• Despre

Magazin de ring

~ blog de atitudine sportivă

Magazin de ring

Author Archives: Cristian Nechita

Mihai Nistor urcă în ring pe 9 iulie

28 Monday Jun 2021

Posted by Cristian Nechita in Uncategorized

≈ 10 Comments

Mihai Nistor și-a a anunțat pe profilul de Facebook următorul pas al aventurii americane, începute cu doi ani și jumătate în urmă. El va urca din nou în ring pe 9 iulie, adversar urmând să-i fie americanul Colby Madison (9-2-2). Madison are șase victorii obținute înainte de limită, fiind învins de două ori, cel mai cunoscut nume din palmaresul lui fiind al italianului Guido Vianello (8-0-0), locul 54, în fața căruia a pierdut prin KO în prima repriză.

Ultimul meci al lui Mihai Nistor a avut loc în ianuarie 2020, atunci când a trecut de mexicanul Jaime Solorio. De la trecerea la profesioniști, el a înregistrat două victorii, ambele înainte de limită, cu adversari cu palmares pozitiv, ocupând la momentul acesta locul 272 în clasamentul boxrec al supergreilor.

Nu există decât un cuvânt de ordine: victorie, înainte de limită, mi-aș permite eu să completez.

Bogdan Dinu – Daniel Dubois, conferința de presă

03 Thursday Jun 2021

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 37 Comments

Tags

5 iunie, Bogdan Dinu, boxul romanesc, Daniel Buciuc, Daniel Dubois, Sport Extra

Sâmbătă seara, speranțele noastre renasc și se leagă de Bogdan Dinu, care va încerca să-i strice petrecerea de revenire englezului Dubois. Până la meci, a fost conferința de presă la care cei doi au apărut încrezători, stăpâni pe sine, respectuoși unul cu celălalt. Plăcut să auzi în sfârși un boxer român care înțelege ce i se spune în engleză și reușește să răspundă coerent la întrebările care i se pun.

Experiența mea va face diferența. Mă bucur să lupt în Marea Britanie, deoarece este cel mai bun loc pentru box în acet moment. Sunt fericit că sunt aici pentru o luptă de calibru. Am ocazia să lupt pentru această centură. Nu contează cine este adversarul. Vin să câștig, să iau centura și să plec acasă.

Bogdan Dinu

Am făcut echipă cu Shane și cred că sunt mai bun decât înainte. Am vrut să mă antrenez cu Shane. Cred că este un antrenor de top, unul dintre cei mai buni, care și-a dus elevii spre centurile mondiale. Am vrut pe cineva cu acea experiență. Aceasta este lupta de care aveam nevoie pentru a reveni cu locul în care pot performa și pentru a demonstra că m-am întors. Aveam nevoie de un test și nu voiam să revin cu un meci ușor. Acesta este următorul pas al călătoriei mele.

Daniel Dubois

Forță brută versus tehnică, tinerețe contra experiență. Va reuși Bogdan să profite de îndoiala pe care Joyce i-a plantat-o în minte lui Dubois? Va găsi soluțiile optime pentru a-i tempera avântul și a-l atrage în ape adânci acolo unde anii în plus petrecuți în ring să facă diferența? Sperăm că da.

Este un meci test pentru amândoi, cu presiunea pe umerii englezului, al cărui viitor stă atârnat de deznodământul și prestația de sâmbătă. Pentru Bogdan, lucrurile sunt ceva mai simple, el trebuind să arate în ce măsură e competitiv la acest nivel și până unde poate merge cu speranțele îndreptățite în alte confruntări care să-i definească moștenirea.

Reamintesc că gala al cărei eveniment principal este meciul Bogdan Dinu – Daniel Dubois și în care boxează și Daniel Buciuc, va fi transmisă în direct de postul Sport Extra sâmbătă, 5 iunie începând cu ora 21. Succes băieți!

Devin Haney sau victoria care te trădează

01 Tuesday Jun 2021

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 4 Comments

Tags

Devin Haney, Jorge Linares

May 29, 2021; Las Vegas, Nevada; Devin Haney and Jorge Linares during their fight at the Michelob Ultra Arena at Mandalay Bay in Las Vegas, Nevada. Mandatory Credit: Ed Mulholland/Matchroom.

Sunt întâlnite deseori în box succese care spun despre tine mai mult decât ți-ai dori să se afle. Una din ele a fost și duminică dimineața., când deși avea brațul ridicat la finalul celor douăsprezece runde, Devin Haney își făcuse cunoscute slăbiciuni nebănuite la începutul meciului. Seria pe care Linares i-a aplicat-o în ultimele secunde din repriza a zecea i-a schimbat mersul spre colț din cel al virtualului campion în unul sinuos, necoordonat, al omului care pierduse legătura cu baza.

Au urmat alte două reprize în cel intitulat prea curând star a practicat un box jenant, agățându-se repetat de adversar în huiduielile tribunei și sub oblăduirea unui arbitru mult prea indulgent, până la izbăvitorul gong de final. Lipsa de stil arătată la prezentare când a apărut în pantaloni scurți semănând cu un puști rătăcit pe maidan, a fost reeditată de un final de meci neconform cu pretențiile clamate și extinsă mai apoi dincolo de corzile ringului prin declarațiile de după, în care Haney ignora ceea ce văzuse o lume întreagă, spunând cu dezinvoltura omului decuplat de realitate că nu a fost afectat de lovitură.

Continue reading →

Daniel Buciuc boxează în Anglia pe 5 iunie

31 Monday May 2021

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 5 Comments

Tags

box profesionist, Daniel Buciuc, Sport Extra

Daniel Buciuc îl va însoți pe Bogdan Dinu în aventura londoneză, urmând să boxeze și el pe cardul în al cărui meci principal buzoianul îl va întâlni pe Daniel Dubois. Adversarul lui Daniel va fi englezul Naheem Chaudhry (Naeem Ali) 2-67-1, sportiv care în ciuda palmaresului modest, are meritul de a nu fi pierdut niciodată înainte de limită și dacă în ochiul iubitorului de box pretențios asta nu înseamnă foarte mult, cei care știu ce înseamnă box pentru supraviețuire, înțeleg că asta nu e foarte puțin lucru. Anglia e înțesată de luptători rezistenți, care câștigă o pâine fiind rampă de lansare pentru aspiranții la glorie. Ca să vă faceți doar o idee, Chaudhry a avut în anul 2019 …. 30 de meciuri, mai mult decât toți boxerii noștri profesioniști la un loc.

Pentru Daniel e o partidă de menținere în formă in care nu se pune problema învingătorului, boxerul nostru având o carte de vizită net superioară. Partea bună e că revine după șapte luni de absență din ring și că o face într-o țară și într-o gală cu vizibilitate, o evoluție bună putându-i deschide ușile de care cariera lui are la acest moment nevoie.

El ocupă locul 447 la categoria welter în clasamentul boxrec, cu 10 victorii, 5 dintre ele înainte de limită și nicio înfrângere.

Gala va fi transmisă în Romania de Sport Extra sâmbătă 5 iunie ora de începere nefiind încă specificată

Regele s-a întors

30 Sunday May 2021

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

box, ko, Nonito Donaire, Nordine Oubaali

Lasă-ți pumnii să-ți fie judecătorii

Jack Blackburn (1883-1942) – boxer american

Nonito Donaire a scris în această dimineață încă o pagină memorabilă în istoria boxului, devenind într-o manieră entuziasmantă, la 38 de ani și 204 zile, cel mai în vârstă campion mondial al categoriei 53.52 kilograme.

Iubitor al șanselor mici, exemplu al eleganței cu care și-a acceptat înfrângerile și a revenit după ele, Nonito primește o binemeritată recompensă a ambiției și seriozității cu care și-a tratat cariera. Oricum îmi era simpatic de mulți ani pentru frumusețea cu care pictează traiectoriile în ring și acuratețea stilului, dar mi-a intrat definitiv la inimă după meciul cu Inoue, când promițându-le băieților lui că se va întoarce cu trofeul, după un meci eroic pe care l-a pierdut cu onoare, și-a rugat adversarul să îi împrumute cupa câteva zile pentru a onora promisiunea făcută fiilor săi. Rafinat în ring, demn în afara lui, filipinezul este un adevărat model pentru aceia care mai cred în valori, o speranță pentru cei pe care viața îi mai învinge din când în când dar nu le îngenunchează spiritul.

Continue reading →

Manny, ultimul bal

22 Saturday May 2021

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 6 Comments

Tags

box, Errol Spence, Manny Pacquiao

Putea alege o retragere ușoară, cu adversari bătuți doar de faima și amintirile sale, dar nu a făcut-o. Ar fi putut alege pensionari pentru a-l conduce ultimii pași în ring dar a riscat cu tineri flămânzi pe care i-a pus la locurile lor în istorie. Ar fi putut adopta circul meciurilor demonstrative, bătându-se cu influenceri și staruri social media, dar a preferat varianta onoarei și a nevânzării de sine.

La fiecare răscruce, a mers pe varianta spartană, calea grea, la fel cum i-a fost tot drumul. O simplă privire pe meciurile din ultimii ani și vezi cum ar trebui să arate o carieră legendară. În ultimele zece meciuri, cinci dintre oponenți nu aveau nicio înfrângere. Parcurgând numele celor cu care a împărțit ringul în cei peste douăzeci de ani de carieră, îi cam vezi pe toți cei mari ai vremii sale: Marco Antonio Barrera, Juan Manuel Marquez, Erik Morales, Oscar De La Hoya, Ricky Hatton , Floyd Mayweather, Miguel Cotto, Shane Mosley.

Continue reading →

Wilder, distrugătorul de planuri

21 Friday May 2021

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 17 Comments

Tags

Anthony Joshua, Deontay Wilder, Oleksandr Usyk, Tyson Fury

Când trompetele se pregăteau să sune anunțul marelui meci de unificare dintre Anthony Joshua și Tyson Fury, de nicăieri a apărul Deontay Wilder cu o decizie judecătorească în mână, stricând petrecerea ce era gata să înceapă și obligându-l pe Fury să intre pentru a treia oară cu el în ring. Mișcare inteligentă la urma urmelor a americanului, care, oricum i-ar fi ieșit demersul, s-ar fi ales cu buzunarele pline, în una din variante și cu ceva pumni, dar tot ar fi meritat milioanele.

Nu e prima oară când Deontay profită de un contract prost făcut, stricându-i sâmbetele lui Fury, tot el fiind cel care l-a împiedicat pe englez să boxeze în decembrie cu Agit Kabayel, după ce covidul și o accidentare le amânaseră rematchul rematchului.

Din câte spune Bob Arum, promotorul lui Tyson, deturnarea a avut succes, episodul trei englezo-american urmând să aibă loc pe 24 august, în Statele Unite, la o locație ce va fi anunțată în curând.

Orizontul megameciului Fury-Joshua se îndepărtează și din cealaltă parte, Joshua rămânând fără adversar și fiind cel mai probabil obligat să își apere una dintre centuri, în prima poziție fiind o buturugă mai mult decât periculoasă în persoana lui Oleksander Usyk, așa că în loc de un meci pentru istorie, cel mai probabil ne vom alege cu două ale orgoliilor, după care doar prin minune ne vom mai putea găsi vreodată atât de aproape de unificarea totală a centurilor de la supergrea, prima din istorie cu patru titluri.

Ultima oară când toate centurile au stat la brâul unui singur om, a fost în aprilie 2000, după victoria lui Lennox Lewis la Evander Holyfield.

Cu cărțile pe față: Josh Taylor vs Jose Ramirez

20 Thursday May 2021

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 4 Comments

Tags

box, fite.tv, Jose Ramirez, Josh Taylor, undisputed

Din când în când, spre încântarea fanilor și dincolo de politici și intrigi, boxul pune pe ring tot ce are mai bun. Așa se va întâmpla duminică dimineața, când avem un eveniment rar și remarcabil, meci cu toate titlurile pe masă. Categoria super light (63.5 kg), protagoniștii, britanicul Josh Taylor (17-0-0, 13 KO), care are la brâu centurile IBF ȘI WBA și americanul Jose Ramirez (26-0-0, 17 KO), deținătorul celorlalte două titluri, WBC și WBO.

Doi boxeri de elită, neînvinși, aflați în apogeul carierei, se vor înfrunta pentru a decide cine va rămâne în istorie cu titulatura de undisputed, adăugându-și numele într-o companie selectă alături de cele ale lui Eddie Perkins, Carlos Hernandez, Sandro Lopopolo, Takeshi Fuji, Kostya Tszyu și Terence Crawford, predecesorii încoronați incontestabili ai categoriei super lightweight.

Josh Taylor – 30 ani

Boxer de gardă inversă, intră în joc cu 17 victorii, cele mai notabile la fostul campion IBF Miguel Vasquez, fostul campion WBC Viktor Postol, fostul campion IBF Ivan Baranchyk și fostul campion WBA Regis Prograis. Practică un stil de box eficient datorită presiunii pe care o pune pe adversar. Gama variată de lovituri pe care le stăpânește ține oponenții în aletă permanentă, neștiind dacă să se aștepte la un upercut sau croșeu, două din loviturile de bază.

Continue reading →

Buletin de ring 2021 – 137/365

17 Monday May 2021

Posted by Cristian Nechita in Stiri, Uncategorized

≈ 6 Comments

Tags

Bogdan Dinu, Cristian Ciocan, Jarrell Miller, Jose Valenzuela

  • Victoria cu numărul 26 pentru Cristian Ciocan – Într-o gală desfășurată în Germania, Cristian și-a trecut în palmares încă o victorie, în fața unui adversar modest, căruia însă nu i-a dat nici o șansă. Cu toate că a fost un meci de palmares cu final previzibil, e un lucru bun că a revenit în ring și mai ales că a arătat încă dorință. Polonezul Patrik Kowoll (7-25-0), a fost pus la podea de două ori în repriza a treia, înainte ca arbitrul să oprească întâlnirea. Cristian ocupă la acest moment locul 43 în clasamentul boxrec, nefiind clasat în primii 15 la niciuna din versiunile importante. Asta nu înseamnă că nu poate prinde meciuri serioase, palmaresul lui fiind unul remarcabil și evoluțiile din ultimul timp dătătoare de speranțe.
  • Jarrel Miller în România – Încă o dovadă că Bogdan Dinu tratează cu seriozitate întâlnirea cu englezul Dubois, este ultima apariție din cantonament. Fostul adversar, temutul Jarrel Miller, este cel care a venit să-l ajute pe Bogdan în pregătire. Adevărul e că loviturile de ciocan ale americanului sunt perfecte pentru ceea ce are nevoie Bogdan la acest moment, forța fiind principalul atuu și totodată pericol ce vine din partea lui Dubois.
  • Rețineți numele – Jose “El Rayo Valenzuela” poate că nu vă spune nimic în acest moment, dar ar fi bine să îl rețineți pentru că e foarte posibil să îl mai auziți pe viitor. Dacă cele 8 victorii obținute până acum la profesioniști nu spun foarte multe despre el, zvonurile că l-a pus în două rânduri la podea în sesiuni distincte de sparring pe consacratul Teofimo Lopez ar trebui să o facă. Duminică dimineața Valenzuela a făcut o declarație de forță oprindu-și adversarul, pe Nelson Hampton în chiar primul rund cu specialitatea casei, croșeul la corp. Mexican la origini, body-puncher veritabil, dacă omul este ceea ce pare, e doar o chestiune de timp până vom auzi la modul cel mai serios despre el.

Alexandru Jur pierde categoric cu McCarthy

15 Saturday May 2021

Posted by Cristian Nechita in Stiri, Uncategorized

≈ 4 Comments

Tags

Alexandru Jur, box, ko, Tommy McCarthy

Nu îmi face deloc plăcere să scriu articole ca acesta. Știu chinurile prin care trec boxerii, le cunosc multora dintre ei sacrificiile și viața grea pe care o au pentru a pune o pâine pe masa familiilor. Îi felicit de fiecare dată când văd onoare în evoluții, indiferent de rezultat. Oricât mi-aș dori, acum nu o pot face. În cazul meciului din această seară a lui Alexandru Jur nu atât înfrângerea e tristă cât maniera în care ea a avut loc. Diferența imensă între ce a promis și ce a arătat, face ca dezamăgirea să fie pe măsură. Cu un box extrem de subțire, care nu i-a reflectat palmaresul, fără nici o urmă de agresivitate sau dorință de a se ridica la înălțimea evenimentului, Alexandru a fost victimă sigură din prima și până în ultima secundă.

Am sperat ca evoluția din partida cu Svacina (pe care au am punctat-o egal) a fost o întâmplare nefericită pentru el și să fi învățat de acolo lucrurile care să-i permită o evoluție viitoare mai bună. N-a fost așa. Alexandru a arătat contra lui McCarthy un box cu care nu ar fi avut cum să câștige nici măcar o repriză, cu atât mai puțin un meci. Extrem de defensiv, cu un braț drept inexistent, permanent pe piciorul din spate, nu a emis pretenții în fața irlandezului căruia i-a îmbunătățit mult prea ușor rata victoriilor înainte de limită.

Continue reading →
← Older posts
Newer posts →

Calendar:

No upcoming events

Top comentarii:

radupidu's avatarradupidu on S.T. Gordon-cel mai misterios…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Flavius Biea a rezistat mai pu…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on ‘Il Capo’ atacă di…

Top popularitate

  • Rezistența mentală
  • Lecţia de box: Tipuri de gărzi non-clasice
  • Mayweather-Maidana, bătălia mănuşilor
  • Răzvan Cojanu participă la turneul Boxcino 2015
  • La revedere Big George

Categorii

  • Ajut boxul (6)
  • Analize (149)
  • Antrenament (32)
  • Antrenament mental (5)
  • Box (56)
  • Box amator (18)
  • Burse (5)
  • Citatul zilei (35)
  • Dezvoltare personala (11)
  • Diverse (45)
  • Familie, sport, copii, sanatate (3)
  • Filme (7)
  • interviu (7)
  • Istoria boxului (1)
  • Istoria zilei (11)
  • K1 (2)
  • Lectia de box (22)
  • Medicale (1)
  • MMA (1)
  • Motivationale (14)
  • Nutritie (11)
  • performanta (5)
  • Q&A (2)
  • Recuperare (1)
  • Rezultate (15)
  • Scandaluri (2)
  • Statistici (11)
  • Stiri (534)
  • Tehnica (3)
  • Tehnologie (1)
  • Uncategorized (187)
  • Video (136)
  • Vieti distruse de box (1)
  • Vieti salvate de box (2)

Arhiva

Follow Magazin de ring on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

  • jurnaldecafenea's avatar
  • Unknown's avatar
  • Unknown's avatar
  • Eugen Ionescu's avatar
  • Unknown's avatar
  • Cookdeck's avatar
  • Unknown's avatar
  • Unknown's avatar
  • Alexis's avatar
  • Tania's avatar

4Brands

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    • Magazin de ring
    • Join 38 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Magazin de ring
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...