În ceea ce la prima vedere mi-a părut un mesaj generat cu ajutorul inteligenței artificiale, dar care ulterior a fost preluat de toate marile site-uri de știri pugilistice, după o carieră care sfidează orice criteriu clasic de evaluare, Oleksander Usyk a anunțat că renunță la ultimele centuri mondiale pe care le deținea la categoria grea. Motivul? În viziunea lui, timpul aparține unei noi generații.

Într-un sport în care fiecare centură înseamnă bani, influență și putere de negociere, gestul lui Usyk pare absurd prin simplitatea lui. Dar tocmai această simplitate spune multe despre omul care a redefinit boxul modern.

Campionul care nu a avut nevoie niciodată să fie cel mai mare

Muhammad Ali avea viteza brațelor și jocul de picioare, George Foreman forța, Larry Holmes jab-ul, Mike Tyson demența din privire și instinctul de killer format de viața grea de pe stradă.

Oleksandr Usyk nu a intrat niciodată în ring fiind cel mai mare om dintre corzi și nici cel mai fioros. De cele mai multe ori era mai scund, mai ușor, aproape banal din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, de fiecare dată, la final, a fost omul cu mâna ridicată, pentru că arma lui principală nu a fost lovitura devastatoare sau avantajul fizic, ci inteligența.

Privindu-l, ai impresia că urmărești un jucător de șah care mută piesele cu două mutări înainte ca adversarul să înțeleagă poziția de pe tablă. Fiecare pas avea un scop; schimbările de unghiuri veneau exact la momentele potrivite; pumnii plecau cu exactitate la milisecunda stabilită. Reprizele lui, exerciții de răbdare și disciplină.

Își dezmembra tactic fiecare adversar până când nu mai rămânea nimic din el.

Dubla performanță care îl așază printre nemuritori

Usyk a devenit campion mondial incontestabil la cruiserweight, apoi a urcat într-o categorie pentru care, evident, nu era croit și în care aproape toți adversarii îl surclasau la kilograme.

Ceea ce pentru cei mai mulți ar fi însemnat sfârșitul, pentru el a fost doar începutul unei noi legende.

L-a învins pe Anthony Joshua de două ori. A devenit primul om care l-a învins pe Tyson Fury și i-a destrămat aura de invincibilitate. L-a învins din nou în revanșă. A trecut și de Daniel Dubois, într-o confruntare care a stârnit controverse, dar pe care a reglat-o fără dubii ulterior.

Privind în urmă, este greu de găsit o provocare majoră pe care să fi evitat-o. Într-o eră în care negocierile durează uneori mai mult decât pregătirea pentru meci, Usyk și-a construit moștenirea acceptând luptele pe care ceilalți încercau să le amâne.

Un gest aproape dispărut din box

Boxul profesionist nu este construit pe generozitate. Centurile înseamnă taxe de sancționare, statut, putere, influență, motiv pentru care istoria abundă în campioni care au păstrat titlurile până în clipa în care organismele mondiale i-au obligat să renunțe la ele sau până i-a învins adversarul imbatabil, timpul.

Usyk a ales alt drum. A declarat că își dorește ca următoarea generație să nu fie obligată să aștepte după un campion până la finalul carierei. A ales singur momentul, iar acest lucru spune multe despre felul în care privește sportul.

Sfârșitul unei ordini

Când l-a învins pe Tyson Fury și a devenit primul campion incontestabil al erei cu patru centuri la categoria grea, părea că boxul recâștigase ceva ce pierduse de zeci de ani.

Claritate. Un singur campion. O singură coroană. Astăzi, acea ordine dispare. Centurile pornesc din nou pe drumuri diferite, fiecare organism mondial își va desemna propriul campion, iar promotorii vor începe din nou să-și frece mâinile de bucurie. Categoria grea intră într-o perioadă pe cât de confuză, pe atât de fascinantă.

Cine sunt avantajații?

Primul nume care apare inevitabil este Agit Kabayel. Germanul și-a câștigat locul prin răbdare, nu prin marketing. Ani la rând a acceptat eliminatorii și adversarii incomozi, fără să beneficieze de atenția mediatică rezervată altora. Astăzi, răbdarea lui poate fi răsplătită cu un titlu mondial.

Dar nu este singurul.

Dintre Moses Itauma și Filip Hrgović se va alege un alt candidat pentru o centură. Fabio Wardley continuă să urce spectaculos. Frank Sanchez încă visează la șansa pe care Cuba o așteaptă de ani întregi, iar Anthony Joshua și Tyson Fury rămân suficient de importanți încât orice revenire în cursa pentru titluri să schimbe instantaneu întreaga ecuație.

Pentru prima dată după mulți ani, categoria grea nu mai are un singur rege. Are din nou o întreagă listă de pretendenți.

Ultimul dans

Usyk a lăsat să se înțeleagă că mai dorește un singur meci, pentru a închide cercul și a întregi legenda.

Va fi împotriva unui boxer de elită, va oferi o revanșă spectaculoasă sau va prefera un meci-eveniment care să marcheze simbolic finalul unei cariere irepetabile?

Oricare ar fi alegerea, un lucru pare sigur. Publicul nu va cumpăra bilete pentru centurile puse în joc, ci pentru a-l vedea pentru ultima dată pe legendarul Oleksandr Usyk.

Centurile pleacă, moștenirea rămâne

Centurile își schimbă proprietarii. Gloria nu.

Peste douăzeci sau treizeci de ani, indiferent la brâul cui vor sta centurile mondiale, statisticile vor consemna că Oleksandr Usyk a fost campion olimpic, campion mondial incontestabil la cruiserweight, campion mondial incontestabil la heavyweight. Neînvins.

Ele însă nu vor putea surprinde complexitatea și caracterul unui om care, într-o perioadă în care majoritatea luptă să păstreze fiecare privilegiu cât mai mult timp, a ales să spună simplu: „Este timpul ca și alții să lupte pentru aceste centuri.”

Categoria grea merge mai departe. Vor apărea campioni noi. Noi rivalități se vor naște și tranșa în pătratul magic.

Însă perioada în care un fost campion olimpic din Simferopol a demonstrat că inteligența poate învinge masa corporală, că disciplina poate învinge forța brută și că măreția nu are nevoie de zgomot pentru a fi recunoscută, va rămâne una dintre cele mai frumoase epoci din istoria boxului.

Oleksandr Usyk a eliberat tronul. Dar locul său în istorie nu poate fi ocupat de nimeni.