Prima întrebare care se pune ori de câte ori se parafează o revanșă este “răzbunare sau reeditare?”, așa stând lucrurile și în cazul meciului de sâmbătă seara dintre Joe Joyce și Zhang Zhilei. Am văzut pusă și problema finalului de carieră în cazul în care Joyce pierde din nou, dar aici tind să cred că întrebarea este una mai mult cu nuanțe retorice, la 38 de ani, dacă va fi expus din nou de un boxer de 40 de ani care nu a bătut niciun nume de rezonanță, fiind greu de crezut că va mai crede cineva în steaua lui Joyce, aici incluzându-l chiar și pe el.

Din punctul meu de vedere englezul nu-și pune la bătaie cariera, aflată pe partea descendentă, cât orgoliul grav rănit de faptul că prima înfrângere i-a fost aplicată într-un meci pe teren propriu în care pornea mare favorit și care ar fi trebuit să-i îmbogățească moștenirea, o eventuală victorie având să-i asigure mai mult un somn liniștit decât să-i deschidă alte uși spre glorie.

Visul lui actual de a-l bate pe Zhang ca mai apoi să atace titlurile lui Usyk pare la fel de realizabil ca o victorie a naționalei de rugby împotriva Africii de Sud. O victorie la Zhang ar mai prelungi speranțele și i-ar mai aduce un meci două, dar la modul la care a fost expus nu-l văd să treacă granițele Regatului.