Din păcate istoria meciului dintre Flavius Biea și Josh Kelly a fost una extrem de scurtă, Flavius fiind pus la podea după mai puțin de două minute de la primul gong în urma primei combinații mai sănătoase a britanicului. Părăsit atât de prematur de noroc, bărbie și voință, românul s-a ridicat prea lent pentru numărătoarea arbitrului de centru care a pus capăt unei lupte care practic nici nu apucase să înceapă.

Maniera în care s-a terminat aventura lui Flavius pune în evidență o realitate dureroasă pentru boxul românesc, decalajul semnificativ dintre ceea ce promovăm noi ca box și ceea ce se cere pe ringurile importante ale lumii. Pentru că aici nu este vorba doar de Flavius Biea, ci despre un întreg context în care boxul românesc profesionist se zbate fără structură, sparringuri de calitate, campionate interne solide sau o cultură modernă a performanței. Sportivii noștri, cu rare excepții, nu au acces la același nivel de pregătire, match-making și sprijin pe care îl primesc omologii lor din Marea Britanie, SUA, Mexic sau chiar Polonia și Kazahstan. Și chiar atunci când li se oferă șansa, prea obișnuiți cu zona de confort, nu rezistă rigorilor înaltei performanțe.

Inflația de titluri regionale a umflat cu speranțe false această bulă speculativă care era prevăzut că se va sparge la prima confruntare cu realitatea obiectivă. Ne confruntăm în mare parte cu boxeri de același nivel valoric sau mai scăzut, ceea ce nu ne pregătește pentru saltul către elita mondială, dar creează o falsă siguranță și o supraestimarea propriilor capacități.

Flavius Biea a avut curajul să urce în ring cu un adversar de clasă. Dar curajul, deși admirabil, nu poate înlocui un sistem care să-l pregătească să și câștige. Această înfrângere nu e doar despre un meci pierdut, ci despre un sistem care trebuie regândit din temelii dacă vrem rezultate de alt fel.

Imediat după încheierea partidei, într-un mesaj pe contul personal de Facebook, Flavius și-a anunțat retragerea din cariera de boxer, el urmând să-și continue proiectele legate de box în calitate de antrenor:

Cu lacrimi în ochi, pun punct unei etape din viața mea.

Din păcate, astăzi am suferit un eșec dureros – pentru mine, pentru familia mea și pentru toți cei care mă urmăresc și m-au susținut. A fost o zi grea, dar și un moment de conștientizare. Pentru mine începe un nou capitol în box. Voi rămâne aproape de acest sport, dar pun stop carierei mele de luptător. Mi-am dat seama că atât a fost pentru mine. Vârsta, nivelul actual și mulți alți factori m-au făcut să iau această decizie. O fac cu inima frântă, cu lacrimi în ochi, dar știu că dacă aș continua, n-aș mai putea fi cu adevărat prezent lângă familia mea, lângă copiii mei. Trec la o altă etapă. Cred că 28 de ani de box și-au spus cuvântul. Îmi cer iertare tuturor că nu am reușit mai mult. Poate unii au avut așteptări mai mari de la mine, dar atât am putut. A venit momentul să am grijă de familia mea și de cei care au fost mereu alături de mine. Voi rămâne în lumea boxului ca antrenor, lângă noile generații. Dar pentru mine, ca sportiv, e finalul. Nu am vrut niciodată să termin așa, dar simt că am dat tot ce am avut. Zarurile au fost aruncate.