… aș alege într-o dimineață cel mai la îndemână sat  înzăpezit și aș convoca lotul masculin de seniori la un “antrenament deschis”. Poate ar veni și tineretul. Mi-aș chema și adversarii să ajute dacă vor. Sunt convins că nu s-ar da deoparte nici prietenii dornici de mișcare și fapte bune. Aș încerca să conving sponsori și poate pe lângă lopeți aș face rost și de fonduri pentru ceva ulei, zahăr și apă minerală pentru cei blocați în case zilele acestea.

Am deszăpezi una-două-trei sau câte case am apuca într-o zi, am face câteva cărări pentru bătrâni, am împărți puțină apă și speranță celor aflați în nevoie. Nu aș face-o pentru presă, deși sunt convins că vestea s-ar duce repede. Nici pentru iluzoriul capital politic. Ci din solidaritate. Conștient fiind că binele făcut se va întoarce înzecit și că fiecare mână întinsă se va transforma în alte zece care mă vor ajuta.

Pentru că asemeni unei case vechi aflate sub zăpezi, și boxul românesc este izolat, împotmolit, blocat. Și nu poate ieși singur la liman. Are nevoie de prieteni, vecini, de oameni cărora le pasă. Dar pentru ca toți să pună mâna pe lopeți și să vină să mă scoată din necaz, trebuie ca și eu să le arat că nu trec impasibil pe lângă necazul lor.