Pentru fostul medaliat cu aur la Olimpiadă, Alexander Povetkin, ajuns la 40 de ani, fiecare partidă este un joc de zaruri. Ultimele câteva i-au ieșit, reușind evoluții care l-au pus la locul lui pe David Price și i-au umilit pe Hughie Fury și Michael Hunter. O să-i meargă și acum contra lui Dillian Whyte? Va fi greu, foarte greu.
Mai înalt cu 5 centimetri și mai determinat ca niciodată, englezul pare decis să hotărască odată pentru totdeauna dacă aparține sau nu elitei. Transformarea fizică e impresionantă, forma pare la maxim. Și-a făcut echipă serioasă, a tras din greu în pregătire manifestânduși de câte ori a avut ocazia intenția de a nu lua prizonieri. Continue reading →
De mai bine de un an de când sunt preocupat de rețeta excelenței, am reușit să trag mai multe concluzii referitoare la ce este nevoie pentru a beneficia de cât mai mult din potențialul cu care am fost înzestrați fiecare. Unul din aceste răspunsuri este: OBICEIURILE. Ele pot fi cele care să ne țină captivi în mediocritate sau să ne ducă spre împlinire. Chiar dacă sună simplist, gesturile mici, făcute în fiecare zi pe unii îi apropie în timp ce pe alții îi îndepărtează de glorie.
Am studiat obiceiurile a sute de campioni olimpici și mondiali în încercarea de a găsi puncte de intersecție și după multe luni lucrurile au început să prindă contur și informațiile să se lege. Am găsit unele activități comune la 90% (hidratarea sau somnul), altele la 80% (meditația) sau mai mult de jumătate, dar mai important, am realizat că lungul drum spre performanță este definit de micile decizii pe care le luăm în fiecare zi. Continue reading →
Schimbul de jaburi este un procedeu destul de des întâlnit, mai ales în perioada de tatonare de la începutul partidelor, când oponenții încă se caută. E de asemenea și unul din primele lucruri predate la lucrul pe perechi în sălile de box. De regulă când faci un astfel de schimb cu adversarul, cel mai des se merge pe prinderea loviturii în palma deschisă, cel cu brațul mai lung sau cu lovitura mai hotărâtă, având de obicei câștig de cauză.
Talentatul portorican Felix Verdejo a demonstrat o altfel de abordare în partida pe care a susținut-o împotriva lui Manuel Rey Rojas.
Se poate vedea în imagini cum ambii pugiliști expediază directa cu brațul din față. Diferența de eficiență este dată de mișcarea ușoară a trunchiului spre interior în cazul lui Verdejo, în timp ce Rojas rămâne pe direcția pe care a început mișcarea. Verdejo își atinge ținta în plin, lovitura lui Rojas se duce mult pe lângă.
Țineți minte: în sport și nu numai, micile detalii fac diferența.
Mi-am propus anul acesta expunerea mai largă a unor evenimente care pot fi văzute și în țara noastră în condiții decente. Nu o să fie vorba neapărat de cel mai mediatizat sau important meci al săptămânii, ci de acela la care putem avea și noi acces așa încât să poată fi vizionat în condiții legale și la calitate bună. Îmi doresc prin asta o educare a iubitorului român de box, introducerea lui în mediul profesionist și familiarizarea cu atmosfera din locurile unde boxul încă trăiește și se trăiește. Primul pe care îl supun atenției va avea loc duminică dimineață și îi va aduce față în față pe Jesse Hart (26-2-0) și Joe Smith Jr. (24-3-0) într-o înfruntare la categoria light heavyweight programată pe durata a 10 reprize.
Hart ocupă locul 8 mondial și a dovedit că este un aspirant valid, capabil să facă meciuri bune la cel mai înalt nivel. Dovadă stă replica solidă pe care i-a dat-o lui Gilberto Ramirez în cele două meciuri strânse care au parafat și singurele înfrângeri ale lui de până acum. Cea mai titrată victorie a lui Hart a venit anul trecut la Sulivan Barrera. Cele 21 de KO-uri din 26 de meciuri îi certifică forța ți inima de boxer veritabil.
Deontay Wilder – Tyson Fury, finalizat, 22 februarie. Primul meci mare mare al anului îi readuce spre finalul lunii februarie față în față pe Deontay Wilder și Tyson Fury în ceea ce se dorește a fi reglarea conturilor rămase neîncheiate după prima întâlnire din decembrie 2018. Burse mai mari (între 13 și 15 milioane de dolari pentru fiecare), suspans crescut, ar trebui să fie în mod normal ingrediente suficiente pentru o primă sărbătoare a boxului.
Datele problemei nu s-au schimbat foarte tare față de prima întâlnire, Wilder confirmându-și forța de KO în fața lui Dominic Breazale și Luis Ortiz iar Fury rezistența la stres în însângerata bătălie cu Otto Wallin. Va fi din nou care pe care, forță brută contra tehnicitate clasică, bestie dezlănțuită versus călău răbdător. Continue reading →
În sport și nu doar acolo, dezamăgirile sunt de multe ori proporționale cu așteptările. Cu cât speranța e mai mare cu atât și supărarea e mai puternică la finalul unei partide care nu a corespuns tiparului creat de imaginație. Contribuie la asta marketingul bine făcut și sportivii pe care businessul îi transformă adesea în vânzători de iluzii.
Speranțele tuturor grăsunilor de pe planeta asta că poți ajunge regele lumii cu o dietă pe bază de hamburgeri și aripioare, au fost spulberate din nou atunci când idolul lor și-a arătat limitele oferite de excesul de grăsimi saturate. Continue reading →
Mult prea des boxul este desnobilat de deciziile injuste ale unor oameni fără scrupule și integritate. De la mici ciupeli pe cărțile de arbitraj și până la imensele nedreptăți din istoria acestui sport, cronicile au consemnat de-a lungul vremii întregul spectru al desemnării câștigătorului împotriva criteriilor.
Am încercat să înțeleg ce îi poate face pe unii să orbească temporar și să comită cu bună știință falsuri și nici după atâția ani de studiu și analize nu pot spune că am ajuns să înțeleg pe deplin fenomenul. Dacă în boxul profesionist miza se traduce în interese financiare mai mici sau mai mari, asta explicând într-o oarecare măsură fiindcă nu-i așa, banul este de când lumea ochiul dracului, la amatori și mai ales când vine vorba de tineri, logica nedreptății mi se pare absurdă.
În ultimii ani, deciziile controversate din boxul românesc au depășit cu mult numărul de medalii câștigate de sportivii noștri în competiții care contează. Nu există concurs fără scandal iar în centrul multora din acestea se află sportivi pregătiți la Bacău, oraș care a devenit în ultimii ani noul pol de influență al boxului românesc.
Picior mai scurt doar cu Bacăul
A fost mai întâi Campionatul Național pentru Cadeți de la Târgu Jiu unde s-a consemnat un caz halucinant, unul din sportivi fiind descalificat înaintea finalei pe care trebuia să o dispute cu un adversar din Bacăupentru că are un picior mai scurt, după ce anterior disputase alte două meciuri fără probleme. Întreaga întâmplare aici.
“Luați medalia înapoi, că eu am destule”
A urmat Campionatul Național de Tineret la care de asemenea s-a consemnat o situație de domeniul absurdului când după un meci dominat de un sportiv din Râmnicu Vâlcea, câștigător a fost anunțat adversarul (“întâmplător” tot din …. Bacău), pentru ca la premiere, în urma agitației create “pierzătorul” să urce pe prima treaptă a podiumului, “câștigătorul” fiind convins să renunțe la medalie. A rămas de referință reacția antrenorului de la Bacău “nu-mi trebuie scandal, am destule medalii de aur, nu-i niciun fel de problemă dacă pierd una“. Aveți aici toată povestea.
În urmă cu doi ani, s-a întâmplat același lucru. La un meci între un boxer de la Dinamo și tot un pugilist de la Bacău, deși moldoveanul fusese învingător pe buletinele de arbitraj, decizia a fost schimbată și bucureșteanul a urcat pe prima treaptă a podiumului. Asta contrar regulamentului Federației Internaționale de Box (AIBA), în vigoare. Ca să scape de suspendare, federația română l-a suspendat atunci pentru jumătate de an pe supervizorul competiției. (sursa Prosport)
Ziua în care “orbul”a nimerit Brăila
Inevitabil și la recent încheiatul Campionat Național de Juniori desfășurat la Brăila săptămâna trecută au fost mai multe decizii contestate. Vociferări mai discrete sau mai zgomotoase au însoțit unele din deciziile arbitrilor, rupând pentru scurt timp echilibrul sonor din sala “Carantina”. Apoi vocile s-au stins, ecoul a dispărut, fiindcă la sfârșitul zilei toți depind în mai mare sau mică măsură de sistem. Nedreptatea însă rămâne, acoperită de una din directivele de aur ale unui sport blocat în trecut: “decizia judecătorilor nu se schimbă“.
Nu am fost niciodată adeptul inechității, orice formă ar lua și indiferent de explicațiile ce mi s-au adus drept argumente. Nimic din ce am scris pe acest blog nu a fost vreodată la comandă ori sub vreo influență. Sunt principiile mele, pe care le promovez fără niciun alt interes decât respectarea adevărului. Am susținut întotdeauna că să privezi un tânăr de rodul muncii la o vârstă când simțurile și valorile îi sunt în formare, reprezintă o atrocitate. Obții un sportiv frustrat, cu spiritul ciuntit și motivația sabotată de acceptarea faptului că accesul la performanță stă în alte mâini decât ale lui și produci daune greu de cuantificat și mai ales de remediat.
Am văzut la Brăila cât de adânc e înrădăcinat răul în sistem, cum sfidează logica, evidența și bunul simț și cum e deghizat genul de injustețe pe care nici o orânduire n-a reușit s-o stârpească, ba din contră. Am să vă prezint o mostră din acel tip de parșivitate care dacă își găsește suficienți adepți, generază nedreptățile strigătoare la cer.
Fac referire la semifinala categoriei 60 de kilograme, în care s-au întâlnit Samuel Roman, legitimat la CSS Baia Mare și Cosmin Fichitiu reprezentant al centrului de pregătire …. Bacău. Partida a avut un singur sens, fiind dominată la absolut toate capitolele de Samuel. Nu există nici măcar o repriză care să stea sub semnul întrebării la vreunul din criteriile de arbitraj. Număr de lovituri clare (mai mult decât dublu de partea lui Samuel), agresivitate, defensivă, ring generalship, toate au înclinat categoric spre băimărean în fiecare secundă a luptei. Pentru edificare, aveți mai jos statistica loviturilor care vine să completeze tabloul unui dezechilibru absolut. Este un meci cu o singură finalitate normală: decizie unanimă5-0.
Cu toate acestea, împotriva firii, la microfonul sălii s-a auzit anunțul absurd: învingător prin decizieîmpărțită, colțul roșu Roman Samuel. Faptul că în aceste condiții a existat un arbitru care l-a văzut câștigător pe sportivul inferior din toate punctele de vedere, mi se pare extrem de grav. Un individ care dacă își mai găsea doi complici, ar fi putut genera din pix nedreptatea și să ruineze munca de un an de zile a unui copil talentat. Nici nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat în condițiile unui meci echilibrat. Cum e posibil așa ceva? Chiar nu observă nimeni aceste atentate la normalitate?
Concluzii
Sigur că reacția comună la situația prezentată este: bine mă, aveți decizia, ce mai vreți? Dar nu e deloc în regulă. Există nedreptate și în victorie atunci când aceasta nu îți este recunoscută la adevărata ei valoare. Pentru că o sămânță din aceasta va rodi mai târziu în solul boxului românesc stropit din belșug cu incompetență și influență, îndepărtând și mai mult orizontul performanțelor. Dacă nu sancționăm derapajele de la normalitate și moralitate la cele mai mici semne, vom culege mai încolo doar lipsa rezultatelor și lacrimile frustrării. Toate, sub privirile impasibile și egourile satisfăcute ale unor conducători vremelnici, orbiți de strălucirea falsă a unor medalii incorect obținute.
Ceea ce trebuia să fie revenirea lui Gennady Golovkin în elită, printr-o evoluție convingătoare împotriva ucraineanului Sergiy Derevyanchenko, s-a întors împotriva lui la finalul a 12 reprize în care nu a reușit să satisfacă așteptările spectatorilor și ale milioanelor de fani care au stat cu ochii pe el.
Deși a început furtunos, punânăndu-și adversarul la podea chiar în prima repriză, Golovkin s-a stins pe parcurs și nu a mai reușit să fie luptătorul dominant care era odată. Numărat și rănit grav la ochi, Derevyanchenko și-a jucat corect cartea boxului din apropiere, punându-și în mare dificultate adversarul în repriza a 5-a cu o lovitură la ficat.
Ucraineanul a boxat foarte bine și pe contră, expediind de-a lungul celor 12 reprize loviturile mai grele și mai clare și făcând suficient în opinia majorității specialiștilor pentru a obține victoria. Numărul loviturilor de forță care și-au atins ținta, 183 față de 136 ale lui Golovkin, pare și el un argument solid în acest sens.
Lent, previzibil, alternând momentele de concentrare cu perioade lungi de contemplare, Golovkin a arătat ca îmbătrânit peste noapte. După ani de dominație autoritară a ringului, acum s-a chinuit, a boxat fără plăcere arătându-și limitele și devenind accesibil unui adversar inferior fizic dar cu o motivație superioară. Nu cred că a ajutat nici schimbarea antrenorului, Jonathon Banks nefiind omul care să facă diferența în momentele grele.
Cărțile judecătorilor, de două ori 115-112 și un 114-113, au părut mai degrabă o compensare a nedreptății ce i s-a făcut în primul meci cu Canelo decât recompensa evoluției din această dimineață. Huiduit de la decizie până la părăsirea arenei, deși a ieșit cu centura la brâu, cred că se poate spune că pasul a fost unul înapoi.
O eventuală revanșă, anunțată imediat, îi va mai pierde un an din viață și nu cred că va face altceva decât să adâncească criza. Dacă își dorește să mai lupte, are nevoie de un alt antrenor și de un sfătuitor onest și obiectiv care să-l orienteze spre un sfârșit de carieră demn și lipsit de frustrări.
Sâmbtătă la Ekaterinburg, Rusia, s-a încheiat Campionatul Mondial de Box al seniorilor, ediția 2019. Așa cum boxul amator ne-a obișnuit de-a lungul timpului și aici au fost controverse, meciuri frumoase și mai puțin frumoase, decizii în marea majoritate corecte dar și unele dubioase (una întoarsă în favorea gazdelor după terminarea partidei și anunțarea învingătorului).
Ca o concluzie generală, am văzut un box nereformat suficient în care spectacolul e sufocat în continuare de pragmatism și subiectivitate. Deși a încercat să se apropie mai mult de boxul profesionist prin renunțarea la căști și schimbarea sistemului de punctaj, numărl mic al reprizelor, lipsa luptei din apropiere și modul destul de neclar în care judecătorii decid câștigătorul unei runde, scade mult din spectacol.
Modul de luare a decizie în cazul meciurilor întrerupte prematur este de asemenea un capitol care poate da naștere la controverse favorizând sportivul mai tare de cap care chiar dacă nu e mai valoros, dacă pornește bine și își ciocnește adversarul la momentul potrivit, poate ieși învingător independent de decalajul valoric.
De asemenea, măsura ce permite sportivilor ce au trecut la profesioniști să boxeze și în competiții de amatori, a dus în loc de creșterea gradului de spectaculozitate așa cum probabil s-a dorit, la creșterea celui de periculozitate prin dezechilibrul creat între competitori, consecința cea mai evidentă fiind knockoutul devastator suferit de reprezentantul SUA la categoria + 91 de kilograme în fața uzbekului Jalolov Bakhodir, care are și 6 meciuri la profi în Statele Unite, toate câștigate înainte de limită. Continue reading →
Dominația neperformaței ce patronează boxul românesc își arată roadele cu fiecare ocazie. Amintirile medaliilor sunt tot mai îndepărtate iar vântul schmbării întârzie să bată. S-a atins o stare de suficiență ale cărei victime sunt în cele din urmă sportivii care își sacrifică pe altarul incompetenței cei mai frumoși ani sperând în rente viagere ținute departe de cumetrii, interese, lipsă de cunoștințe, viziune și realism.
Se supraviețuiește la trecerea timpului, pe bază de promisiuni neonorate și tăceri stânjenitoare postcompetiționale. Incompetența antrenorilor este evidentă, probată de rezultate și statistici iar cea oficialilor de incapacitatea alcătuirii unor programe eficiente. Sunt deja câțiva ani de când avem mai multe centre olimpice, devenite în timp mize financiare mai degrabă decât generatoare de performanță. Guri de oxigen, cum le spune președintele federației, fără a menționa că oxigenul se traduce în subvenții pentru aparatul mult prea încărcat și ineficient din cadrul unei federații suferinde. Nu există planuri coerente de pregătire și nici strategii solide de dezvoltare. Doar promisiuni și vorbe goale de conținut. Puținele opinii obiective sunt trecute rapid în conul de umbră al indiferenței care gravitează în jurul boxului românesc.
Realitatea
Ultima medalie la Mondiale a fost în 2011, când Bogdan Juratoni cucerea bronzul la cat. 75, la Baku în timp ce ultimul titlu mondial la amatori se pierde negura anului 1999, când la Houston, George Olteanu câştiga categoria 54 kg, iar Marian Simion pe cea de la 71 kg. La nivel european am respirat datorită lui Mihai Nistor, medaliat cu bronz în 2014 și 2015, el însuși un caz celebru de “malpraxis” al sistemului, așa cum am arătat în mai multe rânduri aici. Continue reading →
Magazin de ring 