Mâine seară e un meci important pentru boxul românesc. Meci pe care evident nu îl vom vedea pe niciunul din posturile TV românești, prea ocupate cu bălăcăreala zilnică și cu subiecte oligofrene dar care generează audiențe. Reprezentantul nostru Cristian Ciocan îl va înfrunta pe vărul celebrului Tyson Fury, mai puțin celebrul și spectaculosul Hughie Fury, într-un meci de 12 runde care va avea loc pe Newcastle Arena. În astfel de momente cutuma dictează să urăm succes sportivului nostru și să sperăm în șansele lui până la ultimul gong. Ca orice suporter înveterat și eu îmi doresc ca Cristian să câștige, dar ca de atâtea alte ori în ceea ce-i privește pe ai noștri, discutăm de probabilități defavorabile.

Nu am niciun scenariu viabil în care românul ar ieși învingător din ring, chiar în condițiile unei forme excelente și a unui meci bun făcut de el. Voi enumera în continuare motivele care în opinia mea îi diminuează lui Cristian șansele la câștig până la infinitezimal:

1. Terenul – chiar dacă Hughie Fury nu e fabrică de bani, el rămâne o speranță încă neafirmată și englezii își au grijă până la penibil ca afacerile să nu le fie stricate, cu prețul unor momente halucinante, așa cum a fost recenta decizie din partida fiului lui Ricky Hatton, Campbell, care bătut măr timp de 6 reprize de un adversar anunțat de meci cu șase zile înainte și care avea un palmares negativ (2 victorii, 6 înfrângeri) a fost recompensat cu o decizie la puncte care a sfidat cele mai elementare reguli ale bun simțului. Nu mă îndoiesc că dacă Hughie va avea nevoie de o mână de ajutor nu va primi de la arbitrii judecători. Deci va fi greu spre imposibil chiar dacă Cristi va face un meci bun.
2. Stilul – Cristian și-a asumat în ultimii ani, odată cu creșterea constantă în evoluții, rolul de învingător surpriză. Victoriile lui atunci când nu a fost favorit, au venit ori ca urmare a evoluției sub așteptări a adversarului (Erkan Teper, Michael Wallisch) sau prin lovituri solide în bărbii de sticlă (David Price, Leif Larsen). Când a avut oponenți valoroși, capabili să ducă un ritm susținut până la capăt (Alexander Povetkin, Tony Yoka, Luis Ortiz), i-a fost infinit mai greu să-și impună stilul de box. Nu e un sportiv de volum, croindu-și cu destulă dificultate drumul spre adversari în condiții de inferioritate fizică sau deplasare permanentă. Hughie e departe de valoarea celor enumerați mai sus, dar e capabil să facă meciuri înfiorător de fragmentate și urâte ochiului atunci când îi e amenințată integritatea. Dacă englezului nu îi va funcționa boxul în forță din distanță, va apela la trucurile deja tradiționale (clinciuri, lovituri interzise) ducând meciul în zona de echilibru unde se va aplica punctul 1.
3. Momentul – Șapte ani diferență de vârstă (34 Ciocan, 27 Fury). Cristian e în punctul carierei în care își pune palmaresul la bătaie pentru burse. Nu cred că îl poate condamna nimeni pentru asta. Este în totalitate meritul lui că a ajuns aici și nu e de ici de colo să împarți același ring cu nume ca Tyson Fury, Luis Ortiz sau Alexander Povetkin. Nu are un management care să-i mai asigure creșterea și oricum a ajuns la un nivel la care cei mai mulți nici măcar nu pot să viseze. De partea cealaltă, Hughie e încă la nivel de promisiune. Personal nu cred că mai poate oferi surprize plăcute având în vedere halul în care boxează, dar are o mulțime mare de oameni în spatele lui care mai cred în el și în șansa de a deveni un nume important. Meciul e făcut pentru el, alinierea astrelor e de asemenea favorabilă lui.
4. Cota – Trebuie recunoscut că englezul stă mai bine la toate cotațiile. În clasamentul boxrec e pe 18, Cristian pe 26. La WBA e pe 4 iar la IBF pe 14, în timp ce Cristian nu e cotat în primii 15 la niciuna din centurile imprtante și nu în ultimul rând, la pariuri cota lui Fury e 1.04 față de 11.09 cât este a românului. Nici o lumină nici de aici

În concursul European Top 12 de tenis de masă de la începutul anilor 80, suedezul Mikael Apelgren a pierdut primele două meciuri. În cel de-al treile meci era condus cu două seturi la zero și 15-5. Totul părea pierdut. A treia înfrângere i-ar fi fost fatală, anulându-i șansele de a câștiga campionatul. În momentul în care recupera o minge, antrenorul său, fostul campion mondial Stellan Bengtsson i-a șoptit cuvintele care au devenit legendare: TREBUIE SĂ CREZI ÎN ȘANSELE MICI. Apelgren a revenit, a câștigat meciul și mai apoi competiția.

La fel ca și Apelgren , Cristian Ciocan va trebui să creadă în șansa lui mâine seară. Atât cât este ea de mică.