După 12 reprize ce au curs într-o singură direcție, Alexander Povetkin a fost declarat câștigător cu 120-108, 120 – 107 și 119-108 continându-și cursa pentr un nou meci de titlu mondial.

Bucuria de la final a lui Cristian, a arătat că obiectivul lui a fost să rămână în picioare până la final, fiind probabil conștient că e aproape imposibil să bați un Povetkin în formă la el acasă. El a jucat la siguranță, dacă poți să spui asta în box, deschizându-se foarte puțin pentru a nu fi prins pe viteza superioară a rusului.

Rarele ieșiri din gardă au arătat că ascensiunea lui din ultima vreme nu e deloc întâmplătoare, el reușind să-i învinețească fața mai titratului adversar.

Dacă ar fi fost mai agresiv, dacă ar fi stat mai mult la bătaie, toate acestea sunt supoziții fără rost. Dacă ai fost măcar o dată în ring cu un adversar mai tare ca tine, atunci știi despre ce vorbesc.

Există totuși un aspect asupra căruia aș insista și care cred că ar fi echilibrat puțin balanța fără să compromită apărarea boxerului nostru: JABUL. Cristi a folosit foarte puțin directa cu brațul din față, lucru care i-a dăunat mult. Asta a făcut pe de o parte ca Povetkin să se poată apropia în distanța ce i-a fost confortabilă, iar pe de alta ca loviturile lui Cristi să fie extrem de puține așa încât el să nu poată revendica nici o repriză.

Aici cred eu că ar trebui să lucreze repede și mult, pentru că dacă-și consolidează jabul, am putea avea un Ciocan în cea mai bună versiune a sa, care ar putea pune probleme multor boxeri din fruntea ierarhiei.

În rest, mi-a plăcut foarte mult să văd un turc ducând steagul României, să aud imnul național în Rusia și să constat că românul și-a reasumat naționalitatea.