Tags
Sunt mândru că sunt roman cu toate că țara mea nu m-a ajutat cu nimic.

Sunt cuvintele lui Ionuț Băluță, cel mai bine clasat boxer român în topurile mondiale, aflat înaintea testului de foc al carierei, lupta pentru centura WBO European împotriva irlandezului David Oliver Joyce.
L-am întrebat de două ori dacă e sigur de mesajul acesta și nu e doar un moment trecător de supărare dar de fiecare dată confirmă cu o umbră de tristețe în voce: “Da Cristi, te rog să îl pui exact așa fiindcă acesta este adevărul.”
Ionuț nu dorește pensie specială deși reprezintă România mai intens și necondiționat decât mulți care o au. Nu vrea funcții sau contracte cu statul. Nu caută titluri de onoare deși urcând cu tricolorul pe piept printre campioni mondiali, onoare se numește. Ce vrea el de la tine, stat, țară? Să îi arăți măcar o dată că știi că există, că apreciezi truda lui cinstită.
Un adevăr dureros răzbate prin vocea lui, adevăr adresat sistemului surd care-și urmărește cinic interesele independent de suferințele celor pe care calcă. Ionuț nu e singurul ce poartă povara nerecunoștinței țării natale. Îmi amintesc jena lui Lucian Bute când era întrebat de ce nu i se difuzează meciurile acasă deși altor zeci de națiuni nu li se părea scumpă transmisia. Nu există cerere. Nu este audiență. Așa să fie?
Continue reading








