Revanșa Garcia – Haney, de la inevitabilă la improbabilă

Tags

, ,

Într-o întorsătură neașteptată de evenimente, mult așteptata revanșă dintre Ryan Garcia și Devin Haney pare să devină un vis tot mai îndepărtat în urma înfrângerii surprinzătoare suferite de Garcia în fața lui Rolly Romero, dar mai ales a atitudinii acestuia din ring.

După un prim meci controversat în aprilie 2024, în care Garcia l-a trimis de trei ori la podea pe Haney dar victoria i-a fost anulată din cauza unui test antidoping pozitiv, fanii așteptau cu nerăbdare o revanșă clarificatoare. Însă evoluția dezamăgitoare a celor doi în cadrul evenimentului “Fatal Fury: City of Wolves”, a făcut ca fanii să-și piardă interesul într-o întâlnire directă care le-ar mai putea consuma inutil o oră din viață și bani aruncați ca să vadă două dive cum se admiră în ring.

🥱 Două non-combaturi care au ruinat totul

Înfrângerea recentă suferită de Ryan Garcia nu a fost doar un eșec de palmares, ci și o prestație dezamăgitoare care a ridicat numeroase semne de întrebare. Garcia a oferit ceea ce mulți experți au numit un “non-combat grosolan“, fără determinarea și calitatea care l-au consacrat în trecut.

Garcia a fost învins clar de Rolly Romero, fiind trimis la podea în runda a doua și pierzând prin decizie unanimă. Aceasta a fost prima sa luptă după o suspendare de un an pentru dopaj, iar performanța sa a fost departe de așteptări, făcându-i pe mulți să se întrebe dacă nu dopingul a făcut de fapt diferența și a stat la baza prestațiilor dătătoare de speranțe din trecut.

De cealaltă parte, Haney a obținut o victorie plictisitoare împotriva lui Jose Ramirez, într-un meci în care a fost acuzat că a evitat confruntarea directă și a oferit un spectacol slab. Conform datelor CompuBox, meciul a fost al patrulea cel mai slab din istorie în ceea ce privește numărul de lovituri care și-au atins ținta într-un meci de 12 runde.

📉 Interesul public în declin

Aceste evoluții au dus la o scădere semnificativă a interesului pentru o revanșă între Garcia și Haney. Fanii și analiștii consideră că ambii pugiliști trebuie să-și refacă mai întâi imaginea și să demonstreze că merită să fie în centrul atenției înainte de a se gândi la o nouă confruntare.

Pentru Haney, o posibilă luptă cu Teofimo Lopez sau Rolly Romero ar putea fi opțiuni viabile. În cazul lui Garcia, o revanșă cu Romero pare cea mai bună șansă de a-și recâștiga credibilitatea.

Concluzie: O pagină întoarsă în istoria boxului

Ceea ce ar fi trebuit să fie o rivalitate istorică în boxul mondial s-a stins prematur din cauza lipsei de consistență a celor doi protagoniști. Revansa Garcia-Haney rămâne astfel în categoria oportunitate pierdută într-un sport care nu iartă greșelile și nu oferă prea multe șanse de reabilitare.

Valentin Mogoș – Istoria unei ascensiuni fără scurtături

Tags

,

Într-o lume a sportului unde tot mai mulți caută scurtături, un român demonstrează că vechile valori încă mai funcționează. Valentin Mogoș, un luptător în ring și în viață, își croiește drum către glorie cu palmele bătătorite și determinare de fier. Întregul parcurs al lui este guvernat de cuvântul muncă. A ales calea grea dar cinstită a devenirii prin forțe proprii și tot ceea ce a realizat până acum a fost prin efort continuu și necondiționat.

🥋 Antrenor, luptător, model: pasiune pentru formarea celorlalți

Valentin nu lucrează doar pentru el. Coordonează tineri sportivi dar și adulți în drumul lor spre înalta performanță sau pur și simplu spre o viață mai sănătoasă, cultivând disciplina și etica muncii care îl ghidează și în viața de zi cu zi. Crede cu tărie că aceasta va deveni activitatea sa principală – o misiune nobilă, pe care o tratează cu toată seriozitatea. Până când visul îi va deveni realitate, face și muncă de șantier.

Pentru că este om al faptelor, “aplică ceea ce predică“, luptând cu succes în ringul britanic de box profesionist, acolo unde competiția este necruțătoare.

Continue reading

Gheorghiță “Dracula” Isăilă, povestea incredibilă a românului care își construiește gloria în Londra

Tags

, ,

Boxul românesc ne-a oferit foarte rar surprize plăcute în ultimi ani, dar fără discuție Gheorghiță Isăilă este una dintre ele. L-am descoperit absolut întâmplător, în periplul pe care-l fac periodic prin clasamentul boxerilor români de pe boxrec. Analizându-i profilul, am văzut locul excelent pe care îl ocupă după doar șase partide #184 din 2222 de boxeri la categoria superwelter. Am sesizat apoi presa excelentă pe care o are în Regat. L-am contactat și l-am rugat să îmi spună câteva cuvinte despre el. Am descoperit în spatele acestui nume o poveste inspirațională care care îmbină neverosimilul cu extraordinarul și demonstrează că determinarea și munca asiduă pot depăși orice fel de obstacol.

Biografia pugilistcă a lui Gheorghiță Isăilă, cunoscut în Marea Britanie ca Giorgio Isaila, surprinde încă din start, el trecând pentru prima dată pragul unei săli de box la vârsta de 19 ani, de atunci realizând în doar cinci ani mai mult decât reușesc foarte mulți într-o carieră întreagă. Dar să o iau sistematic printre informațiile pe care mi le-a oferit cu amabilitate.

Continue reading

Urma scapă turma. Gala din Las Vegas salvează weekendul. Spectacol total de la primul până la ultimul gong.

Tags

, , ,

După un weekend marcat de meciuri terne și dezamăgitoare, boxul mondial a primit, în sfârșit, doza de adrenalină atât de necesară. Gala din Las Vegas, având în prim-plan confruntarea dintre Naoya “Monster” Inoue și Ramon Cardenas, a oferit fanilor tot ce le-a lipsit în ultima vreme: dramatism, surprize, reveniri spectaculoase, inimi de luptători și finaluri explozive. Într-un cuvânt, BOX.

💥 Inoue cade, se ridică și distruge

Considerat de mulți drept cel mai bun boxer “pound-for-pound” din lume, Naoya Inoue a trecut prin momente extrem de dificile în debutul meciului cu mexicanul Ramon Cardenas. După o primă repriză controlată autoritar, în finalul rundului al doilea, “Monstrul” japonez a fost trimis instantaneu la podea de o stângă perfectă a lui Cardenas, asemănătoare cu cea trimisă acum un an de Luis Nery, care îl făcea pe japonez să aculte numărătoarea arbitrului pentru prima dată în carieră.

Însă, așa cum ne-a obișnuit de-a lungul carierei sale, Inoue a demonstrat că este făcut dintr-un material special. Incredibilă reacția la unul din cele mai grele momente ale carierei. A stat cuminte la podea, a făcut semn colțului că este în regula, și-a luat toate secundele oferite pentru revenire și s-a ridicat mai puternic. Urmaș de samurai.

După o repriză de tatonare cedată deliberat, japonezul și-a reactivat instinctul de killer și a revenit spectaculos la cârma ostilităților. Schimburi dure, box avansat, anduranță și tehnică rafinată, meciul a oferit cam tot ce își poate dori un fan de box veritabil.

Tocat sistematic, Cardenas s-a limitat să-și mai încerce norocul cu lovituri izolate în viteză, dar avizat deja, Inoue nu a mai putut fi susprins. Repriza a 7-a a adus prima numărătoare a mexicanului iar ce de-a opta finalul partidei, arbitrul considerând că a încasat suficient și că reacțiile sale nu mai sunt suficient de alerte.

Cu această victorie, Inoue își păstrează centurile și palmaresul impecabil de 30-0, cu 27 de victorii prin KO, și se pregătește pentru următoarea provocare, confruntarea cu Murodjon Akhmadaliev din septembrie .

Continue reading

Două regate, un singur tron: Canelo vs Crawford a devenit oficial

Tags

, , ,

Imediat după anunțarea deciziei din partida Canelo Alvarez – William Scull, Terence Crawford a urcat în ring pentru un “față în față” intens, marcând startul promovării pentru ceea ce Alalshikh a numit „lupta secolului”.

Așadar, ceea ce părea doar un vis pentru fanii boxului este acum oficial confirmat: Saul „Canelo” Alvarez (63-2-2, 39 KO), campionul undisputed al categoriei supermijloci, îl va înfrunta pe Terence „Bud” Crawford (41-0, 31 KO), considerat unul dintre cei mai buni pugiliști pound-for-pound, pe 12 septembrie 2025. Evenimentul, organizat sub egida Riyadh Season și susținut financiar de Turki Alalshikh, va fi primul meci de box găzduit de Allegiant Stadium, cu o capacitate de 65.000 de spectatori, urmând să fie transmis de DAZN în sistem pay-per-view.

Negocierile pentru această luptă au început cu multă vreme în urmă, Canelo și Crawford întâlnindu-se cu Alalshikh în Londra. Inițial, Canelo a fost reticent, preferând adversari precum Jaime Munguia sau Edgar Berlanga, dar presiunea lui Alalshikh și promisiunea unui contract de 400 de milioane de dolari pentru patru lupte au schimbat jocul. Crawford, care a cerut această luptă încă din 2023, după victoria sa asupra lui Errol Spence Jr., vede în Canelo șansa de a-și cimenta statutul de cel mai mare pugilist al generației.

📊 O confruntare între titani ai statisticilor

Când vine vorba de realizări, puțini boxeri activi pot rivaliza cu cei doi protagoniști. Canelo (60-2-2, 39 KO) a dominat categoriile de la superwelter până la semigrea, cucerind titluri mondiale în patru categorii diferite de greutate. La 34 de ani, mexicanul se află în perioada de maximă maturitate pugilistică, combinând experiența vastă cu abilitățile fizice încă la vârf.

Continue reading

Veste șoc: Manny Pacquiao își anunță revenirea în ring pentru un meci de titlu mondial cu Mario Barrios

Tags

, , ,

Într-o mișcare care a șocat și entuziasmat deopotrivă lumea boxului, legendarul Manny “Pac-Man” Pacquiao a anunțat oficial revenirea sa în ring pentru o confruntare cu campionul WBC la categoria welter, Mario Barrios într-o luptă programată pentru 19 sau 26 iulie 2025, cel mai probabil la T-Mobile Arena din Las Vegas. La vârsta de 46 de ani, filipinezul demonstrează încă o dată că pentru marile legende ale sportului, retragerea este un concept extrem de flexibil.

După aproape patru ani de absență din boxul profesionist, Pacquiao își propune să facă ceea ce a făcut de atâtea ori de-a lungul carierei sale: să sfideze timpul și așteptările. Ultimul său meci datează din august 2021, când a fost învins prin decizie de Yordenis Ugas, o înfrângere care părea să marcheze încheierea unei cariere strălucite.

🏆 O carieră fără precedent

Palmaresul lui Pacquiao vorbește de la sine: opt titluri mondiale în opt categorii diferite de greutate, o performanță care l-a consacrat drept unul dintre cei mai titrați și talentați pugiliști din istoria sportului. De la începuturile sale la categoria minimă (105 lbs) până la succesele la welter (147 lbs), Pacquiao a redefinit ce înseamnă să fii un boxer complet.

Cu un record impresionant de 62-8-2 (39 KO), filipinezul a devenit mult mai mult decât un boxer – este un fenomen cultural, un senator în țara sa natală și un ambasador global al sportului. Însă, în ciuda realizărilor din afara ringului, inclusiv o tentativă de a candida la președinția Filipinelor, pasiunea pentru box nu l-a părăsit niciodată.

Continue reading

Riyadh, locul unde nu s-a întâmplat nimic

Tags

, , , , , , , , , ,

Riyadh a găzduit o nouă gală grandioasă de box, având în main event numele cel mai vândut în era actuală, Saul Canelo Alvarez. Însă, după stingerea luminilor, putem trage o concluzie clară: în ciuda bugetului colosal și a așteptărilor ridicate (din partea lor, fiindcă așteptările mele le-am arătat într-un articol anterior), nu s-a livrat nimic memorabil, unele dintre meciuri fiind efectiv greu de privit fără să dai pe repede înainte. Să aruncăm o privire asupra unei seri de box a oferit puțin extrem de puțin.

🏆 Canelo Alvarez, din nou necontestat, dar fără strălucire

Saul “Canelo” Alvarez a reușit să devină, încă o dată, campion necontestat la categoria super-mijlocie, după ce l-a învins pe William Scull pentru centura IBF. Victoria sa marchează un moment istoric în carieră, dar performanța în sine a fost departe de a impresiona, volumul loviturilor trimise de cei doi în douăsprezece reprize înregistrând un nou minim istoric pentru cele mai puține lovituri date vreodată: 445 de lovituri date de amândoi în 36 de minute. Îngrozitor.

Într-un meci în care mobilitatea lui Scull i-a creat probleme mexicanului, Canelo a obținut victoria prin decizie, însă fără să ofere momentele de spectacol cu care și-a obișnuit fanii. A fost o victorie calculată, metodică, dar lipsită de elementele care fac un meci de box memorabil. Îmi este foarte greu să realizez cum digeri o astfel de evoluție ca fan care a plătit o grămadă de bani ca să vezi acțiune.

Canelo își consolidează astfel poziția în istoria boxului modern, dar această victorie nu va rămâne în memoria fanilor drept una dintre performanțele sale de referință. A fost, pur și simplu, o zi la birou pentru mexicanul care, la 34 de ani, își gestionează tot mai atent energia și riscurile.

Continue reading

Surpriză în main eventul “Galei fricoșilor”

Tags

, , , , , ,

Gala de la New York din această dimineață a fost unul din evenimentele mult așteptate ale anului, reunind trei dintre cele mai sonore nume ale categoriei super ușoare: Ryan Garcia, Devin Haney și Teofimo Lopez Jr, însă așa cum se întâmplă adesea în box, așteptările au fost spulberate de realitate. Evenimentul, transmis pe DAZN PPV, a fost promovat ca un pas către o revanșă Garcia-Haney, dar rezultatele au răsturnat așteptările.

🧨 Rolly Romero victorie șoc asupra favoritului Ryan Garcia

Într-o desfășurare pe care puțini ar fi anticipat-o, Rolando “Rolly” Romero a reușit cea mai mare surpriză a carierei, învingându-l pe marele favorit Ryan Garcia. Momentul definitoriu a venit în runda a doua, când Romero l-a trimis la podea pe Garcia, acesta schimbând complet dinamica confruntării. Înfruntarea dinytre două bărbii de sticlă, care se anunța incendiară, s-a fâsâit pe măsyra trecerii timpului, în principal din cauza fricii lui Garcia de a da drumul brațului din spate, el pierzând repriză după repriză fără să reacționeze sau să încerce să schimbe ceva.

Pas major înapoi pentru Garcia, la al cărui orizont stătea un megameci cu Devin Haney, orizont care s-a îndepărtat brusc după această evoluție dezamăgitoare. Că va urma revanșă la Romero sau confruntarea cu Haney, după ce au arătat cei trei în ring astăzi, nu văd ce fraier ar mai cumpăra bilet.

Continue reading

Naoya Inoue vs Murodjon Akhmadaliev: Confruntarea titanilor de la superbantam este oficială

Tags

, ,

Lumea boxului a primit în sfârșit vestea pe care o aștepta de ani de zile: superstarul japonez Naoya “Monster” Inoue (27-0, 24 KO) îl va înfrunta pe uzbecul Murodjon “MJ” Akhmadaliev (13-1, 10 KO) pe 14 septembrie 2025, în Tokyo, Japonia.

Un meci care s-a lăsat așteptat

Akhmadaliev a fost mult timp considerat cel mai periculos adversar pentru Inoue la 122 de lb. Cu toate acestea, în ciuda faptului că ambii au fost campioni mondiali în același interval de timp, duelul nu s-a concretizat până acum. Fanii și analiștii au sugerat adesea că tabăra lui Inoue a preferat adversari mai puțin riscanți în drumul său spre unificarea titlurilor. De partea cealaltă, echipa uzbekului a afirmat că a fost dispusă să accepte lupta, dar a fost ignorată.

Acum, cu toate titlurile WBC, WBA, IBF și WBO în posesia lui Inoue, și cu Akhmadaliev în plină revenire după pierderea titlurilor în fața lui Marlon Tapales, acest meci capătă sens din toate punctele de vedere: sportiv, financiar și simbolic.

Miză uriașă în joc

Miza acestui meci este enormă, toate cele patru centuri majore la categoria superbantam deținute de Inoue (WBC, WBA, IBF și WBO) fiind puse în joc. Câștigătorul va deveni sau va continua să fie campion incontestabil la categoria de 122 de lb (55,3 kg), o realizare care-i consolidează un loc în istoria boxului.

Pentru Inoue, acest meci reprezintă oportunitatea de a-și cimenta statutul de legendă vie a boxului. La 31 de ani, japonezul a dominat deja trei categorii de greutate și continuă să impresioneze prin combinația sa rară de tehnică impecabilă, viteză și putere devastatoare.

De partea cealaltă, Akhmadaliev, medalist olimpic cu bronz în 2016, vede în această confruntare șansa vieții sale de a șoca lumea boxului și de a demonstra că face parte într-adevăr din elita categoriei.

Stiluri contrastante pentru un meci fascinant

Ceea ce face acest meci deosebit de interesant pentru cunoscători este contrastul dintre stilurile celor doi boxeri. Inoue este cunoscut pentru abordarea sa calculată, combinațiile explozive și puterea sa neobișnuită pentru categoriile mici. “Monstrul” excelează în găsirea unghiurilor de atac neașteptate și în finalizarea adversarilor când aceștia se așteaptă mai puțin.

În contrast, Akhmadaliev aduce un stil mai agresiv, cu o presiune constantă și lovituri puternice la corp. El posedă de asemenea un jab excelent și o rezistență remarcabilă, calități care l-ar putea ajuta să supraviețuiască momentelor dificile împotriva japonezului. Și el are un procentaj excelent al meciurilor terminate înainte de limită (76%), ceea ce oferă premisele unui spectacol garantat.

Eddie Hearn, președintele Matchroom Boxing, a declarat:

“Așteptarea a meritat. Este vorba despre doi dintre cei mai buni boxeri din lume, într-un meci care are toate ingredientele pentru a deveni un clasic. Tokyo va fi centrul universului pugilistic pe 14 septembrie.”

Decizie istorică: Boxul românesc a decis afilierea la World Boxing

Tags

, ,

La 30 aprilie 2025, Federația Română de Box (FRB) a luat o decizie istorică în cadrul Adunării Generale Ordinare, votând în unanimitate afilierea la World Boxing, organizația mondială recunoscută oficial de Comitetul Internațional Olimpic (CIO). Această mișcare, susținută de cei 81 de reprezentanți ai cluburilor prezenți, marchează un pas crucial pentru păstrarea boxului românesc pe scena olimpică, în special pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028 (LA28). Decizia vine în contextul retragerii recunoașterii Asociației Internaționale de Box (IBA) de către CIO în 2023, din cauza problemelor de guvernare, finanțe și etică.

După ani de incertitudine privind viitorul boxului la Jocurile Olimpice, cauzată de controversele legate de fosta Asociație Internațională de Box (IBA/AIBA), România se alătură astfel valului de aproape 90 de națiuni care au optat pentru noua structură globală susținută de CIO.

De ce a fost necesară această schimbare?

Pentru a înțelege importanța acestei decizii, trebuie să ne întoarcem puțin în timp. După ce CIO a suspendat IBA în 2019 și i-a retras recunoașterea în 2023, boxul a fost gestionat direct de CIO la Tokyo 2020 și Paris 2024, dar statutul său pentru LA 2028 era incert.

Continue reading