Confirmat: Artur Beterbiev – Dmitry Bivol pe 1 iunie în Arabia Saudită

Tags

, , , ,

Banii arabilor continuă să facă minuni în lumea boxului. La foarte puțină vreme după ce victoria lui Beterbiev asupra lui Smith a netezit din nou calea spre negocierile cu Bivol, a și venit confirmarea uneia dintre cele mai interesante întâlniri din istoria categoriei light heavy. Cei mai buni boxeri ai momentului, palmarese nepătate, toate centurile puse în joc.

După șapte ani de tatonare și dorințe neîmplinite, Turki Alalshikh a făcut anunțul marelui meci, confirmat ulterior de Eddie Hearn care a dăugat că undercardul va fi alcătuit de ineditul 5 vs 5 (cinci boxeri ai Matchroom Boxing se vor duela cu tot atâția din stabilimentul lui Frank Warren, Quensberry Promotion).

Evenimentul va avea loc pe 1 iunie în Arabia Sudită. Beterbiev, 39 de ani, deține titlurile WBC, IBF și WBO iar Bivol, 33 de ani, WBA. Amândoi vin după cariere excepționale și evoluții impresionante. Cum spuneam Beterbiev a fost imperial în partida cu Callum Smith provocându-i prima înfrângere înainte de limită, ultima apariție a lui Bivol fiind de asemenea o declarație de precizie și tehnică desăvârșite în victoria asupra lui  Lyndon Arthur din decembrie anul trecut.

Va fi forța inumană a lui Beterbiev cea care va avea câștig de cauză sau disciplina tactică a lui Bivol? Aflăm de Ziua Copilului.

Box amator: Victorie pentru Andrei Arădoaie în Spania

Tags

, , ,

Andrei Arădoaie este singurul sportiv din lotul nostru care și-a câștigat meciul din turul inaugural al turneului Boxam din Spania. Trebuie spus însă, că, chiar dacă au părăsit ringul învinși, nici ceilalți trei membri ai lotului nu s-au făcut de râs, fiecare jucându-și onest șansa și lăsând vie speranța că în jurul calităților pe care le au pot fi construiți niște boxeri competitivi internațional.

Robert Jitaru a făcut chiar un meci eroic în fața puternicului Tursunov Mujibillo, punându-i probleme reale în multe momente și atingându-l cu lovituri mai des decât era uzbecul obișnuit. A urcat în ring cu încredere, a avut o primă repriză foarte bună judecată cu 1-4 de arbitri și a reușit să mențină un ritm ridicat și celelalte două, ducându-l pe Mujibillo pe piciorul din spate. Robert a fost în meci tot timpul, nu a dat înapoi și nu s-a arătat afectat de loviturile primite, ripostând curajos de fiecare dată.

Revenind la meciul lui Andrei, el l-a controlat autoritar pe scoțianul Robert McNulty căruia nu i-a dat speranțe decât în prima repriză care a fost ceva mai echilibrată. În rest, deplasarea eficientă l-a sufocat pe scoțian care a pedalat la trecerea timpului în reprizele doi și trei fără a conta în economia partidei.

În semifinale Andrei îl va întâlni astăzi în meciul 18 de pe ringul B pe englezul Isaac Okho, un sportiv de doar 20 de ani, vicecampion al Angliei și a câștigător al turneului de anul trecut din Spania. Gala va putea fi urmărită începând cu ora 16 aici. Succes Andrei!

Box amator: Echipa de seniori a României, turneu puternic în Spania

Tags

, , , , , , ,

Cu o nouă conducere tehnică, antrenor principal fiind domnul Valentin Vrânceanu și cu o componență mult schimbată, naționala de seniori abordează anul în forță participând zilele acestea la puternicul turneu Boxam, care are loc în La Nucia, Alicante. De remarcat în lotul nostru revenirea lui Robert Jitaru, care va concura la categoria 63.5 kilograme și debutul lui Marcel Nistreanu, 71 kg.

În vederea pregătirii pentru primul turneu de calificare la Olimpiada de la Paris, turneu care va avea loc începând cu 4 martie în Italia, o mulțime de țări cu greutate în boxul mondial și-au înscris sportivii la Boxam: India, Kazahstan, Anglia, Irlanda, Mexic, Ungaria, Polonia, Țara Galilor.

În turneul masculin vor concura 139 de sportivi la 13 categorii de greutate. În primul tur, sportivii noștri vor avea meciuri după cum urmează:

  • 60 kg – Iulian Bârsănescu vs Phuthanet Rodsuk (Filipine)
  • 63.5 – Robert Jitaru vs Tursunov Mujibillo (Uzbekistan)
  • 71 kg – Marcel Nistreanu vs Muydinkhujaev Asadkhuja (Uzbekistan)
  • 86 kg – Andrei Arădoaie vs Robert McNulty (Scoția)

Primul român care intră în ring va fi Nistreanu, el urmând să evolueze azi dupa masă în meciul 16 de pe ringul B. Meciurile de astăzi pot fi urmărite aici: Ringul A, Ringul B .

Șoc: Shakur Stevenson și-a anunțat retragerea

Tags

, ,

La doar 26 de ani, neînvins, campion mondial la trei categorii de greutate și aflat la apogeul carierei, Shakur Stevenson a lansat un anunț șocant, declarând că se retrage din box. Fără a da detalii despre motivele care l-au mâniat de așa manieră, putem doar specula că frustrarea i-a fost alimentată de valul de critici aduse după ultimul lui meci, unul greu de privit împotriva lui Edwin De Los Santos și de faptul că Vasyl Lomachenko și Emanuel Navarrete l-au evitat și au luat-o pe alte căi în cariere, ucraineanul alegând să boxeze cu George Kambosos Jr. iar mexicanul cu Denys Berinchyk pentru titlul vacant WBO la 135 lb.

Devin Haney l-a lăsat și el cu ochii în soare pe Stevenson urcând la 140 lb. Rămas fără opțiuni cu rezonanță, probabil că a decis să atragă atenția asupra sa și apeleze la placa retragerii premature pentru a-și mai alimenta egoul cu rugămințile de revenire ale fanilor și celor mulți care făceau bani de pe urma lui.

Îmi anunț oficial retragerea din box. Voi rămâne în sală pentru totdeauna perfecționându-mi tehnica și ajutând generații viitoare să-și urmeze visurile dar la naiba cu acest sport slab numit box.

Shakur Stevenson

Vorbele sale ar putea căpăta un plus de credibilitate în momentul în care va elibera centura WBC. Până atunci, le voi considera doar o mișcare de marketing.

Perspectivele lui Canelo pe 2024: Charlo în mai, Munguia în septembrie

Tags

, ,

Se arată a fi un an în care cel puțin la nivel de planificări multe din meciurile de vis par să prindă contur de realitate. În ceea ce îl privește pe mexicanul Canelo Alvarez, probabilitățile spun că în luna mai numele luat la țintă va fi tot Charlo, printr-un rematch cu Jermell sau, ceva mai interesant, un meci cu celălalt frate, Jermall, care la revenirea din noiembrie anul trecut a arătat surprizător de bine în partida cu Jose Benavidez Jr. Ar fi un meci cu sens și priză la public, faptul că Alvarez l-a bătut pe Jermell, ducând lucrurile pe plan personal pentru american și făcând atmosfera mai atractivă. Pugilistic vorbind, nu văd ca Alvarez să aibă cu mult mai multe probleme decât a avut cu fratele Jermell pe care l-a bătut clar și fără vreo secundă de suspans.

Dacă lucrurile vor merge în direcția firească, în septembrie mexicanul ar trebui să îl abordeze pe compatriotul Jaime Munguia, care a trimis duminică un mesaj de forță dominându-l pe englezul John Ryder într-o manieră mult mai categorică decât a făcut-o Canelo cu câteva luni mai devreme și obligându-i antrenorii să arunce prosopul în repriza a noua după ce fusese numărat deja de patru ori. Canelo a dus meciul cu Ryder la puncte, provocându-i doar o numărătoare. Ar fi foarte interesant ca anul curent sa îi pună în același ring pe Canelo și Munguia și cred că e un meci pe care toată lumea își dorește să îl vadă.

Din partea lui Munguia nu par să fie probleme și nici din cea a managerului acestuia, Oscar De La Hoya, mingea fiind în terenul lui Canelo.

Cred că ar fi o luptă pe cinste și pentru Canelo, așteptată de toți mexicanii. Îi vrem pe cei mai buni de la 168 și îl așteptăm pe cel mai bun. Dacă ne va oferi [Canelo] această șansă, ar fi o onoare să împart ringul cu el.

Jaime Munguia

Mai e și David Benavidez în ecuație, care bagă bățul și prin gardul lui Canelo și prin cel al lui Munguia reproșându-le că le e frică să-l întâlnească. Stați pe fază, lucruri bune se anunță.

Eric Tudor revine în ring pe 15 februarie

Tags

,

După neașteptata înfrângere din octombrie anul trecut în fața lui Jose Luis Sanchez, Eric Tudor va urca din nou între corzi pe data de 15 februarie într-o gală cu main event de marcă, meciul dintre Joseph JoJo Diaz (33-4-1, 15 KOs) și Jesus “Ricky” Perez (24-5, 18 KOs).

Faptul că Oscar De La Hoya i-a acordat credit în continuare tânărului nostru pugilist este un lucru excelent. Să sperăm că Eric a tras concluziile corecte după dușul rece și revenirea lui va fi încununată de succes și mai ales de o evoluție care să ofere speranțe pentru un viitor strălucit.

Un alt lucru bun este că meciul lui Eric face parte din programul transmisiei DAZN. Voi reveni cu amănunte în momentul în care va vor fi dezvăluite detalii despre adversarul lui. Mult succes, Eric!

Meciul săptămânii: Jaime Munguia vs John Ryder

Tags

, ,

Evenimentul principal al acestei săptămâni din punct de vedere pugilistic este înfruntarea dintre mexicanul Jaime Munguia (42-0-0, 33 KO) și veteranul John Ryder (32-6, 18 KO). Unul caută recunoaștere, celălalt o încheiere onorabilă a unei cariere frumoase. În cazul unei victorii, pentru Munguia se prefigurează uși deschise spre Canelo Alvarez sau David Benavidez.

Văzut și promovat ca și un campion, Munguia a întârziat să rupă gura târgului, evoluțiile lui din ultimii ani expunându-i mai mult slăbiciunile decât calitățile. Cu toate acestea, și cu ajutorul promotorului Oscar De La Hoya, a reușit să-și păstreze palmaresul intact, deși glonțul de gheață al eșecului i-a trecut de câteva ori pe la ureche, ultima dată chiar la meciul cu Sergey Derevyanchenko din iunie anul trecut, candidat serios la meciul anului, când doar numărătoarea suferită în ultima repriză l-a privat pe ucrainean de un egal meritat.

Continue reading

Meciul Beterbiev – Bivol prinde contur

Tags

,

Super meciul de unificare a tuturor centurilor categoriei light heavy (79.4 kg) dintre rușii Artur Beterbiev și Dmitrii Bivol are deja o primă dată preconizată. Aceasta ar fi 1 iunie 2024, locația aleasă fiind cel mai probabil Kingdom Arena din Riyadh, Arabia Saudită.

Ar fi unul din cele mai așteptate meciuri ale ultimilor ani și cu siguranță capul de afiș al lui 2024. Campion contra campion, neînvins contra neînvins, forță inumană contra tehnică și reflexe. Să sperăm că nu vor apărea accidentări sau alte impedimente, pentru a ne putea bucura cum se cuvine de acest spectacol pugilistic și a onora carierele ajunse la apogeu ale celor doi.

Cel mai probabil partida va fi transmisă în Statele Unite de ESPN, cei care transmit partidele sportivilor sub contract cu Top Rank, compania care-l manageriază pe Beterbiev. La noi, așa cum ne-am obișnuit deja, cel mai probabil nu va transmite nimeni.

Tim Tszyu vs Keith Thurman în prima gală transmisă de Amazon Prime

Tags

,

Pe golul imens lăsat de retragerea Showtime din lumea boxului a apărut Amazon Prime, care și-a manifestat interesul de a transmite galele nobilei arte. Colaborarea lor cu Premier Boxing Champions se va materializa pentru prima dată pe 30 martie când în Las Vegas va avea loc gala în care Tim Tszyu își va apăra centura WBO în fața americanului Keith Thurman.

Meci intereant dacă îl vedem prin prisma palmareselor celor doi, Tszyu fiind neînvins după 24 de partide susținute în ringul profesionist, iar Thurman având doar o înfrângere, la Manny Pacquiao, prin decizie împărțită. La 35 de ani, Thurman va intra din nou în ring după mai bine de doi ani de inactivitate și va urca în categorie, boxând din nou la super welter (69.9 kg) după doisprezece ani.

Favoritul este clar Tszyu, care e pe val după victoriile impresionante la Brian Mendoza, Carlos Ocampo i Tony Harrison, fiul marelui campion Kostya Tszyu părând că și-a găsit din nou ritmul după knockdownlul suferit în primul rund al meciului cu Terrel Gausa din urmă cu doi ani.

In co-main event se vor înfrunta cubanezul Erislandy Lara (29-3-3, 17KOs) cu australianul Michael Zerafa (31-4, 19KOs)

Box amator: Amalia Niță, rezultat remarcabil în turneul de la Sombor

Tags

, , , , , ,

Anul a început în forță pentru echipa de fete a României, care participă zilele acestea la turneul internațional de la Sombor, Serbia. Ne-am deplasat cu trei categorii de vârstă, junioare, tineret și senioare, fetele noastre fiind testate serios de adversare din Rusia, Kazahstan, Uzbekistan sau Serbia.

La senioare mergem foarte bine cu favoritele, atât Loredana Marin cât și Claudia Nechita obținând victorii la oponente din Uzbekistan și Azerbaidjan.

Rezultatul care iese în evidență este cel al Amaliei Niță, singura sportivă din lotul nostru care a reușit să învingă o adversară din Rusia. Cum în boxul mondial feminin Rusia este standardul de performanță rezultatul este cu atât mai notabil. În finala categoriei 75 de kilograme, Amalia a trecut cu o decizie de 3-2 de rusoaica Prusakova Xeniia, câștigând astfel turneul și anunțându-și intențiile serioase pentru un an în care vom avea și europene dar și mondiale de tineret. Mult succes în continuare, Amalia

Rezultatele complete ale fetelor noastre până în acest moment sunt următoarele:

Junioare

  • 50 kg – Scut Clarisa pierde prin abandon în repriza 1 la SLANOVA Kamilla (RUS)
  • 54 kg – Semenciuc Natalia câștigă cu 5-0 la SESO Dara (SRB)
  • 54 kg – Semenciuc Natalia pierde cu 0-5 la BORISENKO Kristina (RUS)
  • 54 kg – Rebeca Muller pierde cu 0-5 la BORISENKO Kristina (RUS)

Tineret

  • 57 kg – Andor Daiana pierde prin abandon în repriza 1 la KULAEVA Sofia (RUS)
  • 70 kg – Septerean Elisabeta pierde cu 0-5 la TAIMAZOVA Elizaveta (RUS)
  • 70 kg – Amalia Țugui pierde cu 2-3 la TAIMAZOVA Elizaveta (RUS)
  • 75 kg – Amalia Niță câștigă cu 3-2 la PRUSAKOVA Kseniia (RUS)

Senioare

  • 50 kg – Mihaela Bădescu câștigă cu 3-2 la TURAPBAY Gulnar (KAZ)
  • 50 kg – Mihaela Bădescu pierde prin abandon în repriza 1 la RADOVANOVIC Nina (SRB)
  • 52 kg – Roxana Hamza pierde cu 0-5 la JOVANOVIC Dragana (SRB)
  • 57 kg – Claudia Nechita câștigă 4-1 cu AGHAMALIYEVA HAMZAYEVA Mahsati (AZE)
  • 63 kg – Loredana Marin câștigă cu 4-1 la ABDULLAEVA Mokhinabonu (UZB)