În această dimineață, într-o gală al cărei main event a fost anulat după ce Gilberto Ramirez a venit la cântar cu peste 5 kilograme mai greu decât maximul admis, Eric Tudor a trecut cu succes testul maturității într-un meci în care a fost pus la încercare din toate punctele de vedere. În fața unui adversar neînvins și care a venit să câștige, Tudor a trebuit să apeleze la toată experința acumulată, dovedind încă o dată o stăpânire de sine mult peste vârsta pe care o are.

Cu Brian Bomac McIntyre (antrenorul celebrului Terrence Crawford) în colțul său, Demoni Cato Cain (7-0-1, 6 KO) și-a jucat la maxim cartea din mânecă, practicând un box în forță care i-a testat lui Tudor din plin rezistența la lovituri.

După un început de meci pe care boxerul nostru l-a controlat, folosindu-și jabul ca să dicteze distanța și să seteze brațul din spate, Cato Cain ajustează strategia în reprizele 2 și 3, trecând la conducere prin agresivitate permanentă, contre violente și dublarea jabului dat din unghi pentru a contracara alonja superioară a lui Tudor. Românul cade în plasă timp de două reprize evoluând în ritmul adversarului ceea ce îi îngreunează mult misiunea. Arată însă un calm de invidiat și o bărbie solidă la câteva schimburi foarte dure în care îl implică adversarul.

Ca lucrurile să capete mai mult suspans, în debutul reprizei a patra, o ciocnire involuntară de capete provoacă o rană urâtă pe fruntea lui Tudor, el fiind nevoit să evolueze din acel moment cu sânge șiroindu-i pe față. Din fericire dacă pot spune așa, accidentul a fost și semnalul deșteptării, Tudor revenind la conducerea ostilităților și nemaipierzând nicio repriză până la final. Un final care avea să confințească victoria meritată a lui Eric cu un exagerat 80-72 pe o carte de arbitraj și mult mai realistul 78-74 pe celelalte două, acesta fiind și scorul cu care am punctat eu.

Una peste alta o luptă fantastică, care a arătat că Eric Tudor e un prospect solid, de la care așteptăm multe vești bune în viitor.

Incet încet, calendarul anului curent începe să se completeze cu meciuri interesante. Unul dintre ele, îi va adice față în față la Londra, pe 15 aprilie, în Copper Box Arena pe Joe Joyce și Zhang Zilei.

Cu toate că Zhilei (24-1-1, 19 KO) a făcut un meci eroic cu Filip Hrgovici, avându-l în mână de câteva ori dar nefiind capabil să-l finalizeze, cu Joyce îi va fi greu spre imposibil s-o scoată la capăt în aceeași manieră. Chinezul a arătat că nu poate duce douăsprezece reprize în ritm ridicat, fiind sfârșit fizic în multe momente ale luptei cu croatul, evoluția lui remarcabilă din acea partidă fiind datorată subțirimii și formei slabe a lui Hrgovici.

De cealaltă parte Joyce își trăiește apogeul carierei, finalizându-și ultimii cinci adversari într-o manieră care nu lasă loc de interpretări. A arătat reziliență în fața adversității și a confirmat că nu întâmplător ajuns la acest statut. Bărbia lui încă duce loviturile bine și îi permite să își toace oponenții până la punctul de abandon.

Așa cum am spus, nu văd un scenariu favorabil lui Zhilei în această ecuație, bonusul fiind dacă reușește să termine meciul în picioare, lucru de care iarăși mă îndoiesc. Dar la 39 de ani și cu un palmares foarte bun, merita această șansă de a-și rotunji veniturile și a-și pregăti ieșirea din scenă în compania unor legende.