Nu a fost să fie. Bejenaru pierde prin TKO după un meci eroic

Tags

, ,

direct-boxe-c-est-parti-entre-arsen-goulamirian-et-constantin-bejenaru-pour-le-titre-wba-des-lourds

Constantin Bejenaru a făcut tot ce i-a stat în putință ieri seară în fața lui Arsen Goulamirian dar diferența fizică a fost cea care și-a spus în cele din urmă cuvântul. A fost o înfruntare între tehnica fină și forța brută. Constantin a controlat începutul de meci cu o deplasare superioară șli serii explozive expediate din unghiuri diferite, ceea ce i-a zădărnicit planurile rigidului Goulamirian. Continue reading

Pătarea moștenirii. Ultimul episod

Tags

,

Privilegiat din primele zile ale vieții sale de numele purtat de tatăl său, Chavez Junior nu a putut duce povara acestuia până la capăt. Urcat în ring încă înainte de a putea merge, juniorul a fost mandatat cu sau voia lui să ducă mai departe gloria înaintașului său dar drumul s-a dovedit prea greu pentru umerii lui.

81261486_10159447270319569_3524315253879865344_o

Speranțele fanilor au fost spulberate de maniera în care tânărul Chavez a înțeles că se obține nemurirea în sport. Derapajele din afara ringului (utilizarea în repetate rânduri de substanțe interzise (canabis, furosemid), arestarea pentru conducere sub influența alcoolului) nu au fost contrabalansate de evoluțiile din interiorul acestuia, abandonul din repriza a 9-a a partidei cu Andrzej Fonfara fiind semnul clar că întălnirea talentului cu ambiția nu va mai avea loc în această generație Chavez.

Azi dimineață s-a produs episodul care a ruinat și ultimele rămășițe de speranță. Refuzul de a ieși din colț la rundul 6, după ce venise cu kilograme bune peste greutatea admisă la cântar, fiind amendat cu 1 milion de dolari din mult prea generoasa bursă de 3 milioane, a fost picătura care a umplut paharul mult prea răbdătorilor fani.

Din nefericire frustrarea lor, materializată în hotdogi și pahare cu băutură artuncate în ring, s-a revărsat și asupra nevinovatului învingător, Daniel Jacobs, pătându-i momentul de glorie. Dar era de așteptat. Nonșalanța cu care Chavez Jr a sfidat regulile trebuia să se întoarcă într-o bună zi împotriva lui. Iar acea zi a fost astăzi. Pentru el e capăt de linie, chiar dacă și-a manifestat interesul pentru o revanșă, nu cred că mai există cineva dispus să plătească biletul ca să-i sponsorizeze indolența.

chavezsr.jpeg

A fost încă o confirmare a faptului că talentul nedublat de angajament și muncă nu înseamnă aproape nimic. Imaginea legendarului Chavez Sr de la sfărșitul meciului, spune singură sfârșitul poveștii..

 

Fury, Klitschko și războiul din saună

Mike Tyson spunea într-un interviu că și-a învins mulți din adversari înainte de începerea meciului “mă uitam fix la ei până vedeam o urmă de teamă, o șovăire, cea mai mică îndoială în ochii lor și atunci știam că e al meu și voi termina meciul înainte de limită“.

Nu e o noutate că multe din deznodămintele din ring își au rădăcinile în afara lui. Muhammad Ali nu pierdea nici o ocazie pentru a intra în mintea adversarilor abordându-i pe unde îi prindea în încercarea de a-i frustra și a-i face să-și iasă din fire.

În recent publicata autobiografie a lui Tyson Fury “În spatele măștii”, am găsit astfel de episoade fascinante despre luptele duse de englez dincolo de corzi. Wladimir Klitschko era o țintă pentru el cu mult timp înainte de înfruntare. Prezent la invitația antrenorului Emanuel Steward în cantonamentul de pregătire al ucraineanului pentru apărarea titlurilor în fața lui Derech Chisora – luptă anulată ulterior fiindcă Wladimir nu s-a simțit în formă – Tyson Fury a făcut tot posibilul pentru a-i strica echilibrul viitorului său adversar.

klitschko-fury_2

Observând cu atenție faptul că lui Wladimir îi place ca totul să fie în control, Tyson a profitat de fiecare ocazie pentru a deregla sistemul. Continue reading

Ciocnirea dunelor de paie

Tags

, ,

În sport și nu doar acolo, dezamăgirile sunt de multe ori proporționale cu așteptările. Cu cât speranța e mai mare cu atât și supărarea e mai puternică la finalul unei partide care nu a corespuns tiparului creat de imaginație. Contribuie la asta marketingul bine făcut și sportivii pe care businessul îi transformă adesea în vânzători de iluzii.

ruiz

Speranțele tuturor grăsunilor de pe planeta asta că poți ajunge regele lumii cu o dietă pe bază de hamburgeri și aripioare, au fost spulberate din nou atunci când idolul lor și-a arătat limitele oferite de excesul de grăsimi saturate. Continue reading

Debut cu victorie și KO pentru Mihai Nistor (video)

Tags

, , ,

78535299_1317777491727390_8730777199679897600_n

În această dimineață Mihai Nistor a debutat în boxul profesionist printr-o victorie prin knockout în repriza a treia după un croșeu puternic de stânga în urma căruia adversarul său, mexicanul Christian Mariscal nu a mai putut continua.

Statistica arată o dominare totală, așa cum de altfel era de așteptat. Mariscal și-a dat loviturile cele mai bune în prima repriză, provocându-i o sângerare  boxerului nostru și a avut câteva lovituri reușite și în rundul doi.

Mihai nu a fost atât de clar cum mi-aș fi dorit, dar emoțiile debutului pot fi o explicație plauzibilă. El trebuie să analizeze cu atenție partea tehnico-tactică a boxului său și eventual să facă ceva ajustări fiindcă această luptă la baionetă va fi tot mai greu de dus pe măsură ce nivelul adversarilor va crește.

Deocamdată însă e bine, victoria a venit, a fost înainte de limită așa cum trebuia, iar Mihai a făcut primul pas în ascensiunea spre top. Felicitări.

78481515_1317777441727395_865999212284739584_n

Bogdan Dinu revine în ring pe 14 decembrie în Bulgaria

Tags

, , ,

Încă o veste bună pe final de an pentru boxul românesc: Bogdan Dinu urcă din nou în ring după mai bine de opt luni de absență.

dinu

El va boxa într-o gală organizată în Bulgaria, al cărei main event va fi meciul dintre Tervel Pulev (fratele lui Kubrat) și DeShon Webster, urmând să îl aibă ca adversar pe sudafricanul Osborn Machimana (23-13-2) într-un meci programat pentru zece runde.

Machimana e un boxer experimentat, care și-a trecut câteva nume sonore în palmares, chiar dacă în dreptul înfrângerilor: Albert Sosnovski, David Price, Otto Wallin. Momentul lui de glorie a fost în 2008 când l-a învins într-o partidă ce avea ca miză centura greilor Africii de Sud, pe Corrie Sanders prin KO în chiar prima repriză după un croșeu de stânga la coaste.

Un adversar potrivit pentru Bogdan ca să dea jos din rugina pusă de lunile de inactivitate și mai ales pentru a-și verifica forța de KO, o victorie convingătoare fiind obligatorie pentru a-l împinge din nou spre vârful categoriei. Succes.

Deontay Wilder – Tyson Fury II oficial pe 22 februarie

Tags

, , , ,

Încă nu s-au stins ecourile directei de dreapta ce a explodat în figura lui Ortiz și Deontay Wilder anunță următoarea mișcare, una anticipată, reglarea conturilor cu Tyson Fury, care va avea loc pe 22 februarie cel mai probabil în Las Vegas.

wilder-fury-2

Meci de risc maxim pentru Wilder care a fost surclasat in prima lor înfruntare, stilul dinamic al lui Fury anihilând forța americanului până aproape a fost prea târziu. Cele două knockdown-uri venite în a doua jumătate a meciului au mai pansat impresia lăsată de Wilder, dar au fost doar sclipiri într-un ansamblu de neputință.

Este foarte clar de ce e nevoie în rematch pentru a învinge, dar întrebarea este dacă Wilder va ajunge să își poată trimite racheta de dreapta în timp util. Datele problemei nu s-au schimbat foarte mult față de prima întâlnire și cred că în linii mari planurile de meci vor fi aceleași. Fury va boxa din distanță, pedalând permanent în spate, rupând acțiunile ofensive ale adversarului de câte ori va avea ocazia prin obstrucții și țineri repetate, în timp ce Wilder o să fie urmăritorul ce va căuta poziția perfectă din care să declanșeze explozia.

În condițiile unui arbitraj corect, nu cred că Wilder are la îndemână victoria la puncte, o nouă concesie fiind și mai puțin probabilă după ce numeroase voci au reclamat justețea deciziei de la prima întâlnire. Cartea lui câștigătoare va fi boxul în forță, atragerea lui Fury cât mai rapid în apele adânci ale schimburilor dure de lovituri și incapacitarea lui.

Certitudinea Wilder

Tags

, ,

Un pumn, de un singur pumn a fost nevoie pentru ca Deontay Wilder să treacă definitiv pragul de la promisiune la certitudine, pentru că după meciul din această dimineață nu cred că mai e nimeni sceptic în ceea ce privește forța lui. Planetele s-au aliniat perfect cu 6 secunde înaintea finalului reprizei a 7-a iar combinația de directe stânga – dreapta a oprit timpul și a amuțit vocile contestatarilor.

wilder2

După mai bine de șase runde șterse, în care nimic nu a părut să funcționeze, timp în care a fost contrat, zdruncinat, surclasat de un boxer cu cel puțin șase ani mai în vârstă, aflat în spate pe toate cărțile de arbitraj și cu povara suplimentară  a faptului că puțin mai devreme, în aceeași gală, fratele lui, Marsellos, fusese făcut knockout în încercarea de a-și face o revenire de succes, de undeva din străfundurile sufletului, de acolo de unde doar marii campioni găsesc resurse, Deontay Wilder a adunat forța de a trimite lovitura care îl certifică definitiv ca star.

Am avut de-a lungul vremii întrebările mele în ceea ce îl privește pe Wilder. A câștigat centura de la inconsistentul Bermane Stiverne, după ce în prealabil declarațiile sale de forță fuseseră făcute pe seama unor boxeri expirați sau contestați. Și-a apărat-o apoi cu mare grijă la nume fragile ca Molina, Duhaupass sau Szpilka, iar în fața adevăratelor teste, Fury și Ortiz a scos-o la capăt dar fără să impresioneze, demonstrând totuși că poate să încaseze.

Lovitura de azi însă,  a arătat orice în afara faptului că întâmplarea l-a adus aici. Cerebral în momentele grele, consecvent unui plan de meci greu de înțeles, Wilder a reușit cu doar 11 lovituri de forță expediate în 20 de minute să scrie istorie. Punctul pus de directa finală a scos din letargie o divizie care își caută identitatea și gloria de altădată. De fapt, a fost un punct pus sub semnul întrebării “poate cineva să reziste acestei forțe?”.