David Benavidez a făcut duminică dimineața o demonstrație de box matur, spectaculos, profesionist. Cei peste zece ani de experiență în ringul pe bani și-au spus din plin cuvântul în evoluția sa, relaxarea, încrederea cu care și-a expediat loviturile de forță, anticiparea loviturilor adversarului aducându-i în final o victorie pe deplin meritată. La finalul a douăsprezece reprize spectaculoase cărțile de arbitraj au arătat 115-111, 115-111 și 118-108, toate în favoarea lui David Benavidez.
A fost clar de la primul gong că Morrell va avea o zi grea. Benavidez a luat din primele secunde distanța care îi convine și din care și-a putut trimite torpilele spre adversar. Volumul mare de lovituri și presiunea permanentă au fost imposibil de gestionat de un counterpuncher cum este Morrell, ritmul infernal impus de mexican fiind peste puterea lui de reacție.
E meciul pe care pot spune că îl aștept cel mai mult din acest an. Felul în care David Morrell mi-a intrat la inimă de când a debutat la profesioniști îmi alimentează speranța că va reuși surpriza în fața mai experimentatului și titratului David Benavidez (29-0-0, 24 KO). Elegant în exprimare, impresionant în acuratețe, e o plăcere să-l vezi desenând în pătratul magic. Nu e favorit la casele de pariuri și nici în vizunea celor mai mulți specialiști sau a inteligenței artificiale, dar până la proba contrarie mă încăpățânez să cred ca va putea face față presiunii împuse de adversar și va reuși să îl surclaseze în termeni de măiestrie pugilistică.
Avantajele cu care fostul campion național al Cubei și mondial la tineret sunt tehnicitatea, atleticismul pe care le-a adus cu succes din cariera prolifică de la amatori, la care a dăugat o forță de lovire excepțională, ce a făcut ca doar doi dintre cei unsprezece adversari de până acum să poată afirma că au terminat meciurile în picioare. Asta sigur că e un factor de mândrie, dar poate reprezenta și o capcană în boxul profesionist unde în marile meciuri e obligatoriu să fii capabil să menții ritmul ridicat pe parcursul celor douăsprezece reprize și să faci față cu brio unei presiuni prelungite și constante.
Turki Alalshikh se mișcă incredibil de rapid în a-și îndeplini visurile anului 2025. După ce a reușit să îi convingă pe Canelo și Crawford să se bată, a mers mai departe și i-a lămurit și pe cei doi cocoși, Garcia și Haney, pe unul să lase de-o parte procesul pe care l-a intentat, iar pe celălalt să se integreze în programul antidoping VADA și apoi să tranșeze lucrurile în ring. S-a convenit la două meciuri, ambele în Arabia Saudită. Unul în luna octombrie a acestui an, iar celălalt anul viitor. Până atunci ei vor fi pe același card în luna mai, Haney cel mai probabil împotriva lui Jose Carlos Ramirez (29-2-0).
Acestea sunt datele problemei până la ora aceasta. Optimismul și viteza de reacție a lui Alalshikh sunt impresionante, susținute desigur de bugetul nelimitat pe care pare să-l aibă la dispoziție. Planul lui întâmpină însă câțiva de dacă pe parcurs:
Dacă vreunul din cei doi pierde în mai, lucru care va depinde de nivelul adversarilor pe care-i vor avea în față, ambii fiind deja expuși grav mai devreme, Garcia de Gervonta Davis iar Haney chiar de Garcia, planul cade, interesul publicului fiind alimentat în primul rând de aura de invincibilitate pe care cei doi și-au creat-o în mediul online.
Dacă Davis îl bate pe Haney în octombrie, e puțin probabil ca trilogia să mai aibă loc. Nu cred că ar mai fi cineva interesat să vadă a treia oară același film.
Dacă accidentări, teste doping ratate … ambii fiind cunoscuți cu predispoziții la primele și înclinații la consumul substanțelor interzise.
În fine, să sperăm că nimic din acestea nu se vor întâmpla, lucrurile vor decurge conform planului arabilor și vom avea meciurile așa cum s-a stabilit. Nu-mi place de niciunul în mod deosebit, dar nu pot ignora suportul de care se bucură și emulația pe care o generează. Din punctul meu de vedere, pentru ambii cred că e anul “cântecului de lebădă”, în care iși vor face ieșirea din pătratul magic. În glorie sau nu, rămâne să vedem.
Serios cum îl știm, deloc anormalul Tyson Fury și-a anunțat cu surle și trâmbițe retragerea din box. Pentru cel puțin a cincea oară în ultimii ani. A anunțat că se lasă de box și când a câștigat și când a pierdut, când i-a fost bine, dar și când i-a fost greu. La intervale regulate de timp își emoționează fanii cu câte un anunț glorios și la fel de glorios revine de fiecare dată, ca și politicienii noștri, invocând jalea imensă provocată de lipsa sa și presiunea pusă de admiratori.
Dacă prețul va fi atractiv pentru show-ul cu Anthony Joshua, nu mă îndoiesc că o va coti și acum și ne va mai salva odată de plictiseală. Cum amândoi sunt pe toboganul popularității venind după înfrângeri și promisiuni neonorate, era nevoie de puțin suspans pentru a condimenta acțiunea și a pregăti terenul. Pentru orice eventualitate, Eddie Hearn a rezervat stadionul Wembley în cele mai probabile date din mai și iunie.
Opțiunile lui Fury sunt întradevăr limitate în acest moment. De la Usyk nu are rost să mai ia bătaie, lui Wilder și Chisora s-a săturat să le dea el. Poate cu Dubois ar mai fi un meci de mare interes, dar la momentul actual el e setat spre obiective mai înalte. Cert este că Fury nu suportă bine lipsa atenției, așa că face tot ce mai ține de el pentru a menține focusul publicului pe el. Aștept așadar într-un viitor aproape cert anunțul de revenire.
Băimăreanul Florin Cardoș a acceptat oferta de a boxa peste doar două săptămâni în Franța pentru centura EBU Silver European. El îl va întâlni într-un meci de 12 reprize pe reprezentantul gazdelor Diego Natchoo (29-3-5), sportiv de 32 de ani aflat pe locul 88 mondial la categoria mijlocie. Cel mai cunoscut nume din palmaresul lui Natchoo este al compatriotului Bruno Surace, cel care a produs cutremurul anului trecut făcându-l knockout pe Jaime Munguia.
Natchoo a pierdut în 2021 la Surace la puncte. Celelalte două înfrângeri, cât și cele 29 de victorii sunt la nume fără rezonanță, francezul petrecându-și majoritatea carierei pe teren propriu luptând cu sportivi cu palmarese modeste.
Deși anunțat de meci cu doar trei săptămâni înainte, fiindcă așa se face când vrei să protejezi gazda, Florin Cardoș a dat curs invitației. Ajuns la maturitate și conștient de statutul pe care îl are, Florin își joacă fiecare șansă cu onestitate și cu convingerea că în box, indiferent de calculele hârtiei, gloria este doar la un pumn distanță.
Încep anul cu o mare provocare, cu centura Europeană EBU Silver pusă în joc 01.02.2025 – Franța. Deși timpul este scurt de pregătire, sunt foarte determinat să aduc centura acasă. Mulțumesc Antonela Obreja ca ați făcut posibil acest meci. Promit să fac un meci mare. – Florin Cardoș
Turki Alalshikh s-a mișcat mei repede decât am anticipat și se pare că a obținut deja acordul celor doi pentru un megafight care ar urma să aibă loc în luna septembrie în Las Vegas. Rămâne de văzut dacă vreunul din ei va mai lua un meci de încălzire până atunci, Canelo având în perspectivă o partidă de unificare istorică contra William Scull (23-0, 9 KOs), care în cazul unei victorii l-ar face campion absolut la două categorii de greutate, ceea ce i-ar îmbunătăți considerabil moștenirea.
Amândoi au luptat la finele anului trecut obținând victorii la Edgar Berlanga (Canelo) și Israil Madrimov (Crawford). Crawford a rămas dator fanilor după ultima evoluție, Madrimov punându-i în evidență găurile din apărare și arătând încă o dată că timpul trece nemilos până la urmă peste toată lumea. Având în vedere și handicapul categoriei, el urmând să urce până la 76 kg (168 lb), cea mai mare greutate la care a luptat până acum fiind 69.8 kg (154 lb), se poate spune că nu ar porni favorit pentru septembrie, dar acest lucru nu cred că are foarte mare importanță într-un meci de asemenea calibru.
Lucrul cert este că Crawford e neînvins până acum și a câștigat, la fel ca și Canelo, titluri mondiale în patru categorii de greutate.
Dacă ultimele detalii vor fi puse la punct, punctul cel mai arzător fiind banii pentru care cei doi vor fi dispuși să intre în ring, ne-am putea bucura în acest an de un alt “meci al secolului”.
O divizie tristă aș putea spune, care arată și ea sărăcia valorică din boxul actual. Centura WBC, văzută ca și cea mai importantă, aici e deținută de Badou Jack care nu a mai luptat de aproape doi ani. De fapt la WBC e confuză situația, tot campion fiind anunțat și armeanul Noel Mikaelian care nici el n-a mai intrat în ring de mai bine de un an.
E destul să te uiți la clasamentul primilor 20 pe boxrec ca sa vezi o adevărată colecție de veterani demult terminați din punct de vedere competitiv: Sergey Kovalev (41 de ani), Ilunga Makabu (37 de ani), Firat Aslan (54 de ani), Mike Perez (39 de ani).
Mare suspans nu va fi anul acesta. Doar Jai Opetaia să facă ceva valuri până va da și el de primul pumn sănătos. Gilberto Ramirez visează a meci cu Oleksander Usyk și în rest … cam pauză.
Din păcate, la fel ca la supergrea, niciun român nu este clasat între primii 15 la niciuna dintre centuri
La supergrei gloria e împărțită doar la doi, care s-au și întâlnit între ei în octombrie 2023, intr-o partidă cu deznodământ controversat pe marginea căreia am insistat la momentul respectiv. Din punctul meu de vedere Usyk nu mai are ce să demonstreze boxului și eu în locul lui m-aș retrage în glorie. Orice meci de aici încolo ar reprezenta un risc să piardă aura de invincibilitate și să-și știrbească moștenirea. I-a cam bătut pe toți a fost și campion absolut pentru o perioadă de timp. Mai mult nu există.
Dacă totuși decide să rămână, revanșa cu Dubois ar avea sens, englezul fiind din nou pe val după victoriile înainte de limită la Hrgovic și Joshua. La cum a arătat în al doilea meci cu Fury în care a încasat lovituri puternice la corp și sub centură fără să clipească, cred că misiunea într-un al doilea meci cu Dubois ar fi mai simplă ca prima dată. Diferența mare de mobilitate și tehnică ar fi prea mult pentru temerarul britanic. Dar oricum, ar fi un meci frumos de făcut și văzut.
Australia a deschis sezonul pugilistic printr-o gală organizată de Eddie Hearns și Matchroom Boxing, care i-a adus între corzi pe unii dintre cei mai buni boxeri din această țară. E de remarcat grupul de australieni care bat cu curaj la porțile afirmării în ultima vreme. Jai Opetaia, Sam Goodman, Tim și Nikita Tszyu, Justis Huni sau Teremoana Jr sunt doar câteva dintre numele care s-au remarcat în ultimul an prin curajul cu care au abordat adversari puternici și meciuri pentru centuri mondiale.
Opetaia, Huni și Teremoana au urcat în ring și în gala de care aminteam obținând victorii impresionante. Teremoana și Huni nu au stat aproape deloc la discuții cu adversarii terminându-i în prima respectiv a doua repriză.
Main eventul dintre Jai Opetaia (26-0-0, 20 KO) și David Nyika (10-0-0, 9 KO) a fost cel mai așteptat și totodată și cel mai specatculos meci al galei. Opetaia și-a pus în joc centura IBF câștigată la Mairis Breidis acum doi ani. A fost din prima secundă o luptă care pe care, cu lovituri tari la fiecare combinație, totul ducându-se în zona rezistenței la pumni. Opetaia a trepidat puțin în repriza a doua la o combinație de forță a lui Nyika ce i-a luat pentru o secundă picioarele, dar a trecut bine de momentul greu și a preluat inițiativa printr-o deplasare mai eficientă și un volum mai mare de lovituri.
Finalul a venit în runda a patra, după o numărătoare la Nyika și un moment de intârziere în reacții a arbitrului David Fields când australianul era deja confuz, care i-a dat răgazul lui Opetaia să mai trimită un croșeu devastator în bărbia deja inertului Nyika căruia i-a scurcircuitat legăturile neuronale minute bune spre ingrijorarea spectatorilor.
Haos la un meci de box organizat în Japonia. Doi kickboxeri care și-au făcut debutul în nobila artă au început să schimbe lovituri împrumutate din sportul lor de bază, la cele mai multe victimă fiind arbitrul întâlnirii, aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Spectatorii niponi, mari iubitori de ciudățenii, au savurat din plin momentul. Oficialul, mai puțin.
Magazin de ring 