Tags
Nu-i vorba de Rafael Nadal, așa cum ați putea fi induși în eroare de prima impresie, ci de Rafael “La Roca” Chiruță, un boxer despre care am mai scris aici și care a renăscut la 37 de ani și surprinde prin evoluții ce merită apreciate.

Aseară Rafael a boxat în Germania cu Davide Doria (15-4-1), boxer care îl învinsese la puncte cu doi ani în urmă. Venind după o serie impresionantă de două victorii în fața unor boxeri neînvinși cu un palmares cumulat de 36 victorii, Rafael nu a mai lăsat rezultatul la mâna arbitrilor boxând agresiv din start, controlând autoritar partida, punându-l de mai multe ori pe neamț în dificultate și la podea pentru ca în repriza a 8-a arbitrul să oprească lupta consfințind victoria românului.
Bucuria e dublată de faptul că la mijloc a fost și centura Global Boxing Union World, o recompensă mai mult decât meritată pentru determninarea de care Rafael dă dovadă de fiecare dată când intră în ring.









Bihoreanul Alexandru Jur, boxer stabilit în Italia acum dar care și-a disputat majoritatea partidelor în Belgia, a câștigat centura EBU-EU (European Union) la categoria cruiserweight, obținând victoria la puncte pe terenul adversarului, finlandezul Juho Hapooja (28-7-2). Hapooja era clasat mult mai bine ca Alexandru, el ocupând locul 68 în clasamentul boxrec în timp ce românul se afla pe 184.