• Despre

Magazin de ring

~ blog de atitudine sportivă

Magazin de ring

Category Archives: Analize

Cine este Jarrell Miller, adversarul lui Bogdan Dinu? Analiza completă.

31 Wednesday Oct 2018

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 4 Comments

Tags

analiza puncte slabe, Bogdan Dinu, Jarrell Miller

miller1-1-720x417

Având în vedere importanța partidei ce îl așteaptă pe Bogdan Dinu, mi-am propus să fac o analiză mai detaliată a celui care-i va sta în față pe 17 noiembrie. Pentru asta i-am revăzut partidele, am alcătuit statistici detaliate ale loviturilor sale, am trecut în revistă știrile și referintele, am ascultat comentariile din timpul meciurilor, totul pentru a obține un tablou cât mai complet și a reuși să dezlușesc un stil în aparență rudimentar dar imbatabil până acum.

Am încercat totodată să dau răspuns câtorva întrebări ce sunt convins că stau pe buzele  fanilor boxului zilele acestea. Poate fi învins Jarrell Miller? Care sunt slăbiciunile lui? Ce trebuie să facă Bogdan pentru a învinge?

S-o luăm cu începutul.

Scurtă biografie

Jarrel King Miller s-a născut în Brooklin pe 15 iulie 1988 din părinți cu origini caraibiene și latino americane, începe să practice Muay Thay la 14 ani din nevoia de a se apăra pe stradă.  Intră pentru prima oară în sala de box la 16 ani. Continue reading →

Când croșeul bate directa

22 Monday Oct 2018

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ Leave a comment

Tags

Joseph Adorno, Kevin Cruz, knockdown

Croșeu de stânga dublat, contra unui adversar de garda inversă care deschide cu directa cu brațul din spate; lovitură contraindicată la prima vedere datorită faptului că directa oponentului, conform principiului matematic care spune că cel mai scurt drum dintre două puncte este linia dreaptă, ar fi trebuit să fie mai eficientă la nivel teoretic decât croșeul.

Doar că în box variabile ca viteza de execuție și dinamica deplasării pot să răstoarne teoremele și să ducă la fel ca în cazul de față la momente de reflecție ascultând numărătoarea arbitrului.

Centura de Aur 2018. Concluzii și iluzii

05 Friday Oct 2018

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 4 Comments

Tags

Aradoaie, box, Centura de Aur 2018, Galati, Jitaru, Nistor

Gong final al Centurii de Aur, ediția 2018.

Ce am văzut? Meciuri bune, mai puțin bune, arbitraje corecte dar și unele părtinitoare, câteva sclipiri dar și multe motive de îngrijorare în ceea ce ne privește și o sală nedrept de goală pentru nivelul competiției, în care răsunau ecourile lipsei de interes față de nobila artă.

42640094_623051378096972_1900272795095400448_o

Dincolo de pustietatea tribunelor, a fost o competiție elegant organizată, transparentă, cu o mediatizare de excepție dar care a arătat că la ora aceasta suntem decuplați de înalta performanță și că speranțele pentru medalii strălucitoare la nivelul seniorilor sunt palide rău.

De ce am ajuns în această situație? Pentru că nu am deschis ochii la timp. Am mai scris de-a lungul timpului încercând să trag semnale de alarmă că lucrurile nu merg în direcția bună și că ne îndepărtăm cu viteză spre o zonă de neperformanță de unde ne va fi foarte greu sa ieșim. S-a preferat ascunderea incompetențelor sub fumul subțire al performanțelor sporadice. Acum culegem rezultatele. Continue reading →

Postfight Joshua – Povetkin

24 Monday Sep 2018

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 5 Comments

Tags

Alexander Povetkin, Anthony Joshua, box, ko

joshua-povetkin-fight (3)

A fost cum trebuia să fie. Lume multă, spectacol în ring și în afara lui și victoria celui cu perspectivele mai luminoase.

Despre Povetkin am senzația continuă că nu s-a afirmat conform talentului pe care îl are. E exemplul perfect al unei cariere zbuciumate, ruinate de doping, inconsecvență și cine mai știe ce. Chiar dacă acum și-a făcut treaba mai bine ca altădată, acel pumn care să-l înscrie în cărțile de istorie va rămâne cel mai probabil nedat.

joshua-povetkin-fight (25)

Joshua a arătat că poate câștiga și atunci când nu strălucește, că și-a îmbunătățit rezistența la lovituri, că poate fi răbdător până apare ocazia ideală. Una peste alta, i-a ieșit pasența încă o dată și deja ulciorul a mers de câteva ori la apă scăpând nespart.

Făcând o scurtă incursiune statistică, englezul e cel care a boxat în conformitate cu istoricul, trimițănd aproximativ 40 de lovituri pe repriză din care 14 și-au atins ținta, în timp ce media lui Povetkin a fost mult sub cea obișnuită, 29 de lovituri trimise (media 37) din care 7.5  au fost eficiente (media 12.9).

joshua-povetkin-fight (27)

Cu trei centuri din patru la brâu,  3 tentative cu succes de apărare a lor, victorii la 4 din primii 10 din topul supergreilor și o popularitate în creștere, Anthony Joshua a scăpat de grijile subzistenței și privește deja spre următoare treaptă a scării spre celebritate: 13 aprilie 2019.

 

Concluzii după Golovkin – Alvarez II

16 Sunday Sep 2018

Posted by Cristian Nechita in Analize, Uncategorized

≈ 3 Comments

Tags

box, Gennady Golovkin, Saul Canelo Alvarez

Îmbrățișați, cu sângele șiroindu-le pe față dar multumiți că au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-și respecta cărțile de vizită și a mulțumi un public atât de pretențios ca cel iubitor de box. Așa i-a găsit sfârșitul meciului pe cei doi protagoniști din această dimineață, Gennady Golovkin și Saul Canelo Alvarez după 12 reprize epuizante dar excepționale.

canelo-golovkin-rematch (36)

Rezultatul? Controversat și de aceasta dată, dar într-un mod diferit față de precedenta întâlnire. Cum spuneam într-un comentariu anterior, dacă Alvarez a fost capabil să învețe ceva, are prima șansă să câștige. Spuneam asta bazându-mă pe faptul că Golovkin e cel care e, un boxer extrem de disciplinat, puternic dar incapabil de artificii sau schimbări mari de ritm. Continue reading →

Usyk imperial sau noaptea în care măiestria a învins forța brută (video)

23 Monday Jul 2018

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 1 Comment

Tags

Murat Gassiev, Oleksandr Usyk

Fără un antrenor stabil și cu un ultim meci subțire făcut împotriva lui Mairis Breidis, Oleksander Usyk a depășit toate așteptările, nelăsându-i nici o șansă sâmbătă seara distrugătorului Murat Gassiev chiar în fieful acestuia, la Moscova.

Scorurile afișate de arbitri la sfârșitul celor douăsprezece reprize 120 – 108 și de două ori 119-109, sunt grăitoare pentru aspectul general dar evoluția lui Usyk a fost mai mult decât atât.

usyk-gassiev-fight (23)

Tehnică fină în stare pură, tactică perfect adaptată pentru un adversar de presiune, un jab omniprezent dublat de combinații eficiente (939 de lovituri a trimis Usyk), timing perfect și trasee optim alese pentru a evita brațul de forță al rusului, toate acestea au dus la anihilarea totală a lui Murat Gassiev și la un spectacol agreabil în ring.

Incapabil să treacă de brațul din față al ucraineanului și fără un IQ de ring care să-i permită să schimbe strategia din mers, Gassiev a trebuit în cele din urmă să-și recunoască limitele. Ușurința cu care Usyk s-a deplasat, l-a lăsat în permanență fără replică și în incapacitate de a-și fixa adversarul pentru a putea să-și trimită combinațiile de forță cu care se impusese pănă acum.

usyk-gassiev-fight (14)_1

Incapabil să boxeze pe contră sau măcar să-și folosească croșeul de stânga pentru a împiedica evadarea lui Usyk dinspre brațul lui de forță, Gassiev a fost o țintă ușor de atins, nereușind să schimbe nimic notabil pe parcursul meciului pentru a-i schimba desfășurarea. El și-a recunoscut cu sportivitate inferioritatea și a predat cele două centuri noului stăpân absolut al categoriei.

usyk-gassiev-fight (10)_1

Pe Usyk îl așteaptă acum arena greilor, un prim meci cu Tony Bellew prefigurându-se deja, o eventuală victorie asupra lui ducându-l în top 10 la versiunea WBC și aducându-l în poziție de aspirant la centura deținută în acest moment de Deontay Wilder.

https://www.youtube.com/watch?v=H3bPffVctWA

De ce îi va fi mai greu lui Ronald Gavril la revanșă

06 Tuesday Feb 2018

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 10 Comments

Tags

David Benavidez, Ronald Gavril, wbc

La sfârșitul săptămânii viitoare vom avea un nou meci în care un compatriot de-al nostru va lupta pentru centură. Probabil netransmis nici data asta în țară, fiindcă și acum, ca întotdeauna, prioritățile sunt în alte părți.

gavril benavidez

Ronald Gavril va lupta pentru a doua oară cu centura WBC pe masă cu David Benavidez după ce a fost învins la decizie strânsă în septembrie anul trecut. Reamintesc pentru cei ce nu sunt la curent că atunci Ronald a făcut un meci spectaculos, depășindu-și condiția de outsider și reușind în ultima repriză să-l pună în fund pe cel care reprezenta la ora aceea marea speranță a categoriei supermijlocii. Continue reading →

Episodul Dorin-Callist revizitat

02 Tuesday Jan 2018

Posted by eusinimenialtcineva in Analize, Uncategorized

≈ 6 Comments

Tags

Leonard Doroftei, Miguel Callist

Ca tot suntem in pauza de box cu sarbatorile dintre ani am zis ca ne uitam la o bucata de istorie.

Cu totii am auzit de acest meci,probabil cel mai discutat meci care nu a avut loc pe meleagurile noastre.

doroftei-callist

Suntem in octombrie 2003, Dorin venea dupa meciul de la Pittsburgh cu Spadafora unde a primit un verdict ghinionist din partea arbitrilor-doar un meci egal. Imediat dupa meci deja erau discutii de revansa.

Callist, boxer promovat de Don King  era challengerul obligatoriu la WBA, ei trebuiau sa lupte demult, daca mai tineti minte revansa cu Balbi de la Bucuresti a avut loc pe 31 mai anul precedent (2002) iar Dorin si ai sai vroiau sa se scape de challengerul obligatoriu de la WBA inca din acel ani deoarece asa avea cel putin un an posibilitatea sa faca aparari voluntare ale centurii adica meciuri mai importante pe mai multi bani cu mai multa expunere. Continue reading →

Cristian Ciocan învins dar nu bătut de Alexander Povetkin

18 Monday Dec 2017

Posted by Cristian Nechita in Analize, Uncategorized

≈ 3 Comments

Tags

Alexander Povetkin, Cristian Ciocan

După 12 reprize ce au curs într-o singură direcție, Alexander Povetkin a fost declarat câștigător cu 120-108, 120 – 107 și 119-108 continându-și cursa pentr un nou meci de titlu mondial.

hammer povetkin2

Bucuria de la final a lui Cristian, a arătat că obiectivul lui a fost să rămână în picioare până la final, fiind probabil conștient că e aproape imposibil să bați un Povetkin în formă la el acasă. El a jucat la siguranță, dacă poți să spui asta în box, deschizându-se foarte puțin pentru a nu fi prins pe viteza superioară a rusului.

Rarele ieșiri din gardă au arătat că ascensiunea lui din ultima vreme nu e deloc întâmplătoare, el reușind să-i învinețească fața mai titratului adversar.

Dacă ar fi fost mai agresiv, dacă ar fi stat mai mult la bătaie, toate acestea sunt supoziții fără rost. Dacă ai fost măcar o dată în ring cu un adversar mai tare ca tine, atunci știi despre ce vorbesc.

skysports-alexandder-povetkin-christan-hammer-povertkin_4183768

Există totuși un aspect asupra căruia aș insista și care cred că ar fi echilibrat puțin balanța fără să compromită apărarea boxerului nostru: JABUL. Cristi a folosit foarte puțin directa cu brațul din față, lucru care i-a dăunat mult. Asta a făcut pe de o parte ca Povetkin să se poată apropia în distanța ce i-a fost confortabilă, iar pe de alta ca loviturile lui Cristi să fie extrem de puține așa încât el să nu poată revendica nici o repriză.

ciocan-povetkin

Aici cred eu că ar trebui să lucreze repede și mult, pentru că dacă-și consolidează jabul, am putea avea un Ciocan în cea mai bună versiune a sa, care ar putea pune probleme multor boxeri din fruntea ierarhiei.

În rest, mi-a plăcut foarte mult să văd un turc ducând steagul României, să aud imnul național în Rusia și să constat că românul și-a reasumat naționalitatea.

Înfrângere amară pentru Flavius Biea

09 Saturday Dec 2017

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 8 Comments

Tags

Flavius Biea, TKO, Valentyn Golovko

Am avut aseară gala de box profesionist de la Buzău. Seria “ghinioanelor” pe care le punctasem deja într-un articol precedent a continuat cu deznodământul main-eventului, în care Flavius Biea a fost învins într-o manieră categorică de un boxer aflat cu 100 de poziții după el în clasamentul mondial.

biea

Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Se putea evita cumva catastrofa? Răspunsurile sunt: simplu și da.

Simplu pentru că nu s-a ținut cont de semnalele de alarmă pe care meciuri precedente le trăseseră în cazul timișoreanului. Bula în care sunt ținuți boxerii noștri, întreținută de cei din jurul lor și chiar de presă nu face deloc bine și acest lucru devine evident când sunt puși în fața unei opoziții consistente.

Nu pot să nu remarc inepțiile comentatorilor, Continue reading →

← Older posts
Newer posts →

Calendar:

No upcoming events

Top comentarii:

radupidu's avatarradupidu on S.T. Gordon-cel mai misterios…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Flavius Biea a rezistat mai pu…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on ‘Il Capo’ atacă di…

Top popularitate

  • Lecţia de box: Tipuri de gărzi non-clasice
  • Istoria zilei: 2002 - Bătaie generală la conferința de presa a meciului dintre Mike Tyson și Lennox Lewis
  • S.T. Gordon-cel mai misterios campion mondial din istorie
  • Inoue si Nakatani castiga la Riyadh;superfightul ramane in picioare pentru 2026

Categorii

  • Ajut boxul (6)
  • Analize (149)
  • Antrenament (32)
  • Antrenament mental (5)
  • Box (56)
  • Box amator (18)
  • Burse (5)
  • Citatul zilei (35)
  • Dezvoltare personala (11)
  • Diverse (45)
  • Familie, sport, copii, sanatate (3)
  • Filme (7)
  • interviu (7)
  • Istoria boxului (1)
  • Istoria zilei (11)
  • K1 (2)
  • Lectia de box (22)
  • Medicale (1)
  • MMA (1)
  • Motivationale (14)
  • Nutritie (11)
  • performanta (5)
  • Q&A (2)
  • Recuperare (1)
  • Rezultate (15)
  • Scandaluri (2)
  • Statistici (11)
  • Stiri (534)
  • Tehnica (3)
  • Tehnologie (1)
  • Uncategorized (187)
  • Video (136)
  • Vieti distruse de box (1)
  • Vieti salvate de box (2)

Arhiva

Follow Magazin de ring on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

  • Cayden Carlson's avatar
  • Comparison Travel's avatar
  • Heather's avatar
  • Nicholas Franco's avatar
  • Jada Sloan's avatar
  • Alexis's avatar
  • Jordan Finley's avatar
  • jurnaldecafenea's avatar
  • Immerse Food's avatar
  • Tania's avatar

4Brands

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    • Magazin de ring
    • Join 38 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Magazin de ring
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...