Locații surpriză pentru Joshua – Pulev: vapor, colosseum, castel

Tags

, ,

Se pot spune multe despre Eddie Hearn dar nu și că nu îi merge mintea. În criză, adevăratul lider găsește soluții și face și el. După ce și-a construit ring în spatele casei ca să aibă unde să-și țină galele, acum vine cu mai multe idei năstrușnice legate de locul de desfășurare a meciului Anthony Joshua – Kubrat Pulev, programat în noiembrie.

skysports-anthony-joshua-kubrat-pulev_4936399

În condiții normale, prima opțiune ar fi fost arena O2 din Londra dar cum vaccinul împotriva virusului întârzie să apară, locația devine incertă fiind puțin probabil să fie permis accesul a 15000 de fani, câți estimează Hearn că ar putea aduce. Gândind “în afara cutiei”, a găsit câteva soluții alternative care să satisfacă și rigorile impuse de criză.

Una din ele este un colosseum din Croația, celelalte variante fiind locații exclusiviste, castele, hoteluri de lux sau vapoare, unde să fie prezente maxim 1000 de persoane care să vizioneze show-ul de la fața locului. Va fi interesant de văzut la ce soluție se va decide englezul având în vedere că meciul nu este unul dintre cele mai interesante, Pulev fiind foarte departe de profilul boxerului spectaculos.

 

Diana Belbiță luptă mâine în UFC

Tags

, ,

Diana Belbiță revine în octogon, ea fiind prezentă în luptele preliminarii ale UFC Fight Night care va avea loc mâine în Fight Island, Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Adversara ei va fi Liana Jojua în fața căreia este favorită la casele de pariuri.

belbita

În prima și ultima ei luptă în UFC, Diana  a fost învinsă la decizie în octombrie 2019 de Molly McCann după o luptă în care a alternat momentele bune cu cele în care a fost dominată total, mai ales la sol. Să sperăm că a învățat din înfrângere și acum va fi mai consistentă în evoluție  reușind să-și treacă în palmares prima victorie.

Mesajul ei pentru fani : Continue reading

Bazele apărării

Tags

, , ,

Un proiect interesant al celor de la Dynamic Striking care au cooptat în colectiv o grămadă de nume sonore din sportul de contact și care produc materiale educative pentru amatori și profesioniști. Mai jos aveți câteva aspecte din școala apărării, predate de doi reputați antrenori cubanezi, Aladino Rodriguez și Isadoro Alice.

Bunătatea lui Fury

Tags

,

Dacă vrei să te ridici pe tine, ridică pe altcineva. – Booker T. Washington

Puțini boxeri reușesc să supraviețuiască cu banii adunați din ring. Citeam anii trecuți că procentul e undeva între 3 și 5 %. Dintre aceștia și mai puțini își aduc aminte că cei pe spatele cărora și-au clădit faima sunt deseori oameni simpli, care continuă să lupte pentru a-și asigura traiul zilnic.

fury-wallin-fight (16)

Anturajele de lipitori care apar ca fluturii la lampă pe lângă boxerii de succes, le abat atenția de la trecut și îi încurajează spre traiul opulent din care se vor alimenta și ei atâta cât ține bogăția, urmănd ca apoi să treacă fără remușcări la o nouă victimă. E greu să faci box. Pumni, muncă, renunțări, incertitudine, toate acestea ducând deseori la descătușare atunci când soarta surâde. Mașini scumpe, petreceri fără sfârșit, case mari, sunt lucrurile cele mai des întâlnite atunci când sportivul care a tras ani de zile în jug ajunge să se căpătuiască. Continue reading

Jarrell Miller sau nerușinarea în box

Tags

, ,

Nu știu dacă a mai mirat pe cineva anunțul că americanul Jarrel Miller a fost prins dopat pentru a nu știu câta oară în carieră. Cu un tupeu greu de egalat, el afișează în continuare figura nevinovatului care nu știe ce i se întâmplă.

Jarrell Miller vs Donovan Dennis

A avut mai multe șanse decât majoritatea boxerilor și a dat cu piciorul la toate. Uneori în sângele lui au fost descoperite mai multe substanțe. Și culmea, chiar și acum sunt voci care îl apără și invită la înțelegere și clemență.

Mai merită un astfel de sportiv să intre în ring vreodată? Categoric NU și dacă mai există vreun strop de decență într-un sport considerat nobil, normal ar fi să vedem o suspendare exemplară. Orice altă decizie nu ar fi decât o invitație la necinste sau, dacă ar fi s-o spun cu cuvintele lui Carl Frampton „Dacă această ființă umană rușinoasă nu este interzisă pe viață, sportul pe care îl iubesc este o glumă absolută!”.

Harta și busola

În Alice în Țara Minunilor, pisica de Chesire o sfătuiește pe Alice “Când nu știi unde mergi, toate drumurile duc acolo.” Ca antrenor, sportiv sau simplu om, e foarte important să îți găsești DE CE-ul, fără un scop bine fundamentat, călătoria fiind hazard, întâmplare, rătăcire.

Basics-of-map-reading

Autorul Seth Godin, împărtășește în una din cărțile sale o întâmplare despre un lunetist nepalez care reușește să scape dintr-o închisoare japoneză din Burma în timpul celui de-al doilea război mondial. El merge aproape 1000 de kilometri timp de 5 luni, fără a cere nimănui informații despre traseu pentru că nu cunoștea limba și îi considera pe toți locuitorii posibili trădători. Continue reading

Luke Campbell – Ryan Garcia ordonat de WBC

Tags

, ,

Într-o vreme în care supermeciurile au devenit o raritate, se mai întrevede sporadic și câte o rază de speranță. Una din acestea a apărut ieri, când WBC a anunțat meciul eliminator pentru centura deținută de David Haney la categoria 61 de kilograme. Acesta ar urma să aibă loc între fostul campion olimpic, englezul Luke Campbell și starul în devenire, americanul Ryan Garcia.

campbell-garcia-7120

Dacă managerii celor doi, Edie Hearn și Oscar de la Hoya vor cădea de acord, ar putea fi un meci care să readucă boxul în atenție. Hearn deja a anunțat că e încântat, reacția celor de la Golden Boy lăsându-se încă așteptată.

Ar fi o întâlnire între trecutul și viitorul boxului, Campbell apărând în postura talentului care nu a confirmat pe măsura așteptărilor în timp ce Garcia este pe un val imens de popularitate, dat de îmbinarea dintre talent și carismă. Să vedem ce au de spus și banii, fiindcă la final ei vor fi cei care vor decide dacă meciul va avea loc sau nu.

Știința obișnuinței

Tags

,

De mai bine de un an de când sunt preocupat de rețeta excelenței, am reușit să trag mai multe concluzii referitoare la ce este nevoie pentru a beneficia de cât mai mult din potențialul cu care am fost înzestrați fiecare. Unul din aceste răspunsuri este: OBICEIURILE. Ele pot fi cele care să ne țină captivi în mediocritate sau să ne ducă spre împlinire. Chiar dacă sună simplist, gesturile mici, făcute în fiecare zi pe unii îi apropie în timp ce pe alții îi îndepărtează de glorie.

Female drinking a fresh water from bottle.

Am studiat obiceiurile a sute de campioni olimpici și mondiali în încercarea de a găsi puncte de intersecție și după multe luni lucrurile au început să prindă contur și informațiile să se lege. Am găsit unele activități comune la 90% (hidratarea sau somnul), altele la 80% (meditația) sau mai mult de jumătate,  dar mai important, am realizat că lungul drum spre performanță este definit de micile decizii pe care le luăm în fiecare zi. Continue reading

Boxul după virus

Tags

, , ,

Cu pași timizi, la aproape trei luni de când adversarul neașteptat a pus lacăt pe sportul de performanță, boxul face primele încercări de a vedea cum se poate organiza în noile condiții. Și nu îi va fi deloc ușor pentru că nimic nu mai e la fel.

shakur

Pe lângă vechile probleme ale unui sport greu încercat banii puțini, frecvența accidentărilor, au mai apărut acum noi piedici care îi fac supraviețuirea și mai dificilă.

Fără motivație și perspective viabile, cu multe kilograme acumulate, o mulțime de sportivi își vor fi găsit altceva mai bun de făcut în această pauză, așa încât la startul noii etape se vor alinia mai puțini combatanți decât erau la începutul anului. Primul nume sonor care și-a anunțat retragerea este fostul campion mondial Oleksandr Gvozdyk, care a spus că iese dintre corzi pentru a căuta oportunități de afaceri mai puțin dureroase. Cred că vor fi mult mai mulți cei care nu vor mai fi dispuși să încaseze pumni pe bani inexistenți.  Continue reading

Cosmin Gârleanu s-a calificat la Tokyo

Tags

, ,

IMG_4758

După trei reprize eroice, Cosmin Gârleanu, reprezentantul nostru la 52 de kilograme s-a calificat dramatic la Jocurile Olimpice de la Tokyo învingându-l pe azerul Rufat Huseynov.

Curajos, agresiv și fără să se piardă nici atunci când scorul îi era defavorabil, Cosmin și-a jucat cartea și a câștigat deplin meritat un meci care readuce boxul românesc pe harta lumii. Felicitări!

P.S. Se pare că turneul european de calificare va fi întrerupt de mâine, urmând a fi reluat când vom învinge virusul.