Ce înseamnă “fără număr” în box sau cât mai câștigă în ziua de azi un aspirant la titlu?

Celor care mai văd boxul ca pe un sport care te îmbogățește sigur, fascinați fiind de mașinile și gacicile cu care se afișează Mayweather sau McGregor, le supun atenției un studiu de caz recent, bazat pe fapte reale și anume licitația pentru un meci eliminator (asta înseamnă că se bat primii clasați din versiunea respectivă) pentru centura IBF la categoria welterweight (66 kg) dintre Cody Crowley și Ekow Essuman.

Crowley are 30 de ani, un palmares de 22 victorii, 0 înfrîngeri fiind clasat pe trei în ratingul IBF-ului. Esuman, 35 de ani, neînvins și el având 19 victorii adunate în cei șapte ani de carieră profesionistă, este cllasat al patrulea, primele două poziții fiind neocupate. Deci doi boxeri cu palmarese excelente, aflați la apogeul carierei sau chiar dincolo de ea, se bat pentru a accede mai apoi la centura deținută de Terence Crawford. Câți bani credeți că vor câștiga în urma acestui meci?

Împreună, “șocanta” sumă de 63 000 $, adică 31 500 $ dacă banii s-ar împărți egal. Din aceștia, probabil vor rămâne cam cu jumătate în mână, deci pe la 16 000 $. Hmm? După mii de pumni și ani de slăbiri și sacrificii … Parcă sună mai bine adusul mașinilor de pe Franța, nu? Citeam mai demult că doar 3% din boxeri reușesc să trăiască de pe urma banilor câștigați în ring.

Sigur că speranțele lui Crowley șiEssuman de îmbogățire se leagă de meciul cu Crawford, dar până acolo e cale destul de lungă și întortocheată, campionul, aflat pe cai mari după victoria convingătoare la Errol Spence, nefiind foarte încântat să boxeze cu sportivi sub un anumit grad de notorietate, așa încât cel mai probabil va urma pentru ei o cursă lungă de urmărit himere și speranțe. C’așa-i în box.

Meciurile lui Sergio Martinez și Shakur Stevenson au picat din motive penibile

Într-o vreme în care boxul este și așa sărac în confruntări epice, pe lângă motivele obiective care anulează partidele, cum sunt accidentările sau îmbolnăvirile, apar multe altele care fac din acest sport o adevărată loterie a imprevizibilului. Mă enervează teribil să anunț o partidă care peste câteva zile este anulată fiindcă unul a fost prins dopat, adversarul nu mai vrea să boxeze pe banii ăia sau vine cu zece kilograme peste categorie.

Două din meciurile anunțate de mine pe blog în ultimele zile au fost anulate din cauze care frizează ridicolul. Sergio Martinez, omul care a reușit să învingă timpul fiind competitiv la 49 de ani, a fost la rîndul său învins și împiedicat să arate ce poate de un manager supărat. Așa cum spuneam, el primise și acceptase oferta de a boxa pe 25 noiembrie în Germania cu Etinosa Oliha pentru centura IBO, dar o neînțelegere cu cel care ar trebui să-i reprezinte în mod normal interesele, managerul Elvis Grant, i-a luat argentinianului această oportunitate. Martinez a anunțat că în aceste condiții se va retrage pe bune, nemaiavând niciun chef de antrenamente.

Și mai penibilă e povestea meciului Shakur Stevenson – Frank Martin, anunțat cu surle și trâmbițe, pentru ca doar câteva zile mai târziu să se afle că Martin nu mai vrea să boxeze, deși se pretinde cel mai bun din lume și urma să încaseze bursa carierei. Și ca absurdul să fie mai profund, Martin a ieșit deranjat de acuzațiile de lașitate, dar nu a dat niciun motiv solid pentru care se retrage din main event. Ce să mai înțelegi? Se vorbește că ar fi fost momit de un cec mult mai mare pentru o luptă cu Gervonta Davis, dar atunci de ce naiba a mai acceptat termenii contractului cu Stevenson? Unde e bărbăția de altădată? Unde e onoarea cuvântului dat?

Trăim un timp al ambalajului gol de conținut, în care sintagma “pentru a fi cel mai bun, trebuie să te bați cu cei mai buni” a devenit o simplă inscripție pe tricouri. Boxul modern se face în afara ringului, departe de principiile pe care marchizul de Queensberry le-a imaginat pentru acest sport cu pretenții nobiliare.

Încă un meci mare anul acesta: Shakur Stevenson și Frank Martin au ajuns la consens

Tags

,

O înțelegere care părea greu de realizat având în vedere pretențiozitatea celor două echipe care-i managerizează, pare că s-a finalizat totuși fără licitație, Shakur Stevenson (20-0-0, 10 KO) și Frank Martin (18-0-0, 18 KO) acceptând să-și pună în pericol palmaresele nepătate printr-un meci care va avea ca miză centura WBC la categoria 135 de lb. Datele vehiculate sunt 16 noiembrie în Las Vegas sau 9 decembrie în New York.

Dacă se vor semna contractele, va fi o înfruntare de calitate între doi excelenți tehnicieni ai aceleiași generații, înfruntare care va decide care din ei va merge mai departe în urmărirea visului și a banilor fără număr. Stevenson îl avea pe radar pe Devin Haney, dar acesta din urmă a ales să fugă la 140 lb și să accepte provocarea lui Regis Prograis, una cu un risc mult mai scăzut de a-i periclita poziția și palmaresul.

Această împerechere a locurilor 2 și 4 din topul WBC a fost impusă și din lipsă de alte opțiuni, Vasyli Lomachenko nemaifiind dispus să lupte anul acesta iar Isaac Cruz urmărind revanșa cu Gervonta Davis. Shakur va lua 60% din bursă, el fiind challanger obligatoriu, iar Martin se va mulțumi cu restul de 40% și oportunitatea de a zgudui lumea boxului cu o victorie de răsunet care l-ar trimite direct printre stele.

Antrenorul Brian ‘Bomac’ McIntyre arestat pentru port ilegal de armă pe aeroportul din Manchester

Tags

, ,

Cel mai în vogă antrenor al momentului, Brian McIntyre, a fost arestat pe aeroportul din Manchester pe când se întorcea în Statele Unite de la succesul pe care l-a avut cu Chris Eubank Jr. Se pare că prin bagajele lui a fost găsită o armă de foc fără acte, plus ceva gloanțe. Este dincolo de puterea mea de înțelegere cum oameni în toată firea pot face astfel de erori. Cum s-a gândit el că dacă în Statele Unite toată lumea are pistolul la cingătoare, de ce să nu-l ia și în Anglia, unde regimul armelor este puțin altfel, că dacă îl atacă cumva suporterii lui Liam Smith, să-i liniștească el cu câteva gloanțe. Bine că i-a câștigat Eubank, că altfel poate-l scotea pe acolo prin jurul ringului ca să facă dreptate.

Cum a reușit să-l aducă în Regatul Unit în aceleași bagaje fără probleme într-o vreme în care securizarea aeropoartelor pare la nivel maxim, este iarăși o întrebare legitimă la care probabil responsabilii aeroportului englez vor trebui să răspundă. Cert e că McIntyre a rămas în custodia organelor, urmând să aibă prima înfățișare pe 9 octombrie.

Bomac este cunoscut ca fiind antrenorul celebrului Terence Crawford și i-a mai avut sub palmare de-a lungul timpului pe Maurice Hooker, Jamel Herring, Robert Brant. El a fost contractat de Chris Eubank Jr să-l antreneze în ultimele patru săptămâni de cantonament a revanșei cu Liam Smith, alăturarea fiind, după cum s-a văzut, una fericită. Măcar acum are cine să-l viziteze după gratii.

Fără istoric. Chris Eubank Jr. și-a învins demonii și l-a distrus pe Liam Smith în revanșă

Tags

, , , ,

Multă lume se întreba ce poate face antrenorul Brian ‘BoMac’ McIntyre în doar patru săptămâni pentru a-i resuscita cariera lui Chris Eubank Jr. după umilința suferită în ianuarie în fața lui Liam Smith. Nu mare lucru, ar fi fost răspunsul logic. Dar iată că realitatea poate contrazice câteodată logica elementară și BoMac l-a pus bine în ghete pe Eubank, l-a instruit să respecte un plan de meci sigur, bazat pe jaburi și inițierea imediată a clinciului, plan care a funcționat la perfecție aseară pe arena din Manchester.

Totul a mers aiurea pentru Smith după victoria carierei. S-a accidentat repetat, revanșa fiind amânată în două rânduri de pe 17 iunie pe 1 iulie și apoi pe 2 septembrie. Între timp pare că a fost ajuns și de anii din buletin, fiind din primele secunde clar că nu mai este cel din ianuarie. Colac peste pupăză, s-a mai și accidentat la gleznă în debutul meciului, picioarele fugindu-i apoi în toate direcțiile numai spre adversarul său nu. Static, fără vlagă, unidimensional, a fost o victimă sigură pentru mai tânărul Eubank, statistica loviturilor care și-au atins ținta 193 la 33 în favoarea lui Eubank, fiind mai mult decât grăitoare în acest sens.

Continue reading

Errol Spence Jr. a activat clauza de revanșă cu Terence Crawford. Poate face mai mult?

Tags

, , ,

Brian McIntire, antrenorul lui Crawford, a confirmat că Errol Spence Jr. a profitat de clauza contractuală care prevede posibilitatea unui meci revanșă. Crawford nu a apucat prea mult să viseze la alte înfruntări legendare, el lansându-se deja în declarații curajoase despre dorința de a se bate cu învingătorul dintre Canelo și Charlo, că îi este pusă piedica de ultimul adversar care-l cheamă la rematch, nesatisfăcut cu umilința pe care a îndurat-o în prima întâlnire, care a fost oprită în repriza a 9-a după o succesiune de trei knockdownuri suferite de Spence și o bătaie soră cu moartea.

Poate face Spence mai mult în rematch? Răspunsul depinde de mulți factori, cel dintâi fiind categoria la care se va cădea de acord, dar din puntul meu de vedere va fi mai mult reeditare decât răzbunare. Mpdul în care a fosy umilit Spence, chiar deshidratat fiind, este unul care nu prea lasă loc de speranțe. Diferența de aptitudini, reflexe, forșă, inimă dintre cei doi a fost pur și simplu prea mare pentru a da speranțe reale că lucrurile ar putea arăta diferit într-o a doua întâlnire, chiar dacă aceasta va fi la 154 de lb, prima având loc la 147, o categorie mult prea mică pentru Spence. Mai sus de 154 nu cred că se pune problema să accepte Crawford, el fiind renumit ca un sportiv care-și cântărește extrem de atent deciziile ce-i privesc cariera.

Continue reading