pe scurtătură, ceea ce a dus la acuzele nedrepte de dopaj.

Din ciclul dacă tăcea filosof rămânea, e clar că Khan își crede fanii mai proști decât sunt. Din ditai biblioraftul de scuze de boxeri prinși dopați, nu a tras-o nici pe departe pe cea mai credibilă, dacă mai există așa ceva. Mai bine o dădea pe aia că i-a adus chelnerul sticla gata desfăcută și i-a pus ostarină în limonadă.

Dar el nu și nu. Om cinstit, s-a decis să spună adevărul necoafat. Prieteni, neprieteni, realitatea trebuie asumat complet. Ieși la un suc de portocale cu băieții și te trezesti că dudui de substanțe interzise, tu fiind curat la conștiință ca lacrima lui Ovidiu. Și cum aveai meci, intri și în ringul nobilei arte ca să-ți iei încă un somn de zile mari, după care, ca ghinionul să fie complet, mai vin și ăia cu testul antidoping.

Bine, Khan a mai demonstrat și cu alte ocazii că nu e cel mai ascuțit creion din cutie, în urmă cu ceva vreme acuzându-l pe Anthony Joshua că s-a culcat cu soția lui, după care s-a acoperit de scuze cumpărându-i nevestei mașină scumpă. Apoi, a fost el acuzat că a trimis mesaje în care solicita poze deocheate de la o domnișoară model. Evident a negat, prost se pare, încât a acceptat să meargă ulterior la un terapeut în detextificare fotografică sexuală. Bravo Khan. Dacă box nu e, măcar circ să fie.

Celor care mai văd boxul ca pe un sport care te îmbogățește sigur, fascinați fiind de mașinile și gacicile cu care se afișează Mayweather sau McGregor, le supun atenției un studiu de caz recent, bazat pe fapte reale și anume licitația pentru un meci eliminator (asta înseamnă că se bat primii clasați din versiunea respectivă) pentru centura IBF la categoria welterweight (66 kg) dintre Cody Crowley și Ekow Essuman.

Crowley are 30 de ani, un palmares de 22 victorii, 0 înfrîngeri fiind clasat pe trei în ratingul IBF-ului. Esuman, 35 de ani, neînvins și el având 19 victorii adunate în cei șapte ani de carieră profesionistă, este cllasat al patrulea, primele două poziții fiind neocupate. Deci doi boxeri cu palmarese excelente, aflați la apogeul carierei sau chiar dincolo de ea, se bat pentru a accede mai apoi la centura deținută de Terence Crawford. Câți bani credeți că vor câștiga în urma acestui meci?

Împreună, “șocanta” sumă de 63 000 $, adică 31 500 $ dacă banii s-ar împărți egal. Din aceștia, probabil vor rămâne cam cu jumătate în mână, deci pe la 16 000 $. Hmm? După mii de pumni și ani de slăbiri și sacrificii … Parcă sună mai bine adusul mașinilor de pe Franța, nu? Citeam mai demult că doar 3% din boxeri reușesc să trăiască de pe urma banilor câștigați în ring.

Sigur că speranțele lui Crowley șiEssuman de îmbogățire se leagă de meciul cu Crawford, dar până acolo e cale destul de lungă și întortocheată, campionul, aflat pe cai mari după victoria convingătoare la Errol Spence, nefiind foarte încântat să boxeze cu sportivi sub un anumit grad de notorietate, așa încât cel mai probabil va urma pentru ei o cursă lungă de urmărit himere și speranțe. C’așa-i în box.

Într-o vreme în care boxul este și așa sărac în confruntări epice, pe lângă motivele obiective care anulează partidele, cum sunt accidentările sau îmbolnăvirile, apar multe altele care fac din acest sport o adevărată loterie a imprevizibilului. Mă enervează teribil să anunț o partidă care peste câteva zile este anulată fiindcă unul a fost prins dopat, adversarul nu mai vrea să boxeze pe banii ăia sau vine cu zece kilograme peste categorie.

Două din meciurile anunțate de mine pe blog în ultimele zile au fost anulate din cauze care frizează ridicolul. Sergio Martinez, omul care a reușit să învingă timpul fiind competitiv la 49 de ani, a fost la rîndul său învins și împiedicat să arate ce poate de un manager supărat. Așa cum spuneam, el primise și acceptase oferta de a boxa pe 25 noiembrie în Germania cu Etinosa Oliha pentru centura IBO, dar o neînțelegere cu cel care ar trebui să-i reprezinte în mod normal interesele, managerul Elvis Grant, i-a luat argentinianului această oportunitate. Martinez a anunțat că în aceste condiții se va retrage pe bune, nemaiavând niciun chef de antrenamente.

Și mai penibilă e povestea meciului Shakur Stevenson – Frank Martin, anunțat cu surle și trâmbițe, pentru ca doar câteva zile mai târziu să se afle că Martin nu mai vrea să boxeze, deși se pretinde cel mai bun din lume și urma să încaseze bursa carierei. Și ca absurdul să fie mai profund, Martin a ieșit deranjat de acuzațiile de lașitate, dar nu a dat niciun motiv solid pentru care se retrage din main event. Ce să mai înțelegi? Se vorbește că ar fi fost momit de un cec mult mai mare pentru o luptă cu Gervonta Davis, dar atunci de ce naiba a mai acceptat termenii contractului cu Stevenson? Unde e bărbăția de altădată? Unde e onoarea cuvântului dat?

Trăim un timp al ambalajului gol de conținut, în care sintagma “pentru a fi cel mai bun, trebuie să te bați cu cei mai buni” a devenit o simplă inscripție pe tricouri. Boxul modern se face în afara ringului, departe de principiile pe care marchizul de Queensberry le-a imaginat pentru acest sport cu pretenții nobiliare.