După ce deținătorul legal al drepturilor de organizare a eșuat în tentativa de a pune pe roate prima tentativă de apărare a titlurilor IBF/WBA/WBC deținute de Teofimo Lopez, frâiele acțiunii au fost preluate de Eddie Hearn care a reușit în cele din urmă să încheie afacerea. Adversarul este același, George Kambosos, meciul urmând să aibă loc cel mai probabil pe data de 27 noiembrie, în locul lăsat liber de amânarea meciului dintre Ryan Garcia – Jojo Diaz, ca urmare a accidentării serioase suferite la mână de Garcia.
„Sper ca lupta să aibă loc la Madison Square Garden”, a spus Teofimo către Punsh Drunk Boxing. „Am să vin cu cele cinci centuri pe care le-am adunat de la ucrainean. Noul meu contract cu ESPN este de trei lupte pe an. Aștept cu nerăbdare să lupt cu Kambosos. Mă văd bătându-l în prima rundă prin KO”, a spus Teofimo. „O spun și mă voi asigura că o fac.
Au trecut deja aproape douăsprezece luni de când Lopez a luptat ultima oară și e păcat că un sprtiv cu perspectivele lui a stat atâta timp în afara ringului. Ar fi trebuit în mod normal să aibă cel puțin două meciuri în această perioadă, pentru că în box, la fel ca în viață, timpul trecut nu se mai întoarce. Oricum și-a luat cu Kambosos o provocare mult sub nivelul așteptărilor, fanii boxului dorindu-și să-l vadă încrucisându-și mănușile cu nume ca Josh Taylor, Devin Haney, Ryan Garcia sau Gervonta Davis.
Dacă Hearna va reuși să obțină toate semnăturile pentru 27 noiembrie, partida va fi transmisă de DAZN, platforma cu care el colaborează cu succes de ceva vreme.
Cristian a intrat, și-a jucat șansa și a plecat. După cinci reprize încărcate cu lovituri de ambele părți, românul a refuzat să mai vină din colț pentru a începe rundul șase, invocând o accidentare a bicepsului. Așa cum anticipam, nu s-a pus nici un moment problema învingătorului, astrele fiind aliniate pentru ca Hughie Fury să înainteze spre meciuri mai mari și mai bine plătite.
Deși Cristian a contat în anumite momente, croșeele lui atingându-l binișor pe englez, nu e existat consistența care să ne dea prilejul să sperăm la mai mult. Englezului i-a ieșit planul A, cu lovituri puternice și deplasare circulară, repetat sistematic până reduta românului a cedat. Cristian a ieșit mai bine ca după meciul cu vărul Tyson, o explicație fiind mai bună ca nicio explicație.
Cu toată victoria lui previzibilă, din punctul meu de vedere Hughie rămâne copia nereușită a lui Tyson și nu îl văd făcând istorie. El va rămâne cel mai probabil la statutul de mare speranță neafirmată pe măsura așteptărilor.
Și dacă tot vorbeam în articolul trecut despre ce înseamnă să crezi în șansele mici, au demonstrat-o în acest weekend Sandor Martin și Jonathan Gonzales care au produs surprize imense învingând adversari mult mai bine cotați (Mikey Garcia și Elwin Soto), respectând planuri de meci atent pregătite și arătând curaj și lipsă de complexe. Deci se poate.
Mâine seară e un meci important pentru boxul românesc. Meci pe care evident nu îl vom vedea pe niciunul din posturile TV românești, prea ocupate cu bălăcăreala zilnică și cu subiecte oligofrene dar care generează audiențe. Reprezentantul nostru Cristian Ciocan îl va înfrunta pe vărul celebrului Tyson Fury, mai puțin celebrul și spectaculosul Hughie Fury, într-un meci de 12 runde care va avea loc pe Newcastle Arena. În astfel de momente cutuma dictează să urăm succes sportivului nostru și să sperăm în șansele lui până la ultimul gong. Ca orice suporter înveterat și eu îmi doresc ca Cristian să câștige, dar ca de atâtea alte ori în ceea ce-i privește pe ai noștri, discutăm de probabilități defavorabile.
Nu am niciun scenariu viabil în care românul ar ieși învingător din ring, chiar în condițiile unei forme excelente și a unui meci bun făcut de el. Voi enumera în continuare motivele care în opinia mea îi diminuează lui Cristian șansele la câștig până la infinitezimal:
Terenul – chiar dacă Hughie Fury nu e fabrică de bani, el rămâne o speranță încă neafirmată și englezii își au grijă până la penibil ca afacerile să nu le fie stricate, cu prețul unor momente halucinante, așa cum a fost recenta decizie din partida fiului lui Ricky Hatton, Campbell, care bătut măr timp de 6 reprize de un adversar anunțat de meci cu șase zile înainte și care avea un palmares negativ (2 victorii, 6 înfrângeri) a fost recompensat cu o decizie la puncte care a sfidat cele mai elementare reguli ale bun simțului. Nu mă îndoiesc că dacă Hughie va avea nevoie de o mână de ajutor nu va primi de la arbitrii judecători. Deci va fi greu spre imposibil chiar dacă Cristi va face un meci bun.
Stilul – Cristian și-a asumat în ultimii ani, odată cu creșterea constantă în evoluții, rolul de învingător surpriză. Victoriile lui atunci când nu a fost favorit, au venit ori ca urmare a evoluției sub așteptări a adversarului (Erkan Teper, Michael Wallisch) sau prin lovituri solide în bărbii de sticlă (David Price, Leif Larsen). Când a avut oponenți valoroși, capabili să ducă un ritm susținut până la capăt (Alexander Povetkin, Tony Yoka, Luis Ortiz), i-a fost infinit mai greu să-și impună stilul de box. Nu e un sportiv de volum, croindu-și cu destulă dificultate drumul spre adversari în condiții de inferioritate fizică sau deplasare permanentă. Hughie e departe de valoarea celor enumerați mai sus, dar e capabil să facă meciuri înfiorător de fragmentate și urâte ochiului atunci când îi e amenințată integritatea. Dacă englezului nu îi va funcționa boxul în forță din distanță, va apela la trucurile deja tradiționale (clinciuri, lovituri interzise) ducând meciul în zona de echilibru unde se va aplica punctul 1.
Momentul – Șapte ani diferență de vârstă (34 Ciocan, 27 Fury). Cristian e în punctul carierei în care își pune palmaresul la bătaie pentru burse. Nu cred că îl poate condamna nimeni pentru asta. Este în totalitate meritul lui că a ajuns aici și nu e de ici de colo să împarți același ring cu nume ca Tyson Fury, Luis Ortiz sau Alexander Povetkin. Nu are un management care să-i mai asigure creșterea și oricum a ajuns la un nivel la care cei mai mulți nici măcar nu pot să viseze. De partea cealaltă, Hughie e încă la nivel de promisiune. Personal nu cred că mai poate oferi surprize plăcute având în vedere halul în care boxează, dar are o mulțime mare de oameni în spatele lui care mai cred în el și în șansa de a deveni un nume important. Meciul e făcut pentru el, alinierea astrelor e de asemenea favorabilă lui.
Cota – Trebuie recunoscut că englezul stă mai bine la toate cotațiile. În clasamentul boxrec e pe 18, Cristian pe 26. La WBA e pe 4 iar la IBF pe 14, în timp ce Cristian nu e cotat în primii 15 la niciuna din centurile imprtante și nu în ultimul rând, la pariuri cota lui Fury e 1.04 față de 11.09 cât este a românului. Nici o lumină nici de aici
În concursul European Top 12 de tenis de masă de la începutul anilor 80, suedezul Mikael Apelgren a pierdut primele două meciuri. În cel de-al treile meci era condus cu două seturi la zero și 15-5. Totul părea pierdut. A treia înfrângere i-ar fi fost fatală, anulându-i șansele de a câștiga campionatul. În momentul în care recupera o minge, antrenorul său, fostul campion mondial Stellan Bengtsson i-a șoptit cuvintele care au devenit legendare: TREBUIE SĂ CREZI ÎN ȘANSELE MICI. Apelgren a revenit, a câștigat meciul și mai apoi competiția.
La fel ca și Apelgren , Cristian Ciocan va trebui să creadă în șansa lui mâine seară. Atât cât este ea de mică.
“Goodbye boxing.” Așa s-a încheiat discursul de retragere din ring al celui mai titrat boxer al ultimilor zeci de ani. Am evocat în mai multe rânduri aici personalitatea și realizările lui Manny Pacquiao și de aceea nu am să le mai înșir și de data aceasta. Azi, îl las pe el, la fel de elegant și impresionant ca în momentele esențiale care i-au marcat parcursul.
„Este dificil să accept că timpul meu ca boxer s-a încheiat”, a spus Pacquiao în videoclipul său, în care a vorbit atât în engleză, cât și în filipineză. „Astăzi îmi anunț retragerea. Nu m-am gândit niciodată că va veni această zi. În timp ce îmi pun mănușile de box deoparte, aș dori să mulțumesc întregii lumi, în special poporului filipinez, pentru sprijinul acordat lui Manny Pacquiao. ”
„Chiar și eu sunt uimit de ceea ce am realizat. Cel mai în vârstă boxer care a deținut titluri mondiale în patru decenii diferite și care a deținut un titlu mondial la welterweight – o realizare uimitoare.”
„La revedere box. Îți mulțumesc că mi-ai schimbat viața. Mi-ai dat șansa să găsesc o cale de ieși din sărăcie. Datorită ție am putut să inspir oameni din întreaga lume, să schimb vieți. ”
Manny Pacquiao
Îți mulțumesc si eu Manny Pacquiao, pentru modul în care ai ales să ajungi la glorie.
Chiar dacă pentru marea majoritate a specialiștilor rezultatul înfruntării dintre Anthony Joshua și Oleksandr Usyk a fost o surpriză, el este mai degrabă o reintrare a lucrurilor pe făgașul firescului. Am spus-o atât în prezentarea partidei cât și celor care m-au chestionat în ultimele zile în legătură cu cine va câștiga, că în mod natural acesta ar trebui să fie meciul lui Usyk, Joshua având doar șansa loviturii devastatoare dată la momentul perfect. Și momentul perfect vine foarte rar dacă nu îl provoci.
Când forța brută stă în fața tehnicii, cea dintâi câștigă doar dacă este considerabil mai mare și e dublată de curaj nebunesc, așa cum a fost în cazul lui Mike Tyson. Azi noapte forța lui Joshua nu s-a putut manifesta în fața tehnici rafinate a lui Usyk. Ucraineanul a respectat perfect un plan de meci simplu dar eficient, bazat pe mișcare permanentă și lovituri executate în viteză din unghiuri.
În ultimul timp am avut parte de din ce în ce mai multe întâlniri penibile în ringul de box, unele ascunse sub termenul de demonstrații, altele pur și simplu împerecheri contra naturii pentru care a fost croit acest sport. Nu am scris despre ele și nu am să le fac reclamă nici în continuare, considerând că aduc grave prejudicii ideii de artă nobilă, dar imaginea lui Evander Holyfield îngenuncheat la 58 de ani, mă obligă la o reacție.
Din cele mai vechi timpul poporul a fost însetat de sânge. Dorința nestăvilită a publicului pentru circ a generat în toate epocile înfruntări care mai de care mai ciudate, de la pitici contra uriași, la oameni versus animale și tot felul de alte aberații făcute să atragă atenția. Nu e ceva nou ca dorința publicului de a vedea nemaivăzutul să dea naștere la anomalii, dar atunci când limitele decenței sunt întrecute, trebuie luată atitudine. În această lume condusă de interese și bani, puțini au curajul și își pot permite să o facă.
Tot respectul din acest punct de vedere pentru venerabilul comentator Jim Lampley, care văzând cum se mișcă Holyfield la antrenament, a refuzat să facă parte din proiect, retrăgându-se din postura de comentator. S-a dovedit că a avut dreptate, meciul fostului campion mondial la grea și supergrea fiind o tristă demonstrație de cât de jos pot unii să coboare pentru un pumn de dolari (mai mic sau mai mare).
Evident, cinicul președinte al WBC, Mauricio Sulaiman a declarat evenimentul un succes, raportându-se doar la vânzările de PPV-uri iubitorilor de grotesc, care au depășit 150 000. Dacă Mayweather vs Paul a mai fost cum a mai fost, amândoi fiind relativ tineri și capabili încă să ducă lovituri la cap, în cazul lui Holyfield, ale cărui reflexe s-au putut vedea cu ochiul liber din filmările de la antrenamentre ca fiind grav deteriorate de timp, lucrurile ar fi putut să devieze în tragedie. La aproape 60 de ani, după mai bine de zece ani de pauză, pumnii primiți puteai fi fatali.
Ne arătăm oripilați când câte un interlop neghiob lovește vreun bătrân care nu-i acordă prioritate la trecerea de pietoni, dar suntem dispuși să plătim ca să vedem același lucru în ring. Unde ne oprim? Care e limita? Cine trasează granițele decenței? Organizatorii sau organismele care guvernează acest sport, cu siguranță nu, ei fiind interesați doar de venit. Comisiile par și ele mai interesate de bănuți decât de securitatea și sănătatea oamenilor. Sportivii? Se pare că nu, ei fiind atrași de cântecul de sirenă al banilor ușor obținuți după ce au tocat milioanele câștigate la apogeu. Ce se va întâmpla când cele care vor suna vor fi sirenele ambulanței? Cine va răspunde? Ca de atâtea ori în istoria boxului, NIMENI. Vom spune ca în atâtea alte cazuri că așa a fost să fie.
Oscar De La Hoya anunță și el revenirea, Riddick Bowe la fel. Deja Roy Jones Jr și Mike Tyson s-au făcut de râs. Cât e de trist să îți vezi idolii tinereții agonizând în urale demente. Ce tragedie pentru box să își onoreze legendele punându-le să se bată între ele la vârste la care ar trebui să își legene nepoții. Cât de departe mai pot merge forța banilor și lipsa de scrupule? Pare că nelimitat. În realitate însă, ține de noi, câtă atenție acordăm, pentru că fiecare dintre noi suntem piața.
Așa cum există meciuri de vis, sunt și meciuri care nu ar trebui să aibă loc. Dacă visul tău e o înfruntare între un Evander Holyfield de 58 de ani și un Vitor Belfort de 44, poate ar trebui să te trezești, să-ți dai două palme și să-ți reevaluezi pasiunea pentru box.
După multe tergiversări, gândiri și răzgândiri, Terence Crawford face un nou pas în mult prea prudenta sa carieră, urmând să-l întâlnească pe Shawn Porter pe 20 noiembrie în Las Vegas.
Rețeta financiară este una de succes pentru ambii luptători, Crawford urmând să încaseze 6 milioane de dolari iar Porter 4. La banii aceștia, lui Crawford nici nu i se merită să boxeze foarte des, el având deja statutul de boxer care încasează milioane și atunci când luptă cu adversario dinainte învinși (vs Horn 3 milioane $, 3.5 milioane vs Brook, 5.5 milioane $ vs Khan).
„Sunt foarte entuziasmat. Acum îmi pot arăta talentul și poate arăt ceva pentru publicul larg, ceva ce nu au mai văzut până acum. Pentru că nu cred că le-am arătat încă tot ce-mi stă în putință. ”
Terence Crawford
Deși Porter este in teorie o creștere de nivel, având în vedere că ultimele nume din palmaresul lui Crawford au fost Kell Brook și Egidijus Kavaliauskas, nu îl văd capabil să îi pună probleme reale lui Crawford, el fiind unidimensional și relativ rudimentar în exprimare. Vor fi probabil reprize strânse, puse de arbitri în mod tradițional în contul campionului iar la final o decizie mai mult sau mai puțin unanimă care îi va aduce lui Crawford victoria cu numărul 38 și lui Porter bani suficienți cât să acopere amărăciunea celei de-a patra înfrângeri.
După cinci luni de pauză, Cristian Ciocan revine în ring și o face în stil mare, având ca un adversar cu nume sonor în persoana englezului Hughie Fury (25-3-0), într-o partidă programată pe durata a zece runde ce se va desfășura pe Utilita Arena din Newcastle. Meciul lui Cristian este evenimentul principal al unei gale care mai are pe card înfruntarea dintre Savannah Marshal și Lolita Muzeia pentru centura WBO și meciul favoritului local Lewis Ritson împotriva unui adversar care încă nu a fost anunțat.
În ceea ce îl privește pe Cristian, are parte de un nou meci bine retribuit, aflându-se în acel punct al carierei în care e ales de boxeri importanți pentru a-și resuscita carierele. Fără un management capabil să investească masiv pentru a crește, Cristi trebuie să se mulțumească cu acest statut, dar pentru care a muncit din greu în ultimii ani, ducând lupte la baionetă cu oponenți de temut, evitați de cea mai mare parte a boxerilor (Tony Yoka, Louis Ortiz, David Price) și cărora le-a făcut față cu brio arătând inimă de luptător dincolo de punctul în care fizicul nu a mai vrut să-l ajute.
Ultima vizită a lui Cristian în Anglia a fost încununată de succes, el spulberând atunci speranțele gazdelor în revenirea medaliatului cu bronz la olimpiada din 2008, David Price, pe care l-a pus definitiv la podea în repriza a șaptea a unui meci spectaculos, în care și românul a fost numărat în rundul al cincilea.
Hughie Fury e un boxer foarte puțin spectaculos, cu un stil incomod, capabil de evoluții înfiorător de plictisitoare și puțin plăcute ochiului. Are însă o cotă bună de piață în special datorită rezonanței numelui de familie. Duce bine loviturile din punct de vedere al rezistenței la pumni dar se sparge ușor, multe din meciurile lui fiind adevărate băi de sânge. Să sperăm că Cristi se va prezenta în formă și îi va redeschide tăieturile. Mult succes!
“AND STILL ….” s-a auzit atât de trist în această dimineață la finalul întâlnirii dintre Manny Pacquiao și Yordenis Ugas consfințind cel mai probabil finalul carierei unuia dintre cei mai apreciați și iubiți practicanți ai nobilei arte din toate timpurile. Chiar dacă în termeni de box, lovituri care și-au atins ținta, dominare, etc,.. cubanezul Ugas a fost superior, pentru toți aceia care l-au mai văzut pe Manny cel puțin o dată, a fost clar că învingătorul din această dimineață s-a numit TIMPUL și nicidecum vreun locuitor al acestei planete. Spun asta pentru că oricare variantă precedentă a filipinezului l-ar fi amețit pe Ugas cu schimbările halucinante de unghiuri urmate de avalanșe de lovituri nimicitoare. Acum însă nu a mai fost ploaie, nici deplasare, nici nimic. Doar o inimă imensă care s-a ținut în viață cu energia amintirilor și a speranțelor celor care au crezut în el.
Sintetizând perfect declinul, marele Willie Pep spunea că trei sunt lucrurile care te părăsesc în box odată cu trecerea timpului: reflexele, bărbia și apoi prietenii. La aproape 43 de ani, a fost evident că Manny a trecut de prima fază. Au mai fost pierderi de viteză și urme ușoare de deprecieri ale abilităților de-a lungul timpului, dar de fiecare dată miezul era acolo. Acum însă, pentru prima oară picioarele n-au mai ascultat iar schimbătorul pentru viteza de reacție a rămas blocat într-o treaptă inferioară. Fără armele principale, a fost o victimă sigură și facilă pentru un adversar disciplinat, care și-a respectat planul de meci, înțepând cu jabul urmat de croșee largi de dreapta sau lovituri la un corp care refuza să asculte de creier și să plece de acolo.
Canelo Alvarez a luat o pauză mai lungă de la a-și mulțumi fanii pentru un obiectiv mult mai măreț în viziunea sa, acela de a face istorie. Ultimul lui meci adevărat datează din 2018 și a fost revanșa cu Genaddy Golovkin, de atunci, el alegând calea banilor ușori, luându-și ca parteneri de ring boxeri dinainte învinși în meciuri a căror miză nu a reprezentat-o spectacolul cât atingerea unor borne istorice.
Pe aceeași linie vine și următoarea lui confruntare, una naturală, împotriva deținătorului singurei centuri care îi lipsește de la supermijlocie, Caleb Plant (21-0-0, 12 KO). Dacă va învinge, Canelo va deveni primul campion absolut al categoriei 76 de kilograme din era cu patru centuri. El a cucerit deja titluri în patru categorii de greutate fiind într-o companie selectă a celor care au măturat categoriile de la 69 la 79 de kilograme, doar doi boxeri mai reușind această performanță, Sugar Ray Leonard și Thomas Hearns.
Magazin de ring 