• Despre

Magazin de ring

~ blog de atitudine sportivă

Magazin de ring

Author Archives: Cristian Nechita

S-a stabilit data pentru Vasyl Lomachenko – George Kambosos

15 Monday Jan 2024

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

Australia, George Kambosos, Vasyl Lomachenko

Conform lui Mike Coppinger de la ESPN, Vasyl Lomachenko și George Kambosos se vor lupta pentru centura IBF a categoriei lightweight (61.2 kg) pe data de 12 mai în Perth, Australia.

De multă vreme se discută despre un meci între cei doi, primele știri apărând încă din 2022, dar izbucnirea războiului din Ukraina a decalat planurile. Până la urmă se pare că s-a căzut la un acord și vom avea întâlnirea venită cumva natural în carierele amândurora.

Fiecare vine după un ultim meci controversat, Lomachenko fiind învins după o decizie mult discutată la Devin Haney în luna mai a anului trecut, iar Kambosos după o victorie de casă, contestată de mulți, în fața temerarului Maxi Huges. Amândoi au nevoie să confirme pentru a-și mai prelungi carierele suferinde.

Prima șansă o are evident Lomachenko, care este de departe boxerul mai complex și mai complet.

Demolatorul Beterbiev, declarație de forță în fața lui Smith. (video)

14 Sunday Jan 2024

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 4 Comments

Tags

Artur Beterbiev, Callum Smith, Dmitry Bivol

Artur Beterbiev a spulberat azi dimineață speranțele adversarului său, Callum Smith și totodată ultimele îndoieli asupra forței sale ieșite din comun, dominându-l la toate capitolele pe englez și reușind ceea ce nu au putut niciunul din ceilalți treizeci de adversari, să-l finalizeze înainte de limită.

Acuratețea incredibilă a loviturilor rusului a făcut diferența foarte devreme în meci, producând urme vizibile pe fața lui Smith, al cărui limbaj corporal trăda dificultatea în care se afla. Ca să vă faceți o idee despre diferența timpurie dintre cei doi, statistica primei reprize arăta 20 de lovituri care și-au atins țina în dreptul rusului (din 54) în timp ce din cele ale englezului doar 6 au ajuns în locul dorit (din 57).

Smith și-a jucat șansa onest, a încercat să stea în câteva schimburi în speranța că va prinde lovitura decisivă, dar Beterbiev a controlat perfect distanța, destructurând atacurile adversarului său și declanșând iureșul loviturilor devastatoare ori de câte ori i se ivea oportunitatea.

Din spatele unui jab perfect, torpilele lui Beterbiev au lovit în plic atât corpul cât și capul lui Smith, în repriza a 7-a, o contră scurtă de dreapta dată după un jab obosit al englezului pecetluind finalul unei demonstrații de forță. Și cum în box fiecare succes deschide o nouă ușă, întrebarea care prinde contur este cine va câștiga dintre Artur Beterbiev și Dmitrii Bivol în ceea ce ar trebui să-l decidă pe campionul incontestabil al categoriei light heavy? Să sperăm că vom afla răspunsul anul acesta.

Videoclipul zilei: Prefață Beterbiev vs Smith

11 Thursday Jan 2024

Posted by Cristian Nechita in Video

≈ Leave a comment

Tags

Artur Beterbiev, Callum Smith

Amansio Paraschiv își face debutul în Anglia.

10 Wednesday Jan 2024

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

Amansio Paraschiv, box profesionist

Pe 10 februarie Amansio Paraschiv va disputa cel de-al șaselea meci din boxul profesionist. Dacă primele cinci au avut loc pe ringuri din țară, acum încearcă o altă abordare, mai profesionistă, alegând să lupte în Regatul Unit sub managementul companiei Top Tier Boxing.

Adversarul său va fi un mexican naturalizat în Spania, Fernando Valencia, care are o experiență de 11 în boxul profesionist, perioadă în care și-a încrucișat mănușile cu nume cunoscute, ca Chris Kongo (locul 35 mondial și fost deținător al centurii WBC International), Bradley Skeete sau Bruno Bredicean.

Cu cinci victorii și fără înfrângere, Amansio ocupă la momentul actual locul 297 dintr-un total de 1573 de boxeri la categoria mijlocie (72.6 kg) și dacă va avea un an bogat în meciuri, ar putea intra cu ușurință în prima sută, acolo unde lucrurile încep să devină cu adevărat palpitante. Mult succes Amansio în această nouă etapă a carierei!

De unde poți să iei biletele?

Biletele pentru gala din Bretnwood de pe 10 februarie pot fi achiziționate direct prin intermediul lui Amansio, care le va livra personal doritorilor din Londra și se va fotografia cu fanii care îl vor susține pentru acest meci.

P. S. Și ca să vă faceți doar o idee despre cât de prost stă boxul profesionist la noi, în săptămâna în care este programată și gala din Brentwood Center în care boxează Amansio, în Marea Britanie au loc 8 gale de box profesionist, mai mult decât în 3-4 ani în România.

Meciul săptămânii: Artur Beterbiev – Callum Smith. Poate englezul să producă surpriza?

09 Tuesday Jan 2024

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 2 Comments

Tags

Artur Beterbiev, box profesionist, Callum Smith

La finalul acestei săptămâni, în locul unde acum câțiva ani Lucian Bute aprindea tribunele, se va desfășura un alt meci de cinci stele cu un alt protagonist în primplan. După erele Bute, Pascal sau Adonis Stevenson acum e rândul lui Artur Beterbiev să fie înfiat de tribunele canadiene în chip de erou. Trei din cele mai importante patru centuri sunt la brâul rusului, care le va pune pe toate în joc în fața englezului Callum Smith pe arena Centre Videotron din Quebec. Cea de-a patra, WBA, este în posesia lui Dmitrii Bivol, cu care se prefigurează un supermeci de unificare în cazul unei victorii cu Smith. Ar fi ghinionul ghinionului ca după atâția ani de pregătiri Beterbiev să piardă acum și să ruineze mult dorita unificare.

Programată inițial în august anul trecut, întâlnirea dintre cei doi a căzut din cauza unei infecții dentare a lui Beterbiev.

Tot el pornește favorit și acum, provocarea constând în faptul că adversarul său nu a fost învins niciodată înainte de limită. Smith are o singură înfrângere, la puncte, în fața lui Canelo Alvarez după 12 reprize în care a rezistat eroic asalturilor mexicanului, nepunând însă mari probleme în atac. Beterbiev va miza pe stilul binecunoscut de tăvălug, călcându-l pe englez atâta timp cât va dura meciul și căutând loviturile tari cărora le-au picat victime toți cei care s-au încumetat să-l provoace.

Continue reading →

Arbitrul strică revenirea lui Vergil Ortiz Jr. (video)

07 Sunday Jan 2024

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

DAZN, Fredrick Lawson, Golden Boy Promotion, Vergil Ortiz Jr

După mai bine de 15 lunid e absență din pătratul magic, timp în care a traversat o varietate de probleme, cochetând după cum a spus chiar cu retragerea din activitate, Vergil Ortiz Jr (20-0-0, 20 KO) a revenit în ring să facă ceea ce îi place și la ce se pricepe. Considerat ani la rând prospectul anului și ajuns la maturitate și un palmares de invidiat, toate cele nouăsprezxece meciuri disputate câștigându-le înainte de limită, Ortiz a intrat cu gânduri mari printre corzi în această dimineață hotărât să-și arate din nou măiestria în fața ganezului Fredrick Lawson (29-4-0, 22 KO).

Din păcate cel care a ieșit în primplan a fost reputatul arbitru Tony Weeks, care i-a stricat sărbătoarea lui Ortiz, oprind meciul după două minute și jumătate din prima repriză. A fost o lovitură bună a lui Ortiz care l-a pus pe piciorul din spate pe Lawson, americanul simțind momentul și sărind imediat pe adversar care s-a închis în gardă ermetică, departe însă de a fi terminat. Fără să stea pe gânduri, Weeks, care mai fusese luat la rost și anul trecut după ce s-a pus prematur între Rolly Romero și Ismael Barosso, a pus capăr spectacolului înainte ca acesta să înceapă, fiind fluierat la scenă deschisă de spectatorii din Las Vegas, care-și regretau banii dați pe bilete. La pensie, domnu Tony!

Undercardul a adus o surpriză de proporții, veteranul Ismael Barroso zrobind visele celui care tocmai semnase cu Golden Boy, Ohara Davies, printr-un knockout brutal în chiar prima repriză.

Mai multe nu vă spun, invitându-vă să urmariți mai jos momentele esențiale din gală.

Au semnat: Anthony Joshua vs Francis Ngannou în luna martie în Arabia Saudită

07 Sunday Jan 2024

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

Anthony Joshua, Arabia Saudita, Francis Ngannou, martie 2024

După debutul în box care a depășit toate așteptările, Francis Ngannou primește o nouă oportunitate la masa bogaților, acceptând lupta ce i s-a propus contra englezului Anthony Joshua. Partida urmează să aibă loc în Riyadh, Arabia Saudită în luna martie, data încă nefiind dezvăluită.

Promotorul lui Joshua, Eddie Hearn, a confirmat informația completând că o primă conferință de presă va avea loc pe 15 ianuarie în Londra. Hearn a mai spus că după înfrângerea lui Deontay Wilder la Joseph Parker, s-a văzut obligat să ajusteze planurile de viitor, Ngannou fiind ales dintre trei potențiali adversari, ceilalți doi fiind croatul Filip Hrgovic și chinezul Zhilei Zhang. Din punct de vedere pugilistic, pare decizia cea mai înțeleaptă pentru protecția lui Joshua, în ciuda evoluției impresionante a lui Ngannou în fața lui Tyson Fury în octombrie anul trecut, când a reușit un meci fenomenal care a culminat cu knockdown-ul administrat în repriza a treia după un croșeu puternic de stânga, nigerianul fiind limitat din punct de vedere a exprimării, având la fel ca în primul meci șansa puncherului, una, e drept, considerabilă dacă luăm în considerare slăbiciunea bărbiei englezului.

La fel ca în partida cu Fury, dacă Ngannou nu va reuși să decidă lucrurile înainte de limită, lipsa experienței și a științei de a câștiga reprize îi va face grea misiunea în fața unui Joshua al cărui stil a devenit defensiv și temporizator.

Încă nu e clar dacă partida va avea carcter oficial sau de demonstrație, în acest din urmă caz ea nefiind trecută în palmaresele celor doi sportivi.

Fără odihnă. Cosmin Gîrleanu boxează pe 3 februarie în Monterrey

06 Saturday Jan 2024

Posted by Cristian Nechita in Stiri, Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

3 februarie 2024, box profesionist, Girleanu Cosmin, Mexic

Ca prim gând la acest nou început, un sincer mulțumesc pentru timpul pe care l-ați petrecut aici în 2023 și un an nou fericit tuturor!

După ce a închis anul trecut cu o victorie frumoasă, tot Cosmin “El Mexicanito” Gîrleanu este cel care sparge gheața și în 2024, urmând să boxeze într-o gală ce va avea loc în Monterrey, Mexic, pe 3 februarie. Sacrificându-și sărbătorile în urmărirea visului de a deveni campion mondial, Cosmin nu și-a dat practic deloc mănușile din mâini după meciul cu Miguel Luna, rămânând conectat la tensiunea ringului printr-o scurtă perioade de antrenamente mai ușoare, pentru ca în primele zile ale acestui an să dea din nou drumul sparringurilor intense pentru a reintra în vârf de formă.

Adversarul lui Cosmin de pe 3 februarie va fi un mexican de 22 de ani, Andre Rodriguea Rayon, care are o experiență de 2 ani și 7 luni în ringul profesionist, timp în care a adunat cinci victorii și două înfrângeri.

Gala în care va boxa Cosmin are ca și cap de afiș meciul dintre vedeta companiei TM Boxing, dubla campioană mondială Kenia Enriquez (27-1-0, 11 KO) și Maria Salinas 26-9-6 (7 KO).

Hai Cosmine cu victoria cu numărul patru!

Cosmin Gîrleanu încheie anul în forță

19 Tuesday Dec 2023

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

box profesionist, Girleanu Cosmin, Mexic

Într-o gală desfășurată sâmbătă dimineața în Tijuana, Mexic, Cosmin Gîrleanu a obținut o victorie clară în fața lui Miguel Luna Tlapaya (5-10-1), ajungând la borna trei ca număr de victorii de când a făcut tranziția la boxul profesionist. Pentru cei care doresc să îl vadă pe Cosmin în acțiune, meciul lui poate fi urmărit aici.

Cosmin a controlat autoritar cele șase reprize programate fiind superior la toate capitolele. L-a mitraliat pe mexican din toate pozițiile cu lovituri de forță, dar acesta a refuzat să cadă. Într-o țară unde se boxează pentru supraviețuire, niciun meci nu este ușor, chiar și adversarii care par la prima vedere floare la ureche fiind permanent în căutarea loviturii care să-i scoată din anonimat.

Cosmin a arătat că știe acest lucru, rămânând calm pe întreaga durată a partidei, nepripindu-se în atac și neîncercând să forțeze knockoutul. A fost atent pe faza defensivă ieșind frumos după combinații și încasând extrem de puțini pumni. A lovit tare atunci când i s-a ivit ocazia, a stat și la schimburi când acțiunea a impus-o și a provocat în mai multe rânduri exclamații de apreciere din partea unui auditoriu obișnuit cu acțiunea.

La fel ca și comentatorii postului ESPN, arbitrii judecători au văzut la fel, trecând în contul sportivului nostru toate reprizele. Cu trei victorii din trei meciuri, Cosmin poate spune că 2023 a fost un an reușit, în care a crescut constant și care îi oferă pentru 2024 speranțe îndreptățite pentru a-și continua ascensiunea mult visată spre topul mondial. Felicitări !!

Videoclipul zilei: Abdullah Mason, candidat la KO-ul anului

20 Monday Nov 2023

Posted by Cristian Nechita in Video

≈ 8 Comments

← Older posts
Newer posts →

Calendar:

No upcoming events

Top comentarii:

radupidu's avatarradupidu on S.T. Gordon-cel mai misterios…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Flavius Biea a rezistat mai pu…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on ‘Il Capo’ atacă di…

Top popularitate

  • Lecţia de box: Apărarea de jab
  • Mayweather-Maidana, bătălia mănuşilor
  • Jake LaMotta
  • Rezistența mentală
  • Citatul zilei
  • Lecţia de box: Tipuri de gărzi non-clasice

Categorii

  • Ajut boxul (6)
  • Analize (149)
  • Antrenament (32)
  • Antrenament mental (5)
  • Box (56)
  • Box amator (18)
  • Burse (5)
  • Citatul zilei (35)
  • Dezvoltare personala (11)
  • Diverse (45)
  • Familie, sport, copii, sanatate (3)
  • Filme (7)
  • interviu (7)
  • Istoria boxului (1)
  • Istoria zilei (11)
  • K1 (2)
  • Lectia de box (22)
  • Medicale (1)
  • MMA (1)
  • Motivationale (14)
  • Nutritie (11)
  • performanta (5)
  • Q&A (2)
  • Recuperare (1)
  • Rezultate (15)
  • Scandaluri (2)
  • Statistici (11)
  • Stiri (534)
  • Tehnica (3)
  • Tehnologie (1)
  • Uncategorized (187)
  • Video (136)
  • Vieti distruse de box (1)
  • Vieti salvate de box (2)

Arhiva

Follow Magazin de ring on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

  • Florinel Duta's avatar
  • jurnaldecafenea's avatar
  • Dine Chef's avatar
  • Unknown's avatar
  • Cayden Carlson's avatar
  • Jada Sloan's avatar
  • Comparison Travel's avatar
  • Unknown's avatar
  • Unknown's avatar
  • Cookdeck's avatar

4Brands

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    • Magazin de ring
    • Join 38 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Magazin de ring
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...