Campion mondial în două categorii de greutate, Timothy Bradley se năștea pe 29 august 1983 în Palm Springs, California. Pasionat de box încă de mic, lucrează ca și spălător de vase și chelner într-un hotel înainte de a deveni boxer cu normă întreagă. În 2004 debutează pe scena profesionistă, prima centură majoră o câștigă în 2008, când îl învinge pe Junior Witter, intrând în acest meci cu o cotă defavorabilă cu 6:1 și cu 11 $ în contul bancar.

Învinge nume mari pe parcursul carierei, Manny Pacquiao (decizie cu cântec), Jessie Vargas, Juan Manuel Marquez, Ruslan Provodnikov (meciul anului 2013), Devon Alexander, Luis Carlos Abregu, Lamont Peterson.

Se retrage în 2016 cu un palmares remarcabil de 33 de victorii (13 prin KO), 2 egaluri și doar 2 înfrângeri, ambele la the one and only Manny Pacquiao.

Anul acesta va fi introdus în celebra galerie a vedetelor International Boxing Hall of Fame.

Pe 28 august 1959, Gene Fullmer îl oprește pe Carmen Basilio în repriza a 14-a (din 15) pentru a câștiga din nou titlul mondial la categoria mijlocie, versiunea NBA (devenită WBA în 1962) în ceea ce legendara revistă Ring Magazine va desemna ca fiind meciul anului. Își apără centura de șapte ori în fața unor nume consacrate ca Joey Giardello, Carmen Basilio, Sugar Ray Robinson, Benny Kid Parret sau Florentino Fernandez.

Fullmer a câștigat prima oară centura învingându-l surprinzător cu un an și jumătate mai devreme pe cel considerat de mulți cel mai valoros boxer din istorie, Sugar Ray Robinson, căruia avea să-i mai smulgă doi ani mai târziu un egal controversat și o victorie la puncte, precedate însă și de o înfrângere înainte de limită. Erau vremuri când cei mai buni chiar se băteau cu cei mai buni și o făceau de câte ori era nevoie pentru a-și dovedi supremația.

Se retrage în 1963 având 55 de victorii (24 înainte de limită) și doar 6 înfrângeri.

Nu cred că greșesc când spun că fost o dimineață mai intensă decât se aștepta majoritatea. Ceea ce trebuia să fie un galop de sănătate pentru favorit s-a transformat într-o victorie cu semne de întrebare din cauza controversei din repriza a cincea, când în urma unei lovituri pe centură, Usyk a căzut la podea fiindu-i permisă recuperarea maxim permisă de regulament, de cinci minute. Dar s-o iau cu începutul.

Pe o ploaie mocănească și pe un ring umed, despre care specialiștii noștri în fotbal ar fi spus că avantajează sportivul mai puțin tehnic, Oleksander Usyk a început mai bine meciul, controlându-l pe Dubois cu un jab foarte precis care l-a atins din toate unghiurile posibile punându-i în evidență rigiditatea și reflexele întârziate. Din repriza a treia, Dubois începe să țintească spre corpul ucraineanului cu lovituri de forță și în debutul rundei a cincea un croșeu upercutat pe sub brațele lui Usyk îl pune pe acesta la podea. Arbitrul de ring Luis Pabon stabilește repede că a fost o lovitură joasă și îi dă campionului timpul necesar de revenire. A fost momentul de cumpănă și totdată controversă a partidei.

A fost lovitură joasă?

E genul de fază la care e greu să stabilești un adevăr absolut, pentru că linia centurii este una interpretabilă și depinzând de cât de sus au tras boxerii șortul, de cum percepe arbitrul ideea de sub centură și, de multe ori, de contextul în care are loc partida, existând în trecut numeroase precedente în care la favorit înseamnă altceva decât la aspirant. Ce s-ar fi întâmplat dacă meciul era în Anglia iar la centru era unul din arbitrii de casă gen Marcus McDonnell sau Howard Foster, renumiți că merg până la sacrificarea reputației ca lucrurile să iasă cum trebuie pentru organizator? Cu siguranță ar fi început numărătoarea și s-ar fi considerat knockdown. Totdată cred că într-o asemenea situație nici Usyk nu s-ar fi tânguit foarte mult și s-ar fi ridicat înainte de opt încercând să se recupere o vreme prin evidarea contactului și deplasare permanentă.

Pe 26 august 1901 s-a născut Frankie Genaro, considerat unul dintre cei mai buni boxeri din istoria categoriei flyweight (112 lb – 50.8 kg). Ca amator a câștigat medalia olimpică de aur în 1920 la Antwerp, cu două zile înainte de a împlini 19 ani. La profesioniști a inregistrat un palmares aproximativ de 131 de meciuri, câștigând 80 și pierzând 20, restul fiind no decision, lucru obișnuit în acea perioadă.

Cele mai sonore victorii ale carierei au fost împotriva lui Pancho Villa, căruia i-a administrat 3 dintre cele 8 înfrângeri ale carierei.

Frankie Genaro a fost introdus în The Ring magazine Hall of Fame în 1973 și în International Boxing Hall of Fame in 1998. Moare în 1966 la vârsta de 65 de ani.