Probabil nu ati auzit de acest nume sau daca ati auzit de el nu l-at vazut luptand,dar pregatiti-va caci urmeaza o poveste aproape incredibila.

S.T. Gordon s-a nascut in aprilie 1959,in o familie cu 15 copii.Deci pe langa el si parintii sai domnul Gordon avea o casa de impartit cu o duzina de frati.Datorita acestui motiv a si primit prenumele pe care il poarta:Eventual,dupa atatia copii mama sa a obosit sa mai gaseasca nume pompoase si lui i-au revenit cele doua litere.Cele doua litere nu inseamna sau tin locul vreunei scurtari(precum si S-ul din numele fostului presedinte american Harry S. Truman).

Destul de ciudat pana acum dar mergem inainte.

Domnul Gordon trece la profesionisti in 1977 cu zero experienta la amatori.Zero.Fara meciuri,fara demonstrative,fara smokere(acele meciuri, care desi aveau loc nu se treceau pe palmares si erau o sursa buna de experienta pentru tinerii boxeri,deseori mentionate de Mike Tyson in cartea sa).Nimic.Pur si simplu intr-o zi a devenit boxer profesionist.

Antrenorul sau a fost o figura cel putin la fel de misterioasa precum a fost si el,un tip pe nume Chuck Harris,care pretindea ca a fost un welterweight de anvergura in anii 50 cu aproape 200 de meciuri oficiale sub numele sau ba chiar domnul Harris zicea ca luptase cu nume importante din divizia mijlocie a vremii precum Walter Cartier sau campionul Jake LaMotta.Problema este ca nimic din ce spunea domnia sa nu putea fi verificat.Numele sau nu apare niciunde in era aia si nici pe Boxrec,Fight Fax sau CyberBoxingZone sau oricare alt site de specialitate.Singura sursa care mentioneaza informatiile este un articol din New York Times,…care insa mai mult ca sigur preluase informatiile chiar de la Harris.

Si mai ciudat…dar hai sa mergem mai departe.

Gordon,1,83 m,este listat ca fiind un semigreu,insa accepta meciuri si la grea caci asta era un mod mai bun de a-si castiga painea.Tineti minte ca la sfarsitul anilor 70 era o scena robusta la semigrea,poate nu la fel de puternica precum 5-6 ani mai incolo insa dura fara doar si poate.Fara indoiala ca sal upti atunci in acea divizie dar si cu oameni de peste 90 kg era un job extrem de dificil.

Primul meci notabil televizat al lui Gordon este impotriva unui tanar in panta ascendenta de mare anvergura pe nume Gerry Cooney.In acest punct doar un singur oponent a terminat in picioare un meci cu Cooney care avea un palmares de 10-0 cu 9 inainte de limita.Gordon a devenit a doua persoana care nu a fost facuta KO de catre Cooney.Dar asta nu inseamna ca a terminat cele 10 reprize programate.Ciudat?Da pentru ca a petrecut cele 4 reprize disputate facand sprinturi prin ring refuzand contactul direct pana cand arbitrul s-a saturat si l-a descalificat.In mod neobisnuit(pentru noi doar) antrenorul Harris a mentionat ca au fost furati si ca boxerul sau se pregatea sa-l scoata pe Cooney,care era exact unde il voiau ei(netinand cont ca exista video cu meciul care…arata cu totul altceva).

Video Gerry Cooney vs S.T. Gordon(incepe din repriza a 3-a):

Deasemenea,intrand in meciul cu Cooney,palmaresul sau oficial (si cel care a fost aratat la televizor)pentru Gordon a fost de 11-2.In realitate era doar 6-2.

5 meciuri au fost literalmente inventate si mai tarziu scoase din palmaresul sau.Acestea nu au fost ultimile meciuri science-fiction din palmaresul sau.

La sfarsitul celui de-al doilea an de profesionisti domnul Gordon avea un palmares(real) de 8 victorii si 5 infrangeri.Cooney ramasase cel mai mare salt in calitate de adversari pana atunci asa ca te astepti sa cam dispara din peisaj nu?Asa era normal nu?Gresit.

Gordon se reinventeaza si incepe sa rupa tot,din 1979 si pana la jumatatea lui 1983 mergand 12-0 cu 10 inainte de limita castigandu-si reputatia sa istorica de un real puncher.In acest sir isi razbuna si ultima infrangere inainte de revigorare,in fata lui Earlous Tripp din Las Vegas,de doua ori chiar,ambele prin KO(Tripp era cel invins de Cooney la amatori pentru a castiga Golden Gloves ul new yorkez din 1976).

Ciudat rau nu?Mergem si mai mult in sfera ciudatului….

Stiti ce mai face in acest sir de 12-0?Il bate pe Carlos Sugar De Leon sa devina doar al 4-lea campion WBC la cruiser.Chiar reuseste sa isi si apere centura odata,in fata lui Jesse Burnett,pana sa o cedeze inapoi in fata lui De Leon.

Dar stiti ce face inainte de revansa cu De Leon in timp ce era campion in nou divizie inventata atunci cruiser?Urca nonsalant la grea din nou sa-l invinga pe un anume Trevor Berbick la doar 17 luni de cand acesta il bagase in retragere pe Muhammad Ali,si 3 ani inainte ca Berbick sa castige o centura la grei.Gordon il invinge lejer la puncte pe un Berbick extrem de letargic.

Sugar De Leon isi recapata centura in vara lui 1983,la doua luni dupa meciul cu Berbick, si asta e ultima oara cand auzim de el.Pana la toamna lui 1987 cand ,revine sa-l intalneasca pe un baiat din Detroit pe nume Dwain Bonds,cu un palmares de doar 13-13-2,si pierde prin KO1,singura sa infrangere inainte de limita.

Dupa aceea…..nu s-a mai auzit vreodata de el.Nu interviuri,nu mentionari,nu articole NIMIC.Este ca si cum nu ar fi existat si a fost doar o inventie a imaginatiei noastre.Si acelasi lucru il putem spune si despre antrenorul sau Harris.

Eu,cel putin nu am reusit sa mai gasesc nimic despre acesti doi oameni,care in o era moderna,au lasat incredibil de putine urme.

Oare S.T. Gordon a existat?Sau e doar imaginatia noastra?

Ne-am trezit astazi cu o veste trista,figura emblematica a credintei in sine,a reinventarii si a determinarii,fostul campion olimpic si dublu campion mondial George Foreman,a trecut in nefiinta la varsta de 76 ani.

View this post on Instagram

A post shared by George Foreman (@biggeorgeforeman)

Un vesnic campion al schimbarii Foreman povestea cu amuzament ca primul schimb de replici cu un antrenor a fost : “Mare esti,urat esti,sa vii maine la 12 la antrenament”.

A intrat in JO din Mexic in mare parte ca si un oarecum incepator cu un palmares de doar 16 victorii si 4 infrangeri fiind depasit clar de ceilalti participanti ca si experienta.Nu a contat,si-a facut culoarul sa para un joc lejer distrugand tot ce este in cale pana in finala(chiar si pe conationalul nostru Ion Alexe) unde l-a intalnit pe mult mai experimentatul sovietic Jonas Cepullis,sportiv cu peste 200 de meciuri la activ.Calitatea sa fizica si emotionala s-a vazut de atunci eliminand orice defect tehnic.

A trecut la profesionisti ,fiind un personaj mai degraba hulit datorita trecutului sau de borfas de strada si pus in contextul erei sale,cea mai buna la grea din istorie,unde era in antiteza cu sarmul lui Ali,onoarea lui Frazier sau perfectiunea fizica a lui Norton.

A distrus tot in cale,a castigat titlul in cea mai distrugatoare maniera posibila in 1973 dar l-a pierdut in celebrul Rumble in the Jungle in 1974 el fiind dope-ul din rope-a-dope-ul lui Ali.

Meciul anului in 1976 cu un alt baiat rau al erei in Ron Lyle a precedat infrangerea din 1977 in eliminator de titlu cu Jimmy Young dupa care ,in vestiar dupa meci a avut o epifanie tipand ca a fost in sfarsit gasit de Iisus Hristos.Antrenorul sau,Gil Clancy,credea ca boxul sia pus amprenta asupra creierului sau.

Devine preot,se lasa de box si se ocupa de biserica locala si centrul de copii pe care il avea in grija conducand toata ziua intr-un Volkswagen mic aducand pace si pe Dumnezeu mai aproape de oameni.In acest mod ramane fara bani si la 38 ani si falit face pasul inapoi spre box pentru biserica.

A fost vazut ca o gluma proasta,nimeni nu credea ca la 38 ani dupa 10 ani pe tusa cineva poate reveni in elita.Nu a sarit direct la titlu,a dat timp corpului sau sa se ajusteze din nou la box,incepand practic de la zero.

Meciul cu Gerry Cooney a fost meciul unde presa a sarit de partea sa,intr-un duel al puncherilor George l-a sfarsit pe Gerry in sub 2 reprize pentru a porni scarile rulante catre titlu si bani.Presa si publicul nu il mai vedea ca un circar sau o gluma,acum erau de partea sa.

Campania publicitara pe care a avut-o in anii 90 a fost istorica fiind cotat la un moment dat ca cel mai popular american si favorit intr-o eventuala cursa electorala.

Tot atunci a dat drumul si la celebra sa afacere,the George Foreman Grill-grillul minune care nu te ingrasa cand aveai chef de un gratar cu prietenii si care a adus 200 milioane de dolari vanzand peste 100 milioane de unitati mondial.

Tot in perioada aia primeste o sansa la titlu cu Evander Holyfield si desi a avut o prestatie buna nu a fost destul sa castige centura.

Dupa infrangerea din 1993 cu Tommy Morrison,intr-un mecki unde era favorit parea totul gata.

Micheal Moorer castiga titlul de la Holyfield si stiind ca cel mai mult sens in box o fac dolarii merge dupa cel mai sigur si bogat meci-o noua campanie publicitara cu acelasi George.Insa de data asta,asa cum a zis comentatorul Jim Lampley “It happened!” si desi condus clar la puncte dupa 9 reprize o directa de dreapta il pune in lumea viselor pe Moorer si Foreman redobandea titlul mondial la 45 ani,la 20 ani dupa ce l-a pierdut in Zair purtand aceeiasi pantaloni din acea seara.

Va las si documetnarul BiG George din 2017 o trecere in revista a carierei sale.

La revedere George,tripleta de aur este acum completa,Muhammad si Joe pot sa faca schimb de partener de sparring acum.

Trăim vremuri din ce în ce mai nebune, iar cum boxul e o reflecție fidelă a societății și între corzile pătratului magic au loc calamități care denotă superficialitatea cronică ce a contaminat planeta. Personaje care de care mai exotice aterizează între corzi și revendică burse pe care boxeri legendari nu le-au adunat în întregile lor cariere.

Atins și el inevitabil de flagelul tik-tok-ului, boxul se supune regulilor unei societăți îmbolnăvite de lipsă de profunzime. Ca dovadă supremă, parodia dintre Jake Paul și Mike Tyson, care din punct de vedere tehnico-tactic a fost sub orice fel de standard, a fost vizionată de peste 100 de milioane de oameni, surclasând toate celelalte meciuri de box adevărat ale anului trecut. Înainte de meci, am primit cele mai multe solicitări ca să-mi dau cu părerea despre cine va câștiga. Din toate direcțiile și de la toate nivelurile. Nu pricep mecanismul și oricât aș vrea să ignor fenomenul, văd că nu mă ignoră el pe mine.

Știrea începutului de an conform căreia fratele lui Jake, Logan, alt paralel cu boxul, ar vrea să se bată pentru nu mai puțin de 250 de milioane de dolari cu UFC-istul care a făcut și el de râs nobila artă în panarama de meci cu Floyd Mayweather, Connor McGregor, nu cred că a mai luat prin surprindere pe nimeni.

Nu vreau să insist mai mult pe subiect. Îmi doresc chiar ca inepția să se materializeze și cei doi papagali să se ajungă în ring spre amuzamentul milioanelor de zombi plătitori fără discernământ. Altă cale nu există. Vremurile trebuie trăite așa cum sunt. Pentru a renaște, trebuie ca mai întâi să se ajungă la cel mai jos punct, iar potențial de coborâre încă mai există. Dacă-i circ, circ să fie până la capăt.