Deși inițial trebuia să lupte cu columbianul Francisco Cordero (38-13-0), Ronald a împărțit ringul cu un luptător local, Miguel Angel Vasquez (10-11-0) de care a trecut fără emoții în trei reprize dominate clar de român. Partea bună e că Ronald a revenit în ring după mai bine de doi ani de pauză, mai puțin bine e că o face la un nivel mult sub potențialul său. Sper să nu îi ia foarte mult să ajungă acolo unde ni-l dorim cu toții, pe marile ringuri ale Americii, în compania unor adversari demni de talentul pe care îl are.
Cinci ko-uri și doar două meciuri încheiate la decizie au fost aseară în gala Spiritul Bulgariei de la Plovdiv. O gală bine organizată pe timp de criză, Din fericire pentru noi, boxerii noștri au fost printre învingători, Bogdan Dinu și Daniel Buciuc terminându-și adversarii înainte de limită.
Primul care a urcat în ring a fost Daniel care a avut înaintea sa un maghiar experimentat dar mult sub nivelul lui la toate capitolele. Laszlo Fekete și-a încercat șansa cu câteva overhanduri cu brațul din spate dar Daniel a controlat bine distanța și a dictat ritmul. Prima directă hotărâtă de dreapta l-a pus pe maghiar la podea după mai puțin de o jumătate de minut de la startul partidei. Fekete se ridică, se aruncă cu toate forțele în atac dar mai culege două contre care îl fac pe arbitru să anunțe finalul după doar o jumătate de repriză.
Bogdan Dinu s-a jucat ceva mai mult cu neamțul Bluemle în ceea ce a fost practic main eventul galei, dar fără ca soarta partidei să fie pusă vreo secundă sub semnul întrebării. A controlat distanța, a boxat solid lovind variat, i-au mers bine loviturile cu brațul din față și un-doi-urile, iar în momentul în care a apăsat pe accelerație și a pus greutate în lovituri, reduta adversarului a cedat. Numărat în repriza a doua de trei ori după o combinație jab-directă de dreapta la corp, o serie de croșee de stânga și încă o dreaptă apăsată la abdomen, arbitrul s-a văzut nevoit să îi oprească suferința.
Două victorii românești și două promisiuni că se poate mai mult. Aștept să îi revedem cât mai curând în ring în meciuri care să îi așeze pe locurile meritate în ierarhiile mondiale.
E greu de înțeles pentru mine cum poate ajunge un boxer de valoarea lui Ricardo Snijders, deși îmi e foarte greu să îi spun așa, la un palmares de 18 victorii, doar o înfrângere, în primii două sute de pugiliști ai lumii și în meci de centură destul de importantă.
Un băiat care la prima lovitură ridică piciorul din față, ce nu dă o dreaptă calumea deși era clar că asta era singura lui șansă în fața tancului Dubois, care cade din tot felul de lovituri existente și inexistente, nu se poate numi sub nici o formă profesionist. Cunosc boxeri cu înfrângeri multe care își respectă statutul și luptă pentru onoarea lor de fiecare dată când pășesc între corzile ringului.
Lupte ca acestea nu ar trebui aprobate de comisii. Fac rău boxului și pun în pericol sănătatea cetățeanului aflat în locul greșit.
Eu sper ca vreun prieten binevoitor al lui Snijders să îi spună să își direcționeze energiile spre alte domenii unde șansele de afirmare să fie mai în concordanță cu aptitudinile lui.
Sigur că boxul are nevoie și de boxeri de duzină, pe spatele cărora viitorii campioni să își croiască viitorul, dar există totuși niveluri sub care nu ar trebui să fie coborâtă ștacheta exigențelor.
Ce meci ….. ce desfășurare ….. ce final. Frumusețea și magia boxului s-au mai arătat o dată în toată splendoarea pe arena din Brentwood.
Dacă ați simțit azi noapte că se clatină clădirea, a fost upercutul lui Povetkin din debutul reprizei a cincea. O lovitură care parcă a adunat toate frustrările strânse de-a lungul atâtor ani în care nu și-a manifestat potențialul și nu a îndeplinit așteptările milioanelor de oameni care credeau în el.
“Singurul lucru care s-a schimbat în zece ani, a fost seriozitatea cu care mă antrenez” spunea Povetkin înainte de partidă. Și lucrul ăsta în sfârșit s-a văzut.
Dădeam în prefața meciului trei scenarii posibile. Meciul de aseară le-a parcurs pe toate. Mai întâi au fost reprizele 1-3 de box inteligent al lui Whyte. Din spatele unui jab mai bun, a ținut distanța și l-a lovit eficient pe rus, câștigând începutul de meci. Lucrurile păreau să meargă pe făgașul cel mai probabil.
Vergil Ortiz Jr, 22 de ani, de 7 ori campion național la amatori, campion olimpic la juniori în 2013, la profesioniști 16 victorii, toate înainte de limită. Așa arată CV-ul unui viitor campion.
Fără antrenorul Robert Garcia în colț, acesta fiind depistat pozitiv cu Covid la unul din teste, Ortiz și-a văzut de treabă în această dimineață și l-a destructurat piesă cu piesă timp de șapte reprize pe Samuel Vargas (31-6-2). Agresiv de la primul sunet al gongului și până arbitru a fluturat brațele pentru stoparea măcelului, Ortiz și-a respectat statutul de viitoare vedetă. Rapid, precis (48% – rata de lovituri care și-au atins ținta din total), nelăsând nicio secundă lucrurile la voia întâmplării, a ales în permanență cele mai bune traiectorii pentru a ajunge la figura lui Vargas, producându-i cea de-a treia înfrângere înainte de limită și trecându-și astfel numele într-o companie selectă alături de Errol Spence Jr și Danny Garcia.
Imediat după partidă, americanul le-a aruncat mănușa lui Keith Thurman și Danny Garcia, declarându-se dornic și pregătit să treacă la un nou nivel.
Ajuns main-event după ce meciul Miguel Marriaga vs. Mark John Yap a căzut, Yap rupând cântarul cu patru kilograme peste greutatea admisă, Felix Verdejo a impresionat încheind socotelile cu Will Madera în chiar prima repriză.
Ajuns la a cincea victorie cnsecutivă după șocul pe care i l-a aplicat Antonio Lozada Torres în 2018, Verdejo a prins curaj și i-a provocat pe toți deținătorii de centuri, cu dedicații speciale pentru Vasyl Lomachenko la care are de răzbunat o înfrângere de la amatori.
Din păcate Răzvan nu a reușit să producă surpriza în fața nigerianului Efe Ajagba, deși și-a jucat corect cartea și a a rătat mai multă voință decât în ultimele partide. Deficiențele pe care eu unul le-am arătat în trecut în ceea ce privește stilul său nu au fost remediate făcând misiunea imposibilă în fața unui boxer de forță așa cum este Ajagba.
Susțin în continuare că este de neacceptat ca un boxer cu alonja lui să nu aibă cea mai importanță lovitură din box, jabul. După mai bine de opt reprize, Răzvan a avut doar 2 (două) jaburi care și-au atins ținta. Neavând mijloace de a pune distanță între el și adversar, a fost ușor pentru Ajagba să-și joace cartea forței, pedepsindu-l pe Răzvan în dese rânduri. Riposta românului a fost episodică, loviturile lui nefiind în niciun moment în măsură să pună probleme, făcând deznodământul partidei doar o chestiune de timp.
Că se poate, a arătat Robert Helenius in main eventul galei. Un boxer rigid în trecut, de la care eu unul nu mai aveam nici un fel de așteptări în afară de knockouturi încasate. Dar omul s-a întors reîncărcat, parcă mai flexibil ca în trecut și cu siguranță mai determinat și a zdrunzinat lumea boxului și tototadă palmaresul imaculat al polonezului Kownacki pe care l-a trimis în lumea viselor în rundul 4.
Între lungi serii de înfrângeri, mai apare și câte o rază de lumină pentru boxul românesc. Una din ele a fost adusă ieri de Robert Jitaru care participă la puternicul turneu Bocskai Memorial de la Debrecen, însoțit de antrenorul George Perțea.
În primul tur, Robert l-a înfruntat pe reprezentantul gazdelor Bernath Laszlo, pe care l-a învins printr-o evoluție frumoasă și dătătoare de speranțe. După două reprize controlate de Robert, în ultima rundă românul l-a căutat la ficat pe adversar, reușind să îl pună la podea în două rânduri înainte ca arbitrul să parafeze finalul întâlnirii.
Testul adevărat pentru reprezentantul nostru va veni în turul următor, când va da piept cu experimentatul francez Samuel Kistohurry care a trecut și el de un maghiar tot înainte de limită.
Doar de 2 minute și 24 de secunde a avut nevoie Mihai Nistor pentru a încheia conturile cu mexicanul Jaime Solorio. Mihai e încă în perioada de rodaj și construire a palmaresului care să-i permită să urce mai repede spre top, motiv pentru care adversarii sunt mult sub nivelul lui.
E bine că își respectă statutul și nu stă la discuții foarte mult, pentru că așteptările de la el sunt mari iar eticheta de cel care l-a învins pe Anthony Joshua apasă greu pe umerii lui.
În această dimineață Mihai Nistor a debutat în boxul profesionist printr-o victorie prin knockout în repriza a treia după un croșeu puternic de stânga în urma căruia adversarul său, mexicanul Christian Mariscal nu a mai putut continua.
Statistica arată o dominare totală, așa cum de altfel era de așteptat. Mariscal și-a dat loviturile cele mai bune în prima repriză, provocându-i o sângerare boxerului nostru și a avut câteva lovituri reușite și în rundul doi.
Mihai nu a fost atât de clar cum mi-aș fi dorit, dar emoțiile debutului pot fi o explicație plauzibilă. El trebuie să analizeze cu atenție partea tehnico-tactică a boxului său și eventual să facă ceva ajustări fiindcă această luptă la baionetă va fi tot mai greu de dus pe măsură ce nivelul adversarilor va crește.
Deocamdată însă e bine, victoria a venit, a fost înainte de limită așa cum trebuia, iar Mihai a făcut primul pas în ascensiunea spre top. Felicitări.
Magazin de ring 