Într-o gală organizată de noul proiect Zuffa Boxing pe 26 iulie la Madison Square Garden, în care capul de afiș este meciul dintre Edgar Berlanga și Steven Butler, Mihai Nistor va urca în ring împotriva americanului Kashaun “Big Baby” Davis, într-un duel între doi grei neînvinși care au încheiat toate meciurile profesioniste înainte de limită. Cumulat, cei doi au 19 victorii, 19 knock-outuri, o statistică rară chiar și pentru categoria regină.
Mihai Nistor – profeția neîmplinită
Nistor a fost unul dintre cei mai respectați amatori ai generației sale. A reprezentat România la Jocurile Olimpice din 2016 și rămâne omul care l-a făcut knockout pe Anthony Joshua în perioada amatorilor, într-un rezultat care încă este amintit ori de câte ori numele său apare în presa internațională. Apoi au urmat anii pierduți.
Cariera sa profesionistă, chiar dacă este fără pată, nu a decurs așa cum și-ar fi dorit și nici cum ne-am fi dorit. Accidentări, probleme contractuale, inactivitate. Momente în care părea că boxul profesionist va rămâne doar o promisiune neîmplinită.
Gala de la Barclays Center din această dimineață a făcut ceea ce boxul mare face o dată la câțiva ani: a lăsat publicul fără glas și i-a reamintit de ce sportul acesta a învins proba timpului și nu va putea fi înlocuit de circ, inteligență artificială sau alte surogate.
Ennis vs. Zayas – șapte reprize de film
Uneori boxul este șah, alteori artă în formă pură sau război nemilos. Duminică dimineața, la Barclays Center, a fost din toate. Dacă cineva ar întreba peste ani cum arată un candidat la “Meciul Anului”, l-aș trimite la aceste șapte reprize, cinci dintre ele putând fi catalogate fără exagerare ca INCREDIBILE
Xander Zayas a plătit încă din start repriză prețul apărării rarefiate. Ennis l-a găsit rapid și l-a trimis la podea înainte ca publicul să apuce să se așeze confortabil în scaune. Neinspirată vopsirea părului de către Zayas, contrastul făcând și mai evidente loviturile încasate la cap.
Părea începutul unei seri scurte. N-a fost chiar așa. În repriza a treia, Zayas a găsit o directă cu brațul din spate care, pentru câteva secunde, i-a furat picioarele lui “Boots”. Ennis a intrat în regim de supraviețuire și pentru prima dată în ultimii ani a părut vulnerabil cu adevărat. Publicul din Brooklyn, plin de suporteri portoricani, simțea că istoria poate fi rescrisă.
În ceea ce la prima vedere mi-a părut un mesaj generat cu ajutorul inteligenței artificiale, dar care ulterior a fost preluat de toate marile site-uri de știri pugilistice, după o carieră care sfidează orice criteriu clasic de evaluare, Oleksander Usyk a anunțat că renunță la ultimele centuri mondiale pe care le deținea la categoria grea. Motivul? În viziunea lui, timpul aparține unei noi generații.
Într-un sport în care fiecare centură înseamnă bani, influență și putere de negociere, gestul lui Usyk pare absurd prin simplitatea lui. Dar tocmai această simplitate spune multe despre omul care a redefinit boxul modern.
Campionul care nu a avut nevoie niciodată să fie cel mai mare
Muhammad Ali avea viteza brațelor și jocul de picioare, George Foreman forța, Larry Holmes jab-ul, Mike Tyson demența din privire și instinctul de killer format de viața grea de pe stradă.
Oleksandr Usyk nu a intrat niciodată în ring fiind cel mai mare om dintre corzi și nici cel mai fioros. De cele mai multe ori era mai scund, mai ușor, aproape banal din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, de fiecare dată, la final, a fost omul cu mâna ridicată, pentru că arma lui principală nu a fost lovitura devastatoare sau avantajul fizic, ci inteligența.
Mirel Drăgan este anunțat în main eventul unei gale care va avea loc vineri în Brno, Cehia, unde îl va întâlni pe Michal Ryba, în joc fiind centura WBF a categoriei supermijlocii, centură pe care românul a mai deținut-o anul trecut după victoria asupra bosniacului Sladan Janjanin de la Zalău. Partida este programată pe durata a douăsprezece reprize, pentru ambii boxeri fiind prima oară când ar putea boxa pe această durată.
Adversarul lui Mirel are 32 de ani și este chiar din Brno. Ocupă locul 183 la categoria light-heavy cu un palmares de 27 de victorii, 12 înfrângeri și un meci terminat la egalitate. De la ultima înfrângere, care a avut loc în 2024, a înregistrat o serie de șase victorii consecutive, toate pe ringuri din țara natală. De fapt marea majoritate a carierei și-a petrecut-o luptând în Cehia, cu incursiuni episodice marcate de înfrângeri în Franța, Italia, Polonia, Marea Britanie, Germania.
Mirel este clasat pe locul 289 la categoria supermijlocie, având 13 victorii și o înfrângere, înregistrată în luna aprilie în Austria. Ultima oară a boxat la Cluj Napoca, luna trecută, când l-a învins prin KO în repriza a opta pe venezueleanul Jose Gregorio Marcano.
Pe 27 iunie, la Barclays Center din Brooklyn, doi dintre cei mai talentați boxeri ai generației actuale vor intra în ring fără plasa de siguranță pe care industria boxului modern o oferă de obicei tinerelor vedete. Într-o epocă în care protejarea palmaresului a devenit mai importantă decât căutarea măreției, simplul fapt că această luptă există reprezintă o victorie pentru sport. Pentru amândoi confruntarea nu este doar cea mai importantă luptă a carierei, ci și șansa de a demonstra că aparțin elitei boxului mondial și că sunt pregătiți să preia conducerea uneia dintre cele mai competitive categorii de greutate ale momentului.
Xander Zayas – copilul minune
Cu doar câțiva ani în urmă, Xander Zayas era prezentat drept următorul mare fenomen al boxului portorican. Debutând în ringul profesionist extrem de rapid, la doar 17 ani, Zayas a reușit să strângă în doar șapte ani meciuri și titluri cât alții într-o carieră întreagă.
Neînvins, tehnic, disciplinat și matur dincolo de vârsta sa, lui Zayas i-a fost construită cu grijă ascensiunea. Deși nu are nume mari în palmares, a ajuns să dețină centurile WBA și WBO la super welterweight. Odată cu trecerea timpului și evidențierea unora dintre slăbiciuni, mai ales în zona apărării, entuziasmul fanilor s-a mai temperat, dar până la proba contrarie rămâne un nume important al categoriei.
Așa cum anunțasem într-un articol precedent, Daniel Ciuma urma să se afle la Târgu Jiu în fața celei mai importante provocări din carieră, una de care s-a achitat cu succes vineri seara după o luptă dificilă și plină de suspans. La capătul a 10 reprize extrem de disputate, decizia i-a aparținut pe merit boxerului nostru, care a obținut un succes foarte important pentru ascensiunea sa.
Meciul nu a fost nici pe departe atât de facil cum o arată cărțile de arbitraj, care i-au acordat cu generozitate aproape toate reprizele lui Daniel, venezueleanul Avendano dovedindu-se deținător de drept al palmaresului imaculat cu care a intrat în ringul din Târgu Jiu, 9 victorii din care 7 înainte de limită.
Atletic, tehnic și deosebit de mobil, oaspetele a început curajos, fiind cel care a dictat condițiile în primele trei reprize. Intrat mai greu în meci, Daniel a stat în distanța adversarului, care l-a pistonat cu jabul din mișcare, urmat de combinații în forță. A devenit clar după primele minute că va fi o luptă între boxul tehnic pe deplasare și cel de presiune și forță.
Excelent condus de la colț de Liviu Ungureanu, vâlceanul a apăsat pe accelerație din repriza a patra, a tăiat mult mai bine distanța, ajungând în zona din care și-a putut valorifica eficient puterea loviturilor. Ringul s-a micșorat pentru Avendano, presiunea a crescut și, odată cu ea, au venit și realizările. Românul a reușit să-și fixeze mai des oponentul și, cu un timing peste experiența pe care o are, l-a lovit în momentele potrivite, adunând sistematic puncte și provocând entuziasm în sală cu șarje spectaculoase finalizate în figura adversarului.
Pregătirea fizică i-a permis să rămână la conducerea ostilităților până la finalul meciului, trebuind însă să lupte din greu pentru fiecare centimetru de ring, Avendano rămânând periculos până la gongul final.
Îmbucurător este faptul că Daniel Ciuma nu a câștigat pentru că adversarul a cedat, ci datorită faptului că a găsit răspunsurile necesare împotriva unui boxer care nu i-a oferit nimic gratuit. O victorie extrem de valoroasă care cel mai probabil îl va propulsa între primii 150 de boxeri ai lumii, întregindu-i totodată și a doua stea în ratingul boxrec, lucruri care îi deschid noi orizonturi.
În același timp, performanța de la Târgu Jiu a demonstrat că determinarea, munca grea și oamenii potriviți pot construi rezultate autentice și fără a părăsi granițele României.
În boxul profesionist, contractele sunt scrise cu cerneală, dar viitorul este desenat cu creionul. E sportul în care viitorul poate fi rescris printr-un knockout sau, în afara ringului, printr-un simplu telefon.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, totul părea pregătit pentru ceea ce ar fi fost una dintre cele mai importante oportunități ale carierei lui Alexandru Marin. Am dat știrea cu bucurie și așteptam meciul cu interes. Apoi, neașteptat, un comentariu de pe blog mi-a atras atenția că Liam Wilson apare pe cardul galei unde main event este înfruntarea dintre Tim Tszyu și Errol Spence Jr., urmând să îl întâlnească pe fostul campion mondial Stephen Fulton
L-am contactat pe Alexandru, care a confirmat că australianul a ales banii mai mulți și expunerea superioară.
Da, este adevărat. Nu știu exact ce s-a întâmplat. Mi-au schimbat contractul. Cred că nu era pregătit și a preferat să boxeze luna viitoare cu Fulton. Acum sunt în căutări pentru un alt meci. Asta e. Oricum, nu era categoria mea. Trebuia să urc patru categorii de greutate.
Alexandru Marin
Declarația românului spune multe despre realitatea nevăzută a boxului profesionist. În spatele fiecărui meci există negocieri, interese comerciale, manageriale, televiziuni și calcule de risc, ceea ce face ca uneori, un boxer să nu piardă meciul în ring, ci la masa negocierilor.
Alexandru Marin nu a fost învins de Liam Wilson. Pur și simplu, lumea boxului, în cinismul său, a decis că există o poveste mai importantă de spus.
Pe 19 iunie, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, în cadrul galei DFS 31, unul dintre cei mai interesanți pugiliști români ai noii generații va urca din nou în ring. Ion Daniel Ciuma (8-0, 3 KO), elevul fostului campion mondial Leonard Doroftei, îl va întâlni pe venezueleanul Samuel Avendano (9-0, 7 KO) într-un duel programat pe durata a zece reprize și care va avea ca miză centura UBF Intercontinental.
Vâlcean de origine, „The Hammer Hit” și-a construit palmaresul corect în cei trei ani de când a debutat în ringul profesionist. A luptat doar în România, învingând adversari din Republica Moldova, Ucraina, Bosnia, Muntenegru, Ungaria, care l-au întărit pentru adevăratele provocări.
Momentul definitoriu al carierei a venit în vara anului trecut, când l-a învins prin decizie unanimă pe ucraineanul Mykola Nomerovskyi, tot în cadrul unei gale DFS și a cucerit centura europeană UBF la categoria supermijlocie. Atunci, Ciuma a avut de făcut față unui adversar incomod, care a avut suflu și forță în lovituri până la ultimul gong. Nomerovskyi nu i-a făcut cadou nicio repriză boxerului nostru, acesta având de luptat din greu pentru fiecare centimetru de ring.
A arătat disciplină tactică, rezistență la lovituri și capacitate de a gestiona presiunea unui meci important. Fără a pune accent pe artificii și finețuri tehnice, Daniel Ciuma a oferit publicului angajament total, disponibilitate necondiționată la efort, schimburi dure, renunțând în multe momente complet la instinctul de conservare. Victoria l-a propulsat în clasamentele mondiale și i-a deschis totodată orizontul unor noi provocări.
Acum ștacheta a fost ridicată mai sus: adversar mai bine clasat, număr superior de reprize și o centura intercontinentală în joc.
La adversarul lui de vineri, Samuel Avendano, primul lucru care sare în ochi este procentajul de knockouturi foarte bun, șapte victorii din cele nouă fiind înainte de limită. Un procent impresionant de 77,8%, obținut e drept în fața unor oponenți fără rezonanță. Cifrele sugerează un boxer care caută finalizarea rapidă și are încredere în forța sa de lovire. La 23 de ani și cu un asemenea palmares, cu siguranță venezueleanul nu vine doar să bifeze prezența. Ca și poziție este apropiat în clasament de boxerul nostru, ocupând locul 296 la categoria supermijlocie.
Pentru Daniel, acesta este oportunitatea de a demonstra că poate trece de la statutul de campion regional la cel de nume relevant pe scena internațională. Pentru iubitorii nobilei arte, ocazia perfectă să susțină un tânăr sportiv în ascensiune. Mult succes Daniel Ciuma!
Încă tânăr la 24 de ani, cu ambiții mari, Eric Tudor întâlnește un veteran mexican care a văzut aproape totul în boxul profesionist. Pe hârtie pare un pas înainte. În realitate, ar putea fi cea mai incomodă noapte a carierei sale, pentru că după două eșecuri, nu își poate permite încă un pas greșit.
Pe 19 iunie, la MGM Springfield din Massachusetts, Eric Tudor și Daniel Evangelista Jr. se întâlnesc într-un duel de șase runde. Boxul are obiceiul de a transforma cele mai simple povești în romane complicate. Așa s-a scris până acum povestea carierei lui Eric Tudor, pornit foarte devreme pe drumul profesionist, dar deturnat de două înfrângeri neașteptate care l-au adus din nou la linia de start.
Crescut în Florida și promovat ani la rând drept unul dintre tinerii cu potențial ai boxului american, Tudor se află acum într-un moment interesant al carierei. Nu mai este o speranță, dar nici certitudine. Prospectul trăiește din promisiuni. aspirantul din rezultate, iar Tudor se află cumva între cele două lumi, încercând să facă saltul.
Pentru român, miza este clară. O victorie nu îi va schimba viața, dar o prestație convingătoare îl poate apropia din nou de nivelul următor. În lumea prospectelor, impresia contează aproape la fel de mult ca rezultatul. Promotorii caută spectacol, fanii emoție, televiziunile povești, iar Tudor trebuie să demonstreze că încă merită investiția.
Sâmbătă seara, la Flensburg, povestea lui Flavius Biea nu a fost scrisă de arbitru, statistici și nici măcar de Ferdinand Pilz, ci de timp și uzură. A rezistat din voință și a boxat din amintiri atât cât corpul i-a permis să o facă, apoi, când daunele au depășit beneficiile, a oprit lupta.
În condiții normale și în timpuri mai bune, Pilz ar fi fost o misiune ușoară. Neamțul a afișat o ținută ciudată în ring, lovituri a căror dinamică ar putea fi cu greu încadrată în disciplina box și o tehnică lipsită de eleganță sau rafinament. Însă boxul nu este concurs de stil, ci unul de eficiență.
Compensând lipsa abilităților pugilistice cu rigurozitate și perseverență, Pilz a reușit să-și impună plusurile de la capitolele condiționare și forță brută obținând în cele in urmă rezultatul dorit. Adevărul este că deși amândoi au lovit puternic în cele 15 minute, urmele s-au văzut doar pe fața lui Flavius. Și asta a începând deja din rundul al doilea, culminând cu deschiderea arcadei ochiului stând în rundul următor.
Chiar într-o seară dificilă, au existat și secvențe care au reamintit publicului de ce Flavius Biea a fost ani la rând unul dintre cei mai respectați profesioniști români. Boxerul nostru a avut momente bune, contre reușite în plin, dar nu a fost capabil să le lege în secvențe mai lungi pentru a putea revendica reprizele.
Boxul este, în esență, o conversație între prezent și trecut. Fiecare luptător intră în ring cu toate victoriile sale. Dar și cu toate războaiele pe care le-a purtat de-a lungul timpului.
Sâmbătă seara, Ferdinand Pilz nu a demonstrat că este un boxer mai talentat decât Flavius Biea, ci doar că, în acest moment al carierelor, a fost omul mai proaspăt, mai disciplinat și mai capabil să execute planul de luptă.
Pentru Flavius, înfrângerea de la Flensburg nu șterge anii în care a reprezentat cu demnitate boxul profesionist românesc pe scene internaționale. Ea ridică însă inevitabil întrebarea pe care niciun boxer nu dorește să o audă și pe care fiecare boxer este obligat să o înfrunte la un moment dat: nu dacă poate continua, ci dacă mai are sens să continue. În box, aceasta este întotdeauna cea mai grea luptă și care nu se poartă între corzi.
