• Despre

Magazin de ring

~ blog de atitudine sportivă

Magazin de ring

Category Archives: Stiri

Box amator: Seniorii sunt la turneu în Spania. Unde le poți vedea meciurile?

19 Tuesday Sep 2023

Posted by Cristian Nechita in Box amator, Stiri

≈ Leave a comment

Tags

box amator, nationala, Spania, Under 22

Lotul României de seniori Under 22, condus de Gheorghe Napoleon și Mihai Constantin se află zilele acestea la Memorialul Enrique Rodriguez din Palencia, Spania. Componența lotului este următoarea: Saly Palapiuc (57 kg), Iulian Bârsănescu (60 kg), Andrei Găvae (63 kg), Andrei Musteț (67 kg), Tiu Doruleț (71 kg) și Alexandru Buleu (75 kg). În afară de noi, la turneu mai participă: Belgia, Anglia, Scoția, Franța, Ungaria, Lituania, Țara Galilor și Ucraina.

Sportivii noștri intră de azi în focul luptei după cum urmează:

  • Andrei Musteț vs Odel Karama (Anglia) – meciul 3
  • Tiu Doruleț vs Frank Martinez (Spania) – meciul 5
  • Alexandru Buleu vs Didak Lopez (Spania) – meciul 9

Gala poate fi urmărită în direct aici, cu începere de la ora 16.30. Succes!

Shakur Stevenson și-a găsit adversar pentru 16 noiembrie

14 Thursday Sep 2023

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

Edwin De Los Santos, Shakur Stevenson

Managementul lui Shakur Stevenson s-a mișcat repede după ce meciul cu Frank Martina a căzut, anunțând că Edwin De Los Santos (16-1-0, 14 KO) va fi cel cu care americanul își va încrucișa mănușile pe 16 noiembrie în Las Vegas.

De Los Santos nu e deloc o misiune simplă, victoriile asupra speranței Jose Valenzuela, cel care se lăuda că l-a pus la podea în sparinguri pe Teofimo Lopez, și Jose Adorno, aducându-l în atenția specialiștilor ca pe o promisiune certă. Singura înfrângere a lui Los Santos s-a produs în 2022, la Charles Foster III prin decizie majoritară, dar dacă meciul ar fi continuat, erau foarte mari șansele ca Santos să-l termine pe Foster, el fiind dominant autoritar pe finalul meciului.

Atuul principal al lui De Los Santos este forța, dublată de un curaj nebunesc. Intră fără probleme în schimburi sinucigașe având încredere nețărmurită în ceea ce are de oferit. A cunoscut podeaua în meciul cu Valenzuela, și el un puncher redutabil, dar s-a ridicat și l-a terminat apoi la modul brutal.

Va fi o înfruntare între forță și tehnicitate, o ocazie excelentă pentru Shakur să-și arate reziliența și anduranța la presiune adevărată. Amândoi sunt de gărzi inverse, ceea ce va face meciul și mai interesant, anulânduli-se avantajul brațului drept conducător. În condițiile în care Shakur Stevenson este văzut ca invincibil la 135, orice realizare va fi bonus pentru Los Santos, care nu are decât de câștigat de pe urma acestei oportunități.

Încă un meci mare anul acesta: Shakur Stevenson și Frank Martin au ajuns la consens

06 Wednesday Sep 2023

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

Frank Martin, Shakur Stevenson

O înțelegere care părea greu de realizat având în vedere pretențiozitatea celor două echipe care-i managerizează, pare că s-a finalizat totuși fără licitație, Shakur Stevenson (20-0-0, 10 KO) și Frank Martin (18-0-0, 18 KO) acceptând să-și pună în pericol palmaresele nepătate printr-un meci care va avea ca miză centura WBC la categoria 135 de lb. Datele vehiculate sunt 16 noiembrie în Las Vegas sau 9 decembrie în New York.

Dacă se vor semna contractele, va fi o înfruntare de calitate între doi excelenți tehnicieni ai aceleiași generații, înfruntare care va decide care din ei va merge mai departe în urmărirea visului și a banilor fără număr. Stevenson îl avea pe radar pe Devin Haney, dar acesta din urmă a ales să fugă la 140 lb și să accepte provocarea lui Regis Prograis, una cu un risc mult mai scăzut de a-i periclita poziția și palmaresul.

Această împerechere a locurilor 2 și 4 din topul WBC a fost impusă și din lipsă de alte opțiuni, Vasyli Lomachenko nemaifiind dispus să lupte anul acesta iar Isaac Cruz urmărind revanșa cu Gervonta Davis. Shakur va lua 60% din bursă, el fiind challanger obligatoriu, iar Martin se va mulțumi cu restul de 40% și oportunitatea de a zgudui lumea boxului cu o victorie de răsunet care l-ar trimite direct printre stele.

Antrenorul Brian ‘Bomac’ McIntyre arestat pentru port ilegal de armă pe aeroportul din Manchester

04 Monday Sep 2023

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

arestat, Brian ‘Bomac’ McIntyre, Manchester

Cel mai în vogă antrenor al momentului, Brian McIntyre, a fost arestat pe aeroportul din Manchester pe când se întorcea în Statele Unite de la succesul pe care l-a avut cu Chris Eubank Jr. Se pare că prin bagajele lui a fost găsită o armă de foc fără acte, plus ceva gloanțe. Este dincolo de puterea mea de înțelegere cum oameni în toată firea pot face astfel de erori. Cum s-a gândit el că dacă în Statele Unite toată lumea are pistolul la cingătoare, de ce să nu-l ia și în Anglia, unde regimul armelor este puțin altfel, că dacă îl atacă cumva suporterii lui Liam Smith, să-i liniștească el cu câteva gloanțe. Bine că i-a câștigat Eubank, că altfel poate-l scotea pe acolo prin jurul ringului ca să facă dreptate.

Cum a reușit să-l aducă în Regatul Unit în aceleași bagaje fără probleme într-o vreme în care securizarea aeropoartelor pare la nivel maxim, este iarăși o întrebare legitimă la care probabil responsabilii aeroportului englez vor trebui să răspundă. Cert e că McIntyre a rămas în custodia organelor, urmând să aibă prima înfățișare pe 9 octombrie.

Bomac este cunoscut ca fiind antrenorul celebrului Terence Crawford și i-a mai avut sub palmare de-a lungul timpului pe Maurice Hooker, Jamel Herring, Robert Brant. El a fost contractat de Chris Eubank Jr să-l antreneze în ultimele patru săptămâni de cantonament a revanșei cu Liam Smith, alăturarea fiind, după cum s-a văzut, una fericită. Măcar acum are cine să-l viziteze după gratii.

Fără istoric. Chris Eubank Jr. și-a învins demonii și l-a distrus pe Liam Smith în revanșă

03 Sunday Sep 2023

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

box profesionist, Chris Eubank Jr, Liam Smith, revansa, TKO

Multă lume se întreba ce poate face antrenorul Brian ‘BoMac’ McIntyre în doar patru săptămâni pentru a-i resuscita cariera lui Chris Eubank Jr. după umilința suferită în ianuarie în fața lui Liam Smith. Nu mare lucru, ar fi fost răspunsul logic. Dar iată că realitatea poate contrazice câteodată logica elementară și BoMac l-a pus bine în ghete pe Eubank, l-a instruit să respecte un plan de meci sigur, bazat pe jaburi și inițierea imediată a clinciului, plan care a funcționat la perfecție aseară pe arena din Manchester.

Totul a mers aiurea pentru Smith după victoria carierei. S-a accidentat repetat, revanșa fiind amânată în două rânduri de pe 17 iunie pe 1 iulie și apoi pe 2 septembrie. Între timp pare că a fost ajuns și de anii din buletin, fiind din primele secunde clar că nu mai este cel din ianuarie. Colac peste pupăză, s-a mai și accidentat la gleznă în debutul meciului, picioarele fugindu-i apoi în toate direcțiile numai spre adversarul său nu. Static, fără vlagă, unidimensional, a fost o victimă sigură pentru mai tânărul Eubank, statistica loviturilor care și-au atins ținta 193 la 33 în favoarea lui Eubank, fiind mai mult decât grăitoare în acest sens.

Continue reading →

Canelo Alvarez dispus la un meci cu Terence Crawford. Crawford, de acord și el la supermijlocie

31 Thursday Aug 2023

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 1 Comment

Tags

Canelo Alvarez, Terence Crawford

Canelo Alvarez a declarat că după ce încheie conturile cu Jerrmell Charlo pe 30 septembrie, este dispus să ia în calcul încrucișarea mănușilor cu Terence Crawford. Pe de altă parte, este renumită politețea lui Canelo când este întrebat despre potențiale lupte, el nerefuzând niciodată pe nimeni în fața camerelor, oricât de nebunească părea încercarea. Drept este că pe unele le-a pus și în practică, jonglând printre categorii în ultimii ani, dar toate meciurile s-au desfășurat până la urmă în condițiile lui. A mai dat și de gard, vezi meciurile cu Mayweather și Bivol, dar nu s-a lăsat descurajat, fiind hotărât să lase moștenire cât mai mulți bani și glorie.

Crawford este și el deschis la a da un imbold carierei, după ce în urma victoriei asupra lui Errol Spence Jr. a gustat din dulceața meciurilor cu adevărat importante. E greu de crezut că mexicanul îi va da un cec în alb lui Crawford, punându-și în joc centurile fără ca americanul să treacă prin furcile caudine ale unor înfruntări cu ceilalți pretendenți la centura cu diamante, cum sunt David Benavidez sau David Morell Jr.

Continue reading →

Manny Pacquiao vrea la Olimpiadă

31 Thursday Aug 2023

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

La 44 de ani, fost campion mondial în 8 categorii de greutate, fapt unic în istoria boxului, băiatul bun al boxului, filipinezul Manny Pacquiao, își dorește exact ce îi lipsește, o medalie olimpică. Pentru asta, a lansat în spațiul public dorința de a participa la Olimpiada de la Paris de anul viitor. Lucru nu foarte simplu, având în vedere că din cauza vârstei nu va putea participa la turneele de calificare, rămânându-i doar turneele mondiale sau unul din cele 5 locuri alocate prin regula universalității, o politică a Comitetului Olimpic menită să asigure participarea atleților din țări care nu au reprezentare prin criteriile de calificare desemnate.

Continue reading →

Mihai Nistor debutează sâmbătă în Anglia

29 Tuesday Aug 2023

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

Anglia, box pro, Mihai Nistor

După ce a urcat ca profesionist pe ringuri din Statele Unite, Romania și Argentina, la finalul acestei săptămâni Mihai Nistor începe un nou capitol al carierei sale, el boxând pentru prima oară în Anglia într-o gală ce va avea loc în Brentwood, orășel cu 50 000 de locuitori, aflat în zona metropolitană a Londrei.

Mihai îl va avea ca adversar pe columbianul Jhan Carlo Delgado, care intră în ecuația meciului având 8 victorii și 3 înfrângeri, din care una înainte de limită. Fără discuție că așteptăm o victorie convingătoare a lui Mihai, urându-i totodată mult succes pe direcția nouă pe care a luat-o cariera sa, într-o țară în care au loc peste 200 de gale de box pe an, având în mod cert posibilitatea să se afirme pe măsura valorii pe care a demonstrat-o la amatori, unde înșirat printre învinși nume de referință ca Anthony Joshua, Filip Hrgovic, Otto Wallin, Frazer Clarke sau Clemente Russo. Să fie într-un ceas bun!

Biletele la gală pot fi achiziționate de aici.

Atențiune! Săptămâna asta se boxează la Cluj-Napoca

28 Monday Aug 2023

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

box profesionist, Cluj Napoca, Rai Boxing

Joi 31 august, cu începere de la orele 19, în Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj-Napoca va avea loc o gală de box profesionist în care Nicu Chiorean, Tamer Mahgoub, Ion Mihai Desrobitu și Bogdan George Barbu vor da piept cu adversari din Georgia, după cum urmează:

Desrobitu Ion Mihai (6-0-0) vs Beka Aduashvili (18-29-3)

Nicu Chiorean (3-0-0) vs Zaza Amiridze (11-26-2)

Tamer Mahgoub (3-0-0) vs Badri Gogichashvili (11-19-5)

Bogdan George Barbu (debut) vs Giorgi Khaduri (0-2-0)

Biletele de intrare au prețuri absolut civilizate și pot fi achiziționate de aici.

În vremuri în care inițiativele de bine sunt atât de rare, este de apreciat încăpățânarea unor oameni de a da o șansă boxului profesionist românesc și de aceea ea trebuie susținută de fiecare cum poate. Deci dacă sunteți din Cluj-Napoca, aveți drum pe acolo sau pur și simplu iubiți boxul ori v-ați dorit să vedeți cu ce se mănâncă, haideți joi la sală să-i încurajăm pe băieții noștri.

James Chereji pierde la puncte în Rusia. Decizie de casă în main event

27 Sunday Aug 2023

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

box, James Chereji, Julio La Cruz

După cele cinci reprize a câte trei minute, rusul Pavel Fedorov a fost declarat învingător în confruntarea cu compatriotul nostru James Chereji. Decizia a fost unanimă și a venit la capătul unui meci controlat de rus, dar în care Chereji și-a jucat onest șansele, încercând tot ce a fost posibil pentru a se apropia de adversar și a-și lansa croșeele preferate. Nu s-a putut mai mult, alonja lui Fedorov mult superioară fiind dublată și de o mobilitate foarte bună în ring și de reflexe pe măsură.

Cele mai bune momente ale românului au venit pe finalul meciului când a reușit să rupă distanța să să expedieze câteva lovituri eficiente la corp, care însă nu au modificat rezultatul final. James iese astfel cu capul sus din ring și cu un cec consistent care-i recompensează curajul de a se bate cu cei mai buni.

În meciul vedetă al serii, Julio La Cruz a făcut o nouă demonstrație de siguranță și flexibilitate care a adus aminte de seria Matrix, ascunzându-și excelent bărbia în spatele umerilor și în fața rusului Muslim Gadzhimagomedov, care a lovit mai mult aerul decât adversarul. Gadzhimagomedov a rămas fidel aceleiași eroari tactice pe care a mai făcut-o și în trecut în fața cubanezului, de a ataca exclusiv capul, fiind salvat de această dată de niște judecători care au notat mai mult în spiritul evenimentului decât al regulamentului, dându-l învingător pe rus deși nu a fost dominant în nicio repriză, La Cruz alegând în permanență termenii înfruntării.

Dar acesta este boxul la momentul actual, plin de decizii de neînțeles și de interese care alterează realitatea dintre corzi.

← Older posts
Newer posts →

Calendar:

No upcoming events

Top comentarii:

radupidu's avatarradupidu on S.T. Gordon-cel mai misterios…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Flavius Biea a rezistat mai pu…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on ‘Il Capo’ atacă di…

Top popularitate

  • Rezistența mentală
  • Citatul zilei
  • Lecţia de box: Apărarea de jab
  • Mayweather-Maidana, bătălia mănuşilor
  • Jake LaMotta

Categorii

  • Ajut boxul (6)
  • Analize (149)
  • Antrenament (32)
  • Antrenament mental (5)
  • Box (56)
  • Box amator (18)
  • Burse (5)
  • Citatul zilei (35)
  • Dezvoltare personala (11)
  • Diverse (45)
  • Familie, sport, copii, sanatate (3)
  • Filme (7)
  • interviu (7)
  • Istoria boxului (1)
  • Istoria zilei (11)
  • K1 (2)
  • Lectia de box (22)
  • Medicale (1)
  • MMA (1)
  • Motivationale (14)
  • Nutritie (11)
  • performanta (5)
  • Q&A (2)
  • Recuperare (1)
  • Rezultate (15)
  • Scandaluri (2)
  • Statistici (11)
  • Stiri (534)
  • Tehnica (3)
  • Tehnologie (1)
  • Uncategorized (187)
  • Video (136)
  • Vieti distruse de box (1)
  • Vieti salvate de box (2)

Arhiva

Follow Magazin de ring on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

  • Jordan Finley's avatar
  • jurnaldecafenea's avatar
  • Heather's avatar
  • Owen Wilkerson's avatar
  • Tania's avatar
  • Dine Chef's avatar
  • Unknown's avatar
  • Unknown's avatar
  • Comparison Travel's avatar
  • Unknown's avatar

4Brands

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    • Magazin de ring
    • Join 38 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Magazin de ring
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...